Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Ceea ce caracterizează nu doar creația, ci și activitatea extra-artistică a lui Cristian Dinu este în primul rând umanitatea.
Aceasta fiindcă, prezent și atent în viața cotidiană nu doar la lucruri, nu doar la forme, ci la ființele umane excluse prin nenorocul vieții într-o marginalizare nedreaptă, Cristian Dinu încearcă – și reușește – integrarea omului matur în devenire, deci copilului, în societate. Sens în care artistul mărturisește: „Lucrarea de Licență în Psihopedagogie Specială coordonată științific de conferențiar universitar doctor Constantin Enăchescu a încununat, sper, efortul de aproape un deceniu”. Sau în tematica care abordează sub titlul „Cunoaștere, ameliorare, recuperare”, elemente ale personalității și model familial la elevii claselor a V-a din Școală Specială și Școala Generală prin chestionare, Testul Arborelui și forme art-terapeutice, mărturisește faptul că „eșantionul a fost reprezentativ și pentru copiii normali și pentru copiii cu probleme”. Lucrarea a primit nota 10. Concluzia a fost că „elevii cu dizabilități au potențial mai mare decât cei aflați în sfera normalității. Cei din școala gimnazială au însă potențial cognitiv superior”.
Am mai putea exemplifica cele scrise mai sus prin organizarea, în Sala Mică a Palatului Palatul Culturii din Ploiești, a unei expoziții de desen, culoare și modelaj, unde au expus un elev cu spasticitate ușor ameliorată și doi cu autism.

În fapt, ceea ce face artistul a cărui expoziției are loc în perioada ianuarie – februarie la Galeria de artă Ploiești – este un fel de terapie prin artă.
O terapie începută încă din perioada 1992-1993, când era profesor suplinitor de Religie și Desen și a introdus în Școală Complementară Ploiești lutul ca material de lucru pentru viitorii brutari-modelatori.
O terapie continuată mai apoi între 1995-2022, pentru ca aproape de finalul carierei didactice să obțină un premiu pentru o „Metoda inovativă de lucru cu elevii cu autism introdusă etapizat încă din primii ani ai școlarizării: Metoda de frământare-modelare-presare ameliorând psiho-motric și cognitiv”.

Dedicat carierei didactice, dar și artei, Cristian Dinu a găsit totuși răgazul să fie prezent cu lucrările sale de pictură și grafică la nenumărate expoziții, precum Palatul Culturii Ploiești; Salonul de grafică, Sala Dalles București; Expoziție de grup „Nudul”, Galeria de Artă Ploiești, Expoziție de grup „Schimb de Filiale”, Galeria de Artă Brașov; Expoziție de grup „Omagiu – Nichita Stănescu”, Galeria de Artă Ploiești; perioada 2004-2025, la Expoziție de grup „Salonul artelor”, Galeria de Artă Ploiești.
De asemenea, unele dintre creațiile sale pot fi găsite, sub formă de donații, la Școala cu clasele I-VIII „Profesor Nicolae Simache” Ploiești; icoană pe lemn Sf. Elefterie și Sf. Gheorghe la mănăstirea Hlincea de lângă Iași sau la Biroul Notarial Neculae Aurelian.
În plus, nu lipsesc lucrări de grafică, pictură și ceramică semnate Cristian Dinu în colecții publice și private din țară și S.U.A., Germania, Suedia, Franța, Italia, Ungaria, Turcia etc.

Așa se face că „terapia prin cultură” nu-i doar o expresie ce sună frumos; ea este pusă și în practică la Galeria de Artă Ploiești, vernisajul expoziției urmând să aibă loc joi, 22 ianuarie 2026, la ora 17.00.
Ce-i drept sub alt titlu, dar cu același conținut umanist: „Dincolo de prezență și absență”.

Fiindcă lucrarea este a Celui de Sus, scriem lucru. Sau faptă. Deşi, la urma urmei nu contează substantivul, cât gestul.
Sau darul făcut unor copii dintr-un sat – Mireşul Mare, comuna Sângeru (Prahova) – de a petrece câteva ore la Târgul de Crăciun de la Craiova.
A fost poate lucrarea Domnului, prin trimisul său – preot paroh Corneliu Florin Pîrvu – care le-a oferit elevilor din localitate şi ocazia de a participa nu doar la o tradiţie împământenită, cât şi de a-şi cunoaşte istoria. Că una-i Cetatea Băniei, că unul a fost Mihai Viteazul! Indiferent de „meandrele” înşelătoare ale unor vremuri care ne dau târcoale…
Fireşte, a fost, nu în ultimul rând, o sărbătoare premergătoare Marii Sărbători a Naşterii Domnului.

