Mariana DĂSCĂLACHE – NIŢICĂ Câtă vreme artista Carmen Bălan își sprijină demersul artistic pe natură și dinamica peisajelor, este de înțeles de ce lucrările sale vor fi expuse începând de sâmbătă, 8 noiembrie, la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, sub simplul titlu „Expoziție de pictură”. Iar dacă Ion Frunzetti o caracteriza în urmă cu ceva vreme drept un „rapsod al peisajelornatale”, evoluția în timp a pictoriței avea să confirme acest lucru. Amintim aici doar despre pictura „Lunca Doftanei” (în foto, mai jos) și avem profilul artistic al pictoriței stabilite la Câmpina. De altfel, în arhiva „picturală” a artistei, natura de afară este în perfectă simbioză cu interiorul unei încăperi la fereastra căreia se găsesc ghivece cu mușcate. „Carmen Bălan își sprijină demersul artistic pe tradițiile marilor clasici români ale căror constante sunt soliditatea construcției spațiului plastic, expresivitatea cromatică și tactilă, lirismul conținut”, mai spune același Ion Frunzetti. Și nu ai cum să nu ajungi la aceeași concluzie, când vezi fotografia reprezentativă, luată de pe pagina de Facebook a artistei. Pe care, privind-o, gândul te duce la faptul că, dincolo de ceea ce ni se relevă nouă, ca simpli privitori, se mai ascund „și câmpiile asire, și întunecata mare”.
Născută la Drăgășani (județul Vâlcea) este licențiată a Universității de Arte București, fiind membră a U.A.P.R., Filiala Ploiești. Printre expozițiile naționale, se numără cele de la Muzeul Național de Artă București; Galați – Muzeul de Arte Vizuale, Galeria ARTEXPO a Teatrului Național București. Lucrările sale pot fi, de asemenea, regăsite în colecții de stat și particulare din România, Grecia, Italia, Japonia, Olanda, Danemarca, Germania, Franța, Canada, Republica Moldova, Suedia, Casa Regala a României, Anglia.
Stabilită, după cum aminteam, încă din copilărie la Câmpina, putem spune, fără teama de a greși, că artista Carmen Bălan face parte din patrimoniul cultural al oraşului, datorită devotamentului arătat pasiunii sale, căreia şi-a dedicat întreaga viaţă de până acum.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie 2025, ora 12, la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, iar cuvântul de deschidere îl va avea prof. dr. Christian Crăciun.
Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ Nu ştim câte balcoane are oraşul în care Geo Bogza, aflat în vizită, își începea nuvela aşa: „Nu am câtuși de puțin intenția să glumesc, atunci când voi afirma că una dintre marile dorințe ale mele a fost să vizitez Mizilul”. Și-a scris „O sută şapte zeci şi cinci de minute la Mizil”. N-avem știință nici câte jurăminte de dragoste sau, de ce nu?, serenade, s-or fi cântat în urbea prahoveană căreia însuși Caragiale i-a dedicat nuvela „O zi solemnă”. Nici câți bărbați „încornorați” (sic!) au viețuit sau chiar mai trăiesc încă acolo…
Cert este că Mizilul a devenit, din 2007, capitala epigramei și a umorului datorită „Festivalului internațional de poezie, epigramă și umor Romeo și Julieta”. Iar atât de serios a fost și este tratat, încât însuși Ioan Aurel-Pop, președintele Academiei Române este invitat de onoare la această a IX-a ediție. Sunt puse la bătaie premii însumând 3.000 de lei. Se va acorda, de asemenea, Marele premiu „George Ranetti”. Iar secțiunea de Poezie este girată chiar de publicația „Literatura de azi”.
Și chiar dacă celebrul dicton „Ridendo castigat mores” – „Râzând, îndreptăm moravurile” – nu-și produce efectul chiar imediat (sau scontat), merită să încercați! Fiindcă, nu degeaba a scris, mai în glumă, mai în serios, I.L.Caragiale: „Cea mai mare pedeapsă pentru un român care știe să citească este să nu îl lași să scrie!”. Epigrame, poezie, nuvele, romane… Ce mai contează?
Ba, ne-am răzgândit; contează în cazul Festivalului Internațional de la Mizil, unde puteți trimite, indiferent în ce parte a plaiului mioritic – sau în afara lui – vă aflați, epigrame și poezie. Dar umoristice să fie! Firește, nu trebuie să vă deplasați până la Mizil, cum a făcut-o Geo Bogza, ci doar să vă înscrieți la concurs pe www.romeosijulietalamizil,ro, până la data de 20 decembrie 2025.
Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ Sunt clipe, sunt ore, poate chiar zile în care sufletul are nevoie să respire. Să iasă din rutina cotidiană și să se bucure. Doar atât! Și cine știe dacă uneori, acel SOS – „Save Ours Souls” – înseamnă nu doar că suntem la ananghie, ci și faptul că sufletul ne spune că este momentul să fim fericiți pentru simplul fapt că existăm. Tocmai despre această fericire de a fi (exista) – pe care o uităm atât de des în goana noastră de zi cu zi – este vorba în Expoziția „Momenta animae” – Momente ale sufletului – care va fi găzduită în perioada 30 octombrie – 12 noiembrie, la Galeria de Artă Ploiești. E drept, tema principală a picturilor reunite sub genericul „Momenta animae” este gestica mâinilor. Dar ce sunt ele, dacă nu o prelungire a sentimentelor noastre, nu de puține ori exprimate prin gestică?
Expoziția – al cărei vernisaj va avea loc joi, 30 octombrie, ora 17.00, la Galeria de Artă Ploiești -, reunește o serie de picturi în acrilic realizate în ultimul an de către doi artiști – Bogdan Buturugă și Alexandra Voștinar – , fiecare lucrare reprezentând un fragment dintr-un proces personal de reflecție. Iar atât timp cât picturile reprezintă o colecție de stări, mișcări și compoziții ce exprimă transformările interioare în imagini, atunci putem spune că cei doi artiști ne oferă un răgaz pentru suflet.
Bogdan Buturugă este artist vizual, ilustrator și autor de benzi desenate, absolvent al Universității Naționale de Arte din București, masterand la secția de Design Grafic. Lucrările sale explorează relația dintre imagine și emoție, dintre gest și poveste. Folosind pictura, desenul și ilustrația ca mijloace de reflecție asupra sinelui, artistul transformă experiențele personale în narațiuni vizuale. Prin universul său grafic, urmărește să surprindă autenticitatea fragilă a momentelor umane și tensiunea dintre luciditate și sensibilitate.
Alexandra Voștinar este un artist vizual cu studii finalizate la Universitatea de Arte București. În această expoziție aduce în fața privitorului momente ale sufletului, de la primirea lui, la iluzia că este nedespărțit de noi, la constrângerea lui în esența unei trăiri superficiale, la uitarea și regăsirea lui, cu îngrijorare și acceptare. Teama de greutatea pe care o duce, greutatea colectivă care îl întregește, ne face să îi ocolim natura, dar până în momentul în care trebuie să îl vedem, să îl înțelegem și să îl îmbrățișăm.
Cum scriam: în perioada 30 octombrie – 12 noiembrie, Galeria de Artă Ploiești găzduiește expoziția „Momenta animae”.
Sau, de ce nu?, un „Răgaz pentru sufletele” celor care îi trec pragul.
Sunt suporteri care visează goluri, sunt mulţi care se pricep la fotbal şi la o adică, îţi fac chiar şi „11”-le ideal. Mai există și oameni care îşi fac din sport un mod de viaţă. Sau care poartă cu ei, în fiecare dimineaţă, o frântură din lungimea Ecuatorului. Iar adunate, aceste îngânări de zile cu nopţi, au drept rezultantă lungimea Ecuatorului: aproximativ 40.075 de kilometri. Aproximativ, fiindcă nimic nu-i sigur pe lumea asta! Iar dacă acest „Circulus aequitur diei et noctis” (cerc care echilibrează ziua şi noaptea) – Ecuatorul, deci – este o linie imaginară, cât se poate de adevărat este că ploieşteanul Cristian Costache a făcut aproape „Ocolul Pământului”. E drept, nu în 80 de zile, cum scrie Jules Verne, ci în 10 ani. Dar pe jos! Alergând, deci…
În fapt, alergarea este un mod de viaţă pentru ploieştean. Nu pentru a bate recorduri, nu pentru ovații. Faptul că participă la concursuri – de anvergură ce-i drept – are o justificare: pentru a cunoaşte oameni noi, comunități noi, locuri noi. Cum a fost anul trecut, la Marathonul din Grecia. Cum au mai fost şi în alţi ani, cum a fost şi duminică, 12 octombrie, la Bucharest Marathon, la care au luat startul aproape 1.300 de participanţi! Nu ştim câţi au abandonat, dar Cristian Costache a ocupat locul 291 la proba de 42,195 km, iar la categoria sa de vârstă – peste 50 de ani – a ocupat locul al 13-lea, cu timpul de 3h, 30 min., 05 sec! Ceea ce nu-i de ici, de colea, să recunoaștem!
