– Cu poleiala stăm bine?
– Stăm!
– Copiii ştiu măcar o strofă acolo, din Luceafărul, ca s-o recite în faţa camerelor de luat vederi?
– Da!
– Cultura, Prefectura, şi-a strâns oamenii pentru a depune un buchet de flori la statuie?
– Cum să nu?

Doar iarna ne găseşte nepregătiţi. În rest şi gargare, şi parade, noi le facem ca la carte.
Nu ne deosebeşte nimic de cinicul Caragiale, în postura de haimana care, în timp ce-i asculta lamentările poetului pe plan sentimental, îi trimitea bezele Veronicăi.
Eminescu n-a divorţat niciodată de Veronica, dar noi îi intentăm acţiune de partaj în fiecare ianuarie. Nu că ne-am bucurat foarte de capodoperele sale. Doar pentru simplul fapt că asa se cade. Punct!

Un cadou pentru poet? I-o fi convenind BMW-ul? „Te întreabă şi socoate” ce preţ are! „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” sau ce-mi doresc eu, mie? Cărtile anului 2026 vor fi tot ale lui Cărtărescu, nimeni altcineva nu va mai bate la poarta Raiului. Pardon, Academiei!
Eminescu n-a avut niciodată privilegiul de a fi primul. Nici măcar în top tenul TVR-ului încremenit în Epoca de piatră. Cenaclurile literare îi poartă numele. Şi mai dihai, liceele! Poetul a devenit clişeu, brand, marcă înregistrată, dar n-am auzit pe nimeni să-şi tapeteze mansarda cu un poster de-al lui. Valorează cât o amărâtă de hârtie de 500 de lei. Iar de când cu inflaţia…

Eminescu stă cuminte în biblioteci, asteaptă răbdător la cedează trecerea, ori, desigur, la semafor. Azi, are liber… „Porni Luceafărul…” .
Vreme de câteva ore-n care se vor bâigui niscaiva strofe în faţa segmentului ţintă, elevii – „flori albastre tremurândă în văzduhul tămâiet”.
„Cu nepregetul vârstei de 17 ani, acel tânăr îmi vorbea despre Nirvana, iar pe mine mă pufnea râsul. Tarziu, aveam a-mi da seama că lua lucrurile în serios”, cum bine zis-a Caragiale.
Cu teribilismul unor jurnalişti ce fac jocuri politice, cineva a luat-o pe arătură, insinuând că Luceafărul seamănă „izbitor de tare” cu „Demonul” lui Lermontov. Deci o cenzură, să nu pervertească minţile, n-ar strica.
Într-adevăr, Eminescu n-a existat. A existat numai o ţară – România.

„Era pe când nu s-a zărit/Azi o vedem, şi nu e”.

 Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ
Una dintre cele mai interesante modalităţi de a lua cunoştinţă cu  tehnica şi în mod deosebit cu tendinţele artei universale este  Bienala Internaţională de Gravură Contemporană „Iosif Iser”, găzduită de Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”.
Ajunsă la a XVI-a ediţie,  expoziţia reuneşte nu mai puţin de 387 de lucrări ale 245 de artişti din 39 de țări!
În fapt, se poate spune că „Bienala…” nu reprezintă doar un eveniment cultural local, ci  un adevărat fenomen de talie internaţională. 
Reprezentativitatea geografică, dar și din punctul de vedere al tehnicilor (litografie, xilogravură, linogravură, pointe-sèche, aquaforte, aquatinta, mezzotinta, intaglio, serigrafie, colografie, colotipie, gravură în plastic, relief print, imprimare digitală, gipsografie, timbru sec, monoprint, cyanotype, CGD, tehnică mixtă etc.), permite,  cu această ocazie,  prezentarea în România – la Ploieşti – a unei panorame internaţionale a gravurii, constituindu-se într-un adevărat regal artistic. 

În ceea ce priveşte premiile, acestea au fost acordate de către un juriu cu adevărat profesionist, alcătuit din Pavel Şuşară – critic și istoric de artă, expert autorizat al Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă; Florin Sicoie – scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, directorul Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” şi Valter  Paraschivescu – membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Instituțiile care acordă premiile acestei ediții sunt: Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” – prin BES România, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Cabinetul Individual de Avocatură Cristina Dobre și Biroului Notarial „Laslo și Dobre”.
Operele premiate, dar și o mare parte din celelalte lucrări, donate de către artiștii participanți, vor intra în patrimoniul muzeului ploieştean.

