Credeţi că-i uşor să fii şi salvator, să ai şi umor?

I-aţi auzit vreodată pe aceşti oameni văitându-se? A, că spun „intervenţia a durat pe tot parcursul nopţii, persoana dispărută a fost găsită şi coborâtă teafără în Sinaia” e altceva.
Credeţi că-i uşor să mai ai şi umor după pregătiri de genul „Salvare din abrupt, salvare din perete, tiroliană, geolocalizare, sisteme de scripeți (elevare/lansare, trecerea dintr-un sistem în altul), gestionarea acțiunilor de salvare, exercițiu complex de noapte, exerciții cu elicopterul «la rece», multă muncă, multă teorie și mult mai multă practică, pietre și bolovani care curg la vale și câteodată se opresc în tine, un pic de vipere în iarbă, un strop de chitară montaniardă, vânătăi (dar nu și cucuie, căci cască de protecție!!), testări cu transpirații de tot felul, și un fir roșu (și negru) călăuzitor de profesionalism, camaraderie și bună-dispoziție”?
Auzi: „pietre şi bolovani care se opresc în tine”!
Şi numai enumerând toate exerciţiile de mai sus – parcă te ia ameţeala…
Spuneţi, n-au umor aceşti oameni?

Cât despre bun-simţ, recunoştinţă, ce să mai zicem? Cităm tot din informarea Salvamont Sinaia, după încheierea Şcolii de Vară, care a durat două săptămâni: „Mulțumiri excelentei echipe de instructori și formatori, piloților și personalului medical IGAv/SMURD pentru timpul acordat, Centrului Național de Formare și Asociației Montane Carpați pentru atenta găzduire, ANSMR-ului în general, echipei noastre din 5 județe și 9 oameni care a funcționat atât de bine, și tuturor colegilor participanți din țară, reuniți într-o mare, puternică și chiar frumoasă formație”.
E adevărat: Ceea ce vedem noi, în postările lor – imagini spectaculoase, creste de munţi, oameni-păianjeni pe ele, elicoptere – este ca la televizor, când defilează armata: „Stângul pe tobă şi cu onor la tricolor”…
Dar, cum spuneam, nu se vaită, fiindcă ei au ceva ceea ce puţini ştiu: vocaţia de salvator! Încheiem, după ce-am furat şi textul, şi foto, cum altfel, decât cu urarea ce aparţine Salvamont Sinaia:
„Toate cele bune tuturor!”.