Cert este că dacă îl întrebaţi de ce aleargă aproape în fiecare zi-dimineață, îţi va răspunde: pentru sănătate, dar şi pentru socializare. De data aceasta cu aceeași oameni, în aproximativ același loc, aceeași comunitate. Pe străzile din Ploiești, mai exact. În fapt, fiecare dimineață cu ai săi aproximativ 22 de kilometri este de fapt o cursă cu şi despre sine însuşi. Poate şi despre unii dintre noi, care, în seara asta, ne promitem că de mâine facem mişcare…
A te trezi în fiecare dimineață – indiferent de anotimp – la ora 5, să te pui în acord cu fiecare dintre cele patru anotimpuri, nu-i la îndemâna oricui. „Aproape zilnic, distanțe diverse, indiferent de condiții. Soare, ploaie, vânt, zi, noapte, zăpadă, noroi, asfalt, drum de țară, poteci de munte…”, explică într-o postare Cristian Costache ce înseamnă a face mișcare. Și mai adaugă: „Amator, dar cu mentalitate de profesionist, am început să particip frecvent la concursuri. Am crescut treptat numărul de kilometri «mângâiați» la fiecare tură”.
Deci, ce lungime are Ecuatorul? Întrebați-l pe Cristian Costache! Alergătorul care dă autografe dimineților…
Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ A spune că arta nu are frontiere nu-i nimic nou sub soare. Doar că o armonizare a acesteia fără graniţe şi, îndeosebi, fără… traduceri poate fi făcută în două moduri: prin muzică și prin pictură. Este cazul expoziție ECOTON – eveniment care continuă o experiență începută în anul 2024, la Dreux, în Franța, transformând-o într-un proiect cu identitate proprie. Și oarecum „de sine stătătoare” ca artă în sine, chiar dacă a fost „translatată” din Hexagon în România, vernisajul urmând să aibă loc joi, 16 octombrie 2025, la Galeria de Artă Ploiești, începând cu ora 17.00. ECOTON, așadar și, implicit, spațiul de cultură ploieștean va însemna lucrările de grafică, pictură, și fotografie purtând semnătura artiștilor Mihaela Brumar, Cristiana Culiță și Marcel Marcu.
În fapt, expoziția va deveni astfel un cadru de reflecție a relației interior- exterior. Interiorul fiind lucrările artiștilor, iar exteriorul vizitatorii expoziției. Pentru ca, mai apoi, ca-n matematică, „Și reciproca să fie adevărată”. În cazul de față, precum un ecou – rolurile să se schimbe: privitorul să transmită creatorului impresiile, aidoma unui dialog între vizibil și invizibil. Sau între ce este sensibil și în același timp perceptibil!
Pentru o mai bună înțelegere a expoziție: Conceptul de ecoton desemnează zona de frontieră dintre două ecosisteme, un teritoriu de interferență unde coexistă elemente distincte și unde diversitatea este mai mare decât în spațiile separate. În ecologie, ecotonul este un loc al întâlnirii, dar și al tensiunilor, al fragilității și al creativității naturii. În plan artistic, artiștii traduc această idee într-un câmp vizual în care umanul și vegetalul, organicul și construitul, memoria și prezentul coexistă și se potențează reciproc.
Despre cei trei artiști, toți din Galați: Mihaela Brumar: Activitatea sa artistică se concentrează asupra graficii, explorând zona de interferență dintre figurativ și abstract. Ciclul de lucrări „ECOTON – Note din câmp” reflectă procesele de observație și meditație ce unesc studiul structurilor vegetale cu cel al conexiunilor interumane și al simbolurilor ce stau la baza oricărei societăți. Cristiana Culiță: Practica sa explorează relația dintre memorie, stratificare și materialitate, urmărind felul în care imaginea poate deveni un spațiu al sedimentării vizuale. În seria „Rădăcini din umbră”, straturile de culoare funcționează asemenea unor urme, evocând procese de formare și disoluție. Marcel Marcu: Fotografia sa urmărește relația dintre natură și percepție, explorând structuri vizuale reduse la esență. În peisajele sale, elementele naturale devin repere ale echilibrului și ale transformării. Lucrările impun o privire atentă la variațiile de lumină și urmele timpului.
