Șatra TV: Hora mare, românească, candidații să trăiască!

Taman când credeam că mi-am achitat restanțele la bancă, l-aud pe unul zicând la televizor: „Am datoria  morală să candidez la președinție”
Mi-a stat inima-n loc, mai ales c-am auzit  în ușă „Cioc-cioc”.
„E clar –  mi-am zis – sunt cămătarii. Am uitat dobânda la dobândă”.
Timid, deschid și-mi revine miocardul la pulsul normal. Era doamna președintă de scară, care mi-a ținut „molară” că n-am fost  la ședința cu locatarii. Femeia-i în general cumsecade, doar că amestecă literele, cuvintele, tulbură sensurile. Și scrie pe anunțul că vine popa cu Botezul, „Semnat, Conducerea”.

Am scăpat ieftin de „Conducere” și „molară”. Dau să-mi aprind o țigară, când, zbang!
Altul la televizor: „Votați-mă și nu veți regreta. Implicați-vă!”.  
Nu  știu cum stați dumneavoastră cu nostalgiile sau implicările, dar la câte regrete am eu, aoleeeeu!  
Arunc țigara aprinsă-n coșul de gunoi, cobor  pe scara de incendiu sărind din două-n două trepte. Să mă implic în ceva, nu de alta. Într-o horă neaoș mioritică!  
„Treci mă-napoi, că-ți arde casa! Și uită-te al televizor!”, o aud pe vecina de la etajul doi.
Avea dreptate. Ieșea un fum cât casa din apartamentul în care stăteam cu chirie. De la țigara aia nestinsă!  
Deschid  larg geamurile, când… Ce aud?
„Bă, nu mai polua orașul!  Este de datoria noastră să păstrăm un aer curat. Un pom n-ai planta, la televizor nu te-ai uita, pe cine trebuie n-ai vota!”. 
Închid  ferestrele, pun vată la gaura cheii – și p-acolo iese fumul, că-i șiret – și stau cuminte-n apartament. 
Adică stăm, că lângă mine mișunau regretele.
Apăs butonul de la telecomandă să  mă ancorez la irealitatea  de-afară, când iar aud/văd alt individ: „Dacă unii înțeleg să dea foc la țară, eu am datoria să sting incendiul”.
M-am simțit ca Nero, zău! Că și ăla a început tot așa: să dea foc la case și-apoi Romei. 
„Cioc-cioc”, iar la ușa mea.
Iau preventiv un  aspacardin – știți, inima… – și deschid. 
Se postează în ușă „Conducerea”. Adică șefa de scară. 

„Mă, schimbă canalul, să faci ceva și tu pentru țară”.
Da’ schimbă ea, pe Șatra TV. 
Nebunie, nu alta. Țara o ardea pe liturghie! 
Că fiecare scâncea, lăcrima, urla, bocea: „Votați-mă, că de nu, iadul pe pământ o să fie!”.
„Conducerea”- președintă de scară uda coada pisicii. Și fredona printre sughițuri: „Hora mare, românească, candidații să trăiască!”.
Nu vă supărați, aveți cumva niscaiva tămâie?