A fost, am putea spune, un altfel de „cateheză”, puţin mai lumească, dar tot în spiritul şi în tradiţia creştină.
Şi a mai fost ceva: ideea unui sponsor, al cărui nume, oricât ne-am străduit, nu l-am aflat, de a suporta cheltuielile cu deplasarea.
Fiindcă de la Mireşul Mare, Prahova, până mai spre sud, mai la hotare, la Craiova, e cale de străbătut.
Au mai fost, evident, şi voluntari. Şi aceştia fără nume. Caz în care, te gândeşti că, uneori ar trebui scrişi ca nume proprii.
În rest, câtă bucurie a fost pentru zecile de copii, numai ei ştiu. Şi cei care i-au însoţit.
Câtă mulţumire şi pentru cel care a suportat cheltuielile unei astfel de excursii, n-avem ştiinţă.

Doar de cuvintele lui Steinhardt se-ntâmplă să avem cunoştinţă: „Dăruind vei dobândi!

Prof. Simion PELMUȘ
Adevăr grăit-a cine a spus: „Dacă vom continua să spunem povestea Crăciunului, să cântăm colinde şi să trăim în spiritul acestei sărbători, vom putea aduce bucurie, fericire şi pace acestei lumi”. Fiindcă Nașterea Domnului nu înseamnă, mai ales în ziua de azi, doar o sărbătoare.
E ruga oamenilor – prin colindători – pentru liniștirea timpurilor. Iar dacă rugi înălțatu-se-vor de către copii, cu atât mai repede, poate, se va face voia Celui de Sus.

Și dacă copiii vor începe a colinda în Casa Domnului – în biserică, așadar – cu atât mai mare-i nădejdea.
Nu știm dacă elevii de la Școala Gimnazială Apostolache au spus mai întâi „Mulțumim că ne-ați primit!”, sau le-a luat-o înainte preotul Adrian Gabriel Enescu, zicând „Bucuroși de oaspeți!”, dar acest lucru are mai puțină importanță.
Cert este că aproape 200 de copii de la Școala Gimnazială Apostolache au fost, în mijlocul lui decembrie, la Mănăstirea din localitate, să colinde. Că nu-i păcat să amintești despre Mântuitorul, nicicând! Că nu-i erezie să reciți o poezie ce are legătură cu nașterea Lui.

Astfel că, probabil, într-o zi de 15 decembrie, Anul Domnului, poate că și Melchior, Gașpar și Baltazar – cei Trei Magi de la Răsărit – au pornit în recunoașterea drumului pe care îl au de făcut, conform datinii, în noaptea de 24 spre 25 decembrie.
Și s-au asigurat că glasuri curate de copii așteptă. Și că la Apostolache, Prahova, nu doar elevii, ci și cadrele didactice care-i pregătesc au netezit drumul lor ceresc.

A fost la data de 15 decembrie, Anul Domnului, un alt fel de Ajun de Crăciun. Și nu-i păcat! Și nu va fi cât timp, „Ziua-i mare, Seara sfântă/Îngerii cântă” mai devreme.
Și mai credem că munca cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Apostolache a însemnat de o mie de ori mai mult decât o reclamă gen „Sărbătorile vin, Sărbătorile vin!”

Au adus spiritul Crăciunului mai aproape în timp și în suflete prof. de religie , preot Marian Ţocu, precum şi prof. Rodica Nițu, Elena Nicoleta Barbu, Liliana Vlăduță, Nicoleta Jipa, Irina Oncescu, Liliana Cristea, Ștefania Istrate, Otilia Pîrvu, Lixandru Alexandra, Mihaela Oprea, Luiza Toader, Gabriela Zurini.

La Apostolache – mai aproape în timp și în suflete, spiritul Crăciunului!

Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Câţi dintre noi am fi putut – sau am putea – să ne urmăm visul, să ni-l şi împlinim în condiţiile în care ne-am fi născut într-o zonă săracă din Moldova şi-am fi avut şase fraţi? Iar de la vârsta de 15 ani, am fi muncit la o brutărie dintr-un sat? Iar mai apoi la un coafor, de la periferia Capitalei?
Cine ar fi crezut că din tânăra care lucra la o brutărie, se va naşte o artistă?
Poate doar pictoriţa Maria Jarda, care a ştiut mereu că vocaţia sa este arta. Poate că în frămânatrea aceea de facere a pâinii, a fost şi începutul unui dialog cu tradiţia. Un dialog care continuă şi azi, la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina.

Deloc întâmplător, aşadar, faptul că expoziţia artistei, care are loc în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026, se intitulează „Acasă la Grigorescu”.
Două sunt motivele pentru care, la cumpăna dintre ani, Câmpina este gazda creaţiilor Mariei Jarda.
Pe de o parte, după cum mărturiseşte însăşi artista, „m-a fascinat opera maestrului Nicolae Grigorescu încă din copilărie, de când am văzut o fotografie după lucrarea maestrului «Fete lucrând la poartă», care se afla într-o ramă cu sticlă, la mătușa mea, pe perete. Atunci a fost întâlnirea mea cu opera de artă și cu speranța că într-o zi o să pictez și eu. Apoi au urmat multe ore de pictură în imaginație. Mai târziu l-am descoperit pe Nicolae Grigorescu în muzee, iar opera lui mi-a adus bucuria copilăriei.”
Pe de altă parte, titlul expoziţiei „Acasă la Grigorescu”, înseamnă un fel de întoarcere spre un „acasă” la care a visat, la care a sperat şi, nu în ultimul rând, precum cercul unei roţi din „Carul…” lui Nicolae Grigorescu, s-a închis fericit.

Membră a Uniunii Artiştilor Plasici din România, Maria Jarda a început la vârsta de 30 de ani cursurile Universităţii Naționale de Arte din Bucureşti, absolvind Facultatea de Arte Plastice – Secţia Pictură, clasa profesorilor Horea Paștina și Mihai Sârbulescu. A continuat apoi studiile, obţinând şi o diplomă de masterat în cadrul UNArte.

La Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026, vizitatorul are ocazia, dacă este puţin, doar foarte puţin atent, să audă roţile „Carului…” lui Grigorescu aducând tradiţia noastră din trecut în prezent.

Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Fiindcă portul și tradițiile noastre nu se raportează doar la un spațiu anume și nici la un timp strict delimitat, Ziua Națională a României va fi marcată și la Geneva, printr-o Expoziție de artă ce le va avea ca protagoniste pe Floriana Anton – pasionată colecționară de costume tradiționale românești și Delia Sechel Perrois – artist plastic.
Deschiderea a ceea ce se numește „EXPOSITION D’ART ROUMAINE” are loc în ziua de 1 Decembrie și va fi deschisă publicului până în data de 4 decembrie 2025, la Galeria de artă din avenue Pictet-de-Rochemont nr.24.

Una dintre artiste – Delia Sechel Perrois – este ploieșteancă, având, în trecutul recent, expoziții și la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” și la Galeria de Artă Ploiești. În anul 2020, a reprezentat România la concursul internațional organizat de ONU Geneva, o lucrare de-a ei aflându-se în colecțiile de artă ale ONU!
De altfel, legăturile ei cu valorile şi civilizaţia mediului rural românesc au determinat-o ca și în anul în 2019 să prezinte publicului elvețian o expoziție în care erau omagiate veșmintele arhaice: ia, fota și brâul, subliniind astfel fenomenul de continuitate și de permanență a tradiției noastre spirituale.

Așadar, de aici și ideea că portul și tradițiile noastre nu se raportează doar la un spațiu anume și nici la un timp strict delimitat.