Ne este, fireşte, foarte uşor să folosim expresia valabilă îndeosebi în sport: „Cel mai greu lucru nu este să ajungi în vârf, ci să te menţii”. Dar câte sacrificii presupun atât ascensiunea, cât şi dominarea ierarhiei mondiale şi naţionale la popice, ştie numai Luminţia Dogaru, Cetăţean de onoareal oraşului Boldeşti-Scăeni (foto, în centru). O campionă pentru care nu sunt valabile cuvintele lui Pierre de Coubertin: „Mai important e să participi decât să câştigi”. Dimpotrivă! Iar dovadă în acest sens stau performanţele obţinute la acest sfârşit de săptămână la Finalele de Popice de la Cluj Napoca. Fiindcă scrie Clubul Rapid, într-o postare: „Un weekend plin de performanțe pentru fetele noastre, conduse de Luminița Dogaru!”.
De trei ori, Luminaţa Dogaru! De atâtea ori, fiindcă la Cluj Napoca şi-a adjudecat medalia de aur la individual clasic, argint la proba de individual sprint şi tot argint la perechi. Ce-i drept, titlul „Respect, pasiune şi performanţă” aparţine tot clubului feroviar. Dar parcă sunt scrise special pentru sportiva distinsă cu Diploma „Laureatul Anului 2023″ de către Consiliul Judeţean Prahova. Nimeni alta, deci, decât Luminiţa Dogaru!
Respect atât pentru adversar, cât şi pentru acest sport. Respect care uneori, înseamnă şi regret. Nu de alta, dar Luminiţa Dogaru trăgea un semnal de alarmă, în urmă cu un an, când sala de popice Conpet – Petrolul se desfiinţa, avertizând că acest sport, în Prahova, nu va mai exista. Pasiunea? Cel mai probabil, a luat naştere datorită hazardului. Se întâmpla ca în adolescenţă să practice atletismul la Boldești-Scăeni, iar în timpul liber, pentru a mai câștiga un ban, ridica popicele jucătorilor din oraș. „Și, chiar dacă la început mă gândeam că este mai ușor, s-a dovedit a fi exact invers. Când participi la un concurs cu echipa, știi că ai în mână nu doar bila de aruncat, nu doar popicele de doborât. De punctajul obținut de tine depind rezulatatele echipei. Fie ea de club sau reprezentativa Națională”, ne spunea campiona mondială în urmă cu un an. Astfel se „leagă” şi remarca clubului rapidist: „Un weekend plin de performanţe pentru fetele noastre, conduse de Luminiţa Dogaru”.
Cât despre Performanţă, aici ştiţi cum e: lumea se „inflamează” o zi, două, iar apoi… uită. Şi se întoarce la fotbal. Iar de ceva vreme, la politică – noul sport naţional… În timp ce judeţul acesta, ţara aceasta, are o triplă campioană mondială, şi multe alte medalii de argint şi bronz. Profesoară de „Sport” la şcolile Albeşti, Vadul Părului şi Cioceni, va participa, la anul, la o nouă ediţie a Campionatului Mondial de Popice.
Cum scriam: Un nume de referinţă în sportul românesc – Luminiţa Dogaru – şi trei atribute: Respect, pasiune, performanţă!
Cristina GHINESCU Ca de fiecare dată, parcă și anul acesta, „Niciodată toamna nu fu mai bogată!”. Tocmai de aceea, în Prahova s-a dat startul târgurilor de toamnă: după cel de la Valea Călugărească, care tocmai s-a încheiat, acum a venit rândul Urlațiului să găzduiască un altul. Astfel, sâmbătă, pe 4 octombrie, între orele 10.00 – 16.00, va avea loc „Târgul Adevăraților Agricultori”, ediția a III-a, 2025, la Conacul Nucu. La eveniment vor participa agricultori proveniți din Urlați și din împrejurimi cu fructe (prune, pere, dovleci, mere, struguri) și legume de sezon, miere și produse apicole, mezeluri de la familia Șerban, miez de nucă, alune în coajă de Valea Călugărească, brânzeturi de la familia Catrinescu, vinuri și must, dar și magiun de prune la ceaun, dulceață de ardei iute și agică (senzaționala pastă de tomate, usturoi și ardei iuți – numai bună la friptură).
Programul târgului va fi următorul: la ora 10.00 va avea loc deschiderea târgului, iar apoi la ora 11.00 cei prezenți vor putea auzi povestea conacului construit în 1912 – Conacul Nucu și, de asemenea, vor putea face un tur al acestuia. La ora 12.00 va avea loc o degustare de vinuri, iar la ora 13.00 pentru iubitorii de mișcare se va organiza o drumeție ghidată pe @Via Soarelui. De asemenea, suplimentar se poate face echitație la DomeniulCailor – Urlați cu telefon în prealabil la 0771.131.503. Intrarea la târg este gratuită însă participarea trebuie anunțată la următoarea adresă: https://www.conaculnucu.com/event-details/targul-adevaratilor-agricultori-editia-a-iii-a-2025.
Scurt istoric: Conacul Nucu – situat pe strada Orzoaia de Jos nr.30, Urlați – a fost construit în 1912 de către boierul Țigănescu, important producător de vin la începutul secolului XX. Trecut prin schimbările regimului comunist, clădirea a supraviețuit cu greu, ajungând abandonată și neîngrijită ani la rând. Din 2015, conacul a intrat într-un lung proces de restaurare. În prezent, acesta este amenajat drept spațiu pentru cazare, organizare de evenimente și punct de plecare pentru minunate experiențe în regiunea viticolă Dealu Mare. Totodată, în plus față de activitățile și tururile pentru promovarea regiunii, proprietarii Conacului au și o altă misiune socială clară: pe care și-au asumat-o: transformarea Conacului Nucu într-un spațiu-hub pentru copii,tineri și familiile lor, în care aceștia să găsească oportunități de dezvoltare și de interacțiune, astfel conacul devenind un punct de referință pentru cultură, pentru prețuire față de natură și față de oameni.
Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ Pe cât de înșelător este titlul – „Timpul mineral” – care te duce cu gândul la o natură statică, pe atât pictura artistei Cornelia Gherlan este plină de culoare și nu în ultimul rând, de viață. „Timpul mineral” pare la prima citire o întoarcere în teluric, la ideea că „Și tu vei fi țărână”, numai că artista contrazice prima impresie datorită combinațiilor de forme și culoare, care însemnă, ce altceva?, decât talent. În fapt, a surprinde esența creațiilor Corneliei Gherlan în cuvinte este greu. Deci, cu atât mai îndreptățită este afirmația lui Tudor Bojin: „Uitându-mă la aceste lucrări, ajunge să mă cuprindă o stare liniștitoare de plutire în derivă, în căutarea infinitului” („În căutarea infinitului lucrărilor Corneliei Gherlan” s-a numit și expoziția organizată în primăvară, la București, de către Centrul Cultural 4 For All, în parteneriat cu UAP). În fapt, pe de o parte, lucrările artistei surprind fragilitatea ființei umane – telurice, în esență -, iar pe de alta, dorința acesteia de a căuta infinitul. De la mineral la astral, am zice!
Lucrările artistei, „copleșesc”, așadar prin multitudinea de stări pe care le creează privitorului, acesta având ocazia de a surprinde și mineralul și infinitul la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, în perioada 8 octombrie – 2 noiembrie 2025. Rezumând, expoziția reunește lucrările din ultima perioadă a artistei din București, acestea făcând referire la treceri ale materiei din registrul vegetal spre cel mineral și revelând căutarea stabilității precum și transpunerea în diferite structuri a stării de durabilitate și spiritualitate. Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 8 octombrie 2025, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”.
Născută la Medgidia, artist vizual cu specializarea pictură-grafică, Cornelia Gherlan a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, clasa Prof. Traian Brădean. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1990, are numeroase expoziții personale, precum: INTENSITĂȚI – pictură, Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște; 2016 – CONFLUENȚE – pictură dubla personală Cornelia Gherlan, Ioana Crăciun, Galeriile de Artă UAP Brăila; GLISSANDO – expoziție de grafică, Metropolis Center, București; DOBROGEA – pictură TC. Art Gallery, București; TĂRÂMURI IMAGINARE, grafică – Forum hotel, Costinești; 2004 – Art Jazz Club Gallery, Grafică, București; 1986 – Muzeul de Artă „Lucian Grigorescu”, Medgidia Desen, gravură, acuarelă. Expoziții de grup: „Open doors” acțiune caritabilă, Constanța; Salonul de pictură – București, Căminul Artei; Bienala Națională „Camil Ressu”, Galați; „Dialog Plastic”, expo grup Galeriile UAP, Brăila; Osten Biennial Skopje, Macedonia; „Imaginile lui Enescu”, Concurs Festivalul Enescu, Biblioteca Națională București; AFLUENTS – expoziție de grup internațională Cave a bannanes – Paris etc.