Prof. Simion PELMUȘ
Și toate la timpul prezent, pentru viitor. Și tot ce a fost azi, organizat de către Școala Gimnazială Apostolache a fost tributul cadrelor didactice și al elevilor pentru ziua de 1 Decembrie.
Fiindcă și aici, ca peste tot în țara asta, încă se ține cont de îndemnul: „Păstrați-vă graiul, portul și obiceiurile cele vechi românești, pentru că acestea sunt temeliile întregii nații!”. Și-n portul românesc au fost îmbrăcați! (mai jos, în galeria foto)
„Adunați toate scrierile precum și toate poeziile în cântecele, basmele proverbe!””
Ei, n-au putut, la vârsta lor să le-adune chiar pe toate. Doar câte puțin din fiecare, cât să simtă și să dea sfoară în țară că sunt români. Dar au vreme „cât timp avem troițe sfinte, altare și icoane/Și candeli ard cu mii de pâlpâiri”. Din glasuri de copii!
Și chiar de-au fost doar aproape 200 de elevi, ecoul se-ntorcea înmiit în sufletele lor. Și-n casele din Apostolache – Prahova!

Această zi de 27 decembrie a fost, în fapt, un altfel de 1 Decembrie – Ziua Națională a Românei. Poate mai autentică și mai din suflet decât atunci când ești „român de ocazie”.
Și a fost în regulă ca acești elevi să marcheze ziua, să cânte Imnul, să fluture steagul României cu ceva zile mai înainte de data stabilită-n calendar.
Fiindcă, la urma urmei, al lor și-n mâinile lor stă viitorul! Cu totul altfel decât iarna vrajbei noastre de azi!
„Fiți mândri dacă sunteți în stare a învăța pe alții a vorbi limba cea frumoasă românească!”.
Iar cadrele didactice de la Școala Gimnazială Apostolache sunt, totuși, modeste. Chiar de-au făcut, și azi, ca și în alți ani, atât de mult pe cât li se pare unora de puțin. Și mai ales, fiindcă au ținut cont de îndemnul „Ajutați totul ce simte adevărat românește!”.

A fost inițiativa și realizarea cadrelor didactice de la învățământul gimnazial, respectiv prof. Mihaela Oprea, Otilia Pârvu, Alexandra Lixandru, Gabriela Zurini, Luiza Toader.
Nu în ultimul rând, al învățătoarelor Liliana Vlăduță, Liliana Cristea, Nicoleta Jipa, Irina Oncescu, Ștefania Istrate.

Azi, la Apostolache – Prahova, s-a simțit, s-a trăit românește. A fost, totodată, un viitor 1 Decembrie și pentru anii, când candeli cu pâlpâiri de lumini vor arde din glasul altor copii!

Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ
Dacă nu un medic, atunci cine să știe mai bine câtă apă este în corpul unui om? Dacă nu o doamnă doctor – Minodora Ghiță – nu știe că albul din spitale are drept ecou albastrul din pictură, cine altcineva? Că sunt şi mări sub pustiuri de tăcere.
Intitulată „Revelații” – expoziția artistei Minodora Ghiţă – liniștește nu doar privirea, ci și spiritul privitorului datorită, în primul rând, albastrului infinit. Iar acesta din urmă se numește marea – una dintre „rețetele” lucrărilor sale expuse la Palatul Culturii până la data de 9 decembrie 2025.

Membră a Cenaclului de Arte Plastice Arcade „Ioan-Titus Drăghicescu”, artista are, poate, uneori, nevoie de „vindecare” a durerilor care se transferă de la pacient la medic. Iar aceasta se numește pictura în acuarelă.
Fiindcă pictând, se rupe și ne „trage” și pe noi – pacienți ai unor vremuri nebune – din cotidianul gălăgios în oaze de liniște.
Acestea nu sunt însă insule, ci tablouri. Deci, expoziții!
Poate că darul creației vine dintr-o revelație sau, cine știe?, din vocație. Dar ce contează, cât timp intrând într-un salon de pictură ce-i poartă numele, n-ai crede că este medic. Și invers: intrând în cabinetul doamnei doctor, n-ai crede că este artist.

Când și cum are timp și pentru a se dedica ambelor vocații, nu știm. Când are timpul necesar să urmeze și cursuri de perfecționare, iar nu avem știință.
Cert este că „produsul” finit, nu lasă nimic de ghicit din efortul omului-medic de a împăca ambele pasiuni.
Îndreptățit a-i caracteriza arta a fost totuși artistul plastic Valter Paraschivescu, care în cuvântul de deschidere a spus ceea ce noi credem că a fost o „Fișă de temperatură-pictură sub semnătura medicului Minodora Ghiță”.