Marian DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ Departe gândul unui profan de a pune sub lupă pictura artistului Adrian Nicolae. Aproape-i doar octombrie, când la Galeria de Artă Ploieşti va avea loc vernisajul expoziţiei artistului, intitulată „Gânduri – Gândiri”. În fapt, pictorul Adrian Nicolae pare – după cum se vede şi în imaginea de mai sus – că face o reverenţă anticipată vizitatorului. Sau îl salută, scoţându-şi pălăria. Probabil că prin lucrarea „Autoportret”, în care se prezintă privind lumea de după obiectul muncii şi-al trudei artistului – pensula – este un fel de chemare discretă a celor care îi iubesc arta, la vernisajul expoziţiei de la Ploieşti (foto, pagina de Facebook a artistului, jos, în galerie). Dar, Adrian Nicolae are bunul-simţ al măsurii. Cum ar fi „În miez de noapte, dincolo de şoapte”, în care dă viaţă cuvintelor „Deasupra cerul înstelat, în mine legea cea morală”, prin muzică, postarea fiind însoţită de – Adagio Albioni – Nacho de Pablo. „Arta este un mod de a trăi, de a gândi și a te exprima” este crezul lui Adrian Nicolae. Şi, poate din modestie, nu a mai adăugat că tot arta, în ceea ce-l priveşte, mai înseamnă şi a contempla.
Născut la Urlați, Prahova, a absolvit Academiei de Artă „Nicolae Grigorescu” București, Facultatea de Arte Decorative. Din anul 1996 fiind membru U.A.P.R. Expoziţii: Galeriile de Artă Ploiești; Franța, Germania. Participant la tabere de creaţie la Valea Doftanei, Prahova; Blasova, Brăila. Lucrări în colecții particulare din țară și străinătate, respectiv Franța, Germania, SUA şi Canada. Expoziţia „Gânduri – Gândiri” a pictorului Adrian Nicolae va avea vernisajul vineri, 3 octombrie 2025, începând cu ora 17, la Galeria de Artă Ploieşti. „Gânduri – Gândiri”, trăiri şi simţiri…
Din toate câte puţin sau mai mult. Depinde de priviri…
Trecut-au anii… Sau poate au stat în loc, cât timp gândul este legat de ce a fost odată la Apostolache – Prahova: Discoteca! Ne întrebăm, poate, fiecare, în sinea noastră: „Spune-mi, ce mai știi de noi?” Iar noi înseamnă generația din vremurile de culoare alb-negru (anii ’80-’90), care visam color. Poza aceasta, în care sunt, de la stânga la dreapta, Tonel Ciovînă (chitară-voce), Costin Moisescu (chitară-voce), Mihai Moisescu (acordeon) și Marian Ciovînă (tobe) stă mărturie a unor vremuri puse pe portativ. Și cum „grupul de cinci linii și patru spații” se numește și azi, la fel ca atunci – portativ – , ei bine, acum înseamnă pentru mine „atunci” care a fost parcă ieri. Cât despre mâine, el nu există decât tot ancorat în Apostolache, Disco anii ’80-’90. Tocmai d-aia, cele scrise mai jos sunt la timpul prezent.
Trec pragul salonului Căminului Cultural Apostolache. Încerc să-mi fac simțită prezența aruncând cu boltă o țigară Kent, aprinsă. Pachet de la mama lui, vorba aia! Emblemă, „castelul”, ținut de ai mei în caz că – Doamne ferește! – e nevoie de intrare la doctor. În fapt, nu contează dacă ai acest viciu – fumatul. Important este să ai pachetul de țigări la vedere. Fie la centură (cât mai lată, evident), fie la buzunarul de la piept. Că-n rest fumam „Carpați fără filtru” e altă socoteală. Dar, cu Kentul… E-heee! Speram să fac câte „O fată fericită”, chiar de nu eram Elvis Presley. Iar moda perciunilor și-a pantalonilor evazați era la apus. O dau în bară, fiindcă nu sunt singurul care aruncă cu boltă țigări aprinse.
„Viața noastră, unde e? Viața noastră, ce-ați făcut cu ea?” se aude de pe scenă. Nu poate fi decât Tonel Ciovână sau Costin Moisescu – soliștii trupei Apostolache, Discoteca anilor ’80-’90. Cântăreți cunoscuți nu doar pe plan local. Fiindcă mai erau și nunțile, iar cererea era mare. Și la vremea aia, nu prea era „muzică pe mosoare”. Adică „Maguri”. Magnetofoane, adică. Sau „Casuri”. Casetofoane, adică! Firește, atunci visam, cum ziceam, color, deci nu-mi puneam astfel de întrebări existențiale, gen „Viața noastră, unde e”. Astea și le puseseră, la vremea lor, alde Sartre, Camus… Că doar Biblioteca de la Apostolache era perete-n perete cu ringul/ salonul de dans. Bateristul are o morgă de om care-a văzut multe la viața lui. Nu i se citește nicio emoție pe față. Nici măcar atunci când în sală răsună „Hai, bate toba, măi Florine/Se uită lumea la tine!”. Bine, e drept e că nu-l cheamă Florin, ci Marian, dar parcă un pic de empatie pentru ce urma să mi se-ntâmple nu strica!
Al doilea Kent irosit… Adică aprins și aruncat în direcția știu eu cui. Degeaba, așa, fiindcă îmi era clar: duduia citise cap-coadă „Imposibila iubire”, de nu-mi aruncă nici măcar de doi bani speranță-privire. Ascult dezamăgit: „Și ea și el, sunt la fel/Fiecare cuplu este sfânt/Dar ca noi, ca noi doi/Nu e totuși nimeni pe pământ”. Începe să nu-mi mai placă Adrian Păunescu. Deci „Ea și el”, nu „eu și ea”. Deh, concurența, deh, tinerii veniți de prin satele învecinate. Și ei aveau, dacă nu Kent, atunci Dunhill sau Rothmans. Ținute în șifonier… Costin Moisescu, la chitară-voce pare că mă încurajează: „Dragoste la prima vedere/ Cine-ar fi crezut/ Să iubesc cu-atâta putere/ Ca la început”. Asta înseamnă că sâmbăta/duminica viitoare, la Discoteca anilor 80-90, Apostolache o iau de la capăt…
Intru la idei când Costin Moisescu este convins că „Sus în deal i-o casă/ Și acolo-i mândra mea/ Sprintenă, frumoasă/ Dacă o vezi, n-o poți uita”. Și pot spune toate versurile, că se lăsase liniștea și le știu pe de rost. Intră șeful de post. Control de rutină… Omul are ochi ager, indiferent cât de gros e fumul în salon. Bunghește orice potențial contravenient/infractor. Înnăbușă din fașă orice scandal având ca subiect aceeași speță, cum s-ar zice: amorul! Nu de alta, dar gelozia, bat-o vina, încinge spiritele. Și mai ales, orgoliile. Păi, cum?, să calce cineva – de la Mireș, Sângeru, Chiojdeanca, Lapoș, nu contează de unde – pragul discotecii și să iasă cu vreo tipă cu domiciliul locco? Așa ceva nu era în regulă. În plus, era în joc nu doar orgoliul unei persoane din Apostolache, ci al unei întregi comunități. Deci, nu se face! Deși există excepția de la regulă…
Repet, scriu despre trecut la timpul prezent. Tocmai de aceea mi se pare că Mișu Moisescu ne îmbrățișează pe toți. Ba, mai mult: zici că ne stânge la piept. Atât de mare mi se pare burduful acordeonului pe care-l ține între brațe, atât de mult nu-mi vine să cred că nu va mai fi, într-o zi, printre noi… Atât de nelalocul ei mi se pare, la un moment dat, întrebarea pusă pe portativul Discotecii ’80-’90, Apostolache, „Viața noastră, unde e?”.
Trecut-au anii… Sau poate-au stat pe loc, cât timp gândul – şi nu doar al meu – este legat de ce a fost odată Discoteca ’80-’90, Apostolache. Legat de nişte tineri talentaţi, cu bun-simţ. Apropiat de cineva care, din păcate, nu mai este: Mişu Moisescu!
Apostolache pe portativ. Disco anii ’80-’90. Ca orice poveste adevărată, încă trăieşte…
(Mulţumiri pentru amintirea-foto dlui. Costin Moisescu)