Premiile acordate la această ediție: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România: Băluță Lorincz Loretta (România) – Terra în agonie; Premiul „Mircea Ionescu-Quintus“ al Muzeului Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus”, acordat prin BES România: Kimura Sayuka (Japonia) – The Greeting of the Graeae; Premiul Cabinetului Individual de Avocatură „Cristina Dobre”: Kostusiak Radosław (Polonia) – „Galaxia”; Premiul Biroului Notarial „Laslo și Dobre”: Savini Daniela (Italia) – „Natura Naturans”.

Istoricul acestei prestigioase manifestări derulate sub egida Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, în colaborare și cu sprijinul Consiliului Județean Prahova, pornește de la faptul că pictorul, desenatorul și gravorul Iosif Iser (1881-1958), un artist român de mare valoare națională și internațională, este legat prin viață și operă de Ploiești și implicit de  Prahova.
În  anul 1993, cu ocazia organizării Retrospectivei de Pictură „Iosif Iser”, Muzeul Județean de Artă Prahova, prin regretata sa directoare, criticul de artă Ruxandra Ionescu, a lansat ideea inițierii unei bienale în domeniul gravurii. Din rațiunile invocate mai sus, manifestarea a fost așezată sub auspiciile acestui mare artist interbelic, în a cărui operă gravura a jucat un rol major. În timp, importanța manifestării s-a accentuat continuu, atât prin creșterea numărului de participanți, cât și prin evoluția ascendentă, din punct de vedere cantitativ și calitativ, a lucrărilor înscrise în concurs.

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 18 decembrie, începând cu ora 17.00, la sediul Muzeului Judeţean de Artă „Ion Ionescu-Quintus”, din Bdul Independenţei nr. 1, Ploieşti.

Rare sunt momentele în care salvatorii de la ISU Prahova vorbesc despre riscurile la care se expun. Despre nopțile în care se luptă cu flăcările sau despre viețile salvate.
Și totuși, de data acesta fac o confesiune/regret: „Noi, pompierii, suntem obișnuiți să ne aruncăm fără ezitare în fața flăcărilor, să devenim scut pentru cei aflați în pericol. Dar, dacă am putea, ne-am ridica la fel și împotriva suferințelor oamenilor. Din păcate, nu putem opri destinul, însă putem alina, putem sprijini, putem aduce puțină lumină acolo unde umbrele sunt prea grele.”

Destăinuirea de mai sus este urmarea unei povești triste, povestite de către sublocotenent Andreia Ursachi, purtător de cuvânt al ISU Prahova: „Magdalena este o fetiță de doar 6 anișori (aproape 7), din satul Răchieri. Când am întrebat-o dacă este fericită, ne-a privit cu ochi luminoși și a rostit un „DA” hotărât, însoțit de un zâmbet care ar putea topi și cea mai rece inimă.
Un răspuns simplu, dar care ascunde în spate o poveste mult prea grea pentru un copil atât de mic. Magdalena a învățat deja ce înseamnă durerea și pierderea. În aceeași lună, a rămas fără cele două ființe care ar fi trebuit să-i fie sprijin toată viața: mama și bunica. Este o încercare în fața căreia ne trec fiorii și ni se strânge inima, gândindu-ne câtă putere trebuie să aibă un suflet atât de firav pentru a merge mai departe.

De aceea, nu am putut rămâne indiferenți la povestea Magdalenei. Ne-am alăturat unor oameni de bine, cu inimă mare, și am decis să fim parte din sprijinul de care ea are atât de multă nevoie. Colegii noștri de la Detașamentul 2 Ploiești au achiziționat tabla necesară pentru acoperișul casei aflate în construcție, un pas important pentru ca micuța să aibă un loc sigur și cald pe care să-l numească «acasă».

În plus, am dus cu noi bunătăți și alte daruri menite să-i lumineze copilăria și să-i arate că nu este singură. Că acolo unde viața i-a luat, există alți oameni care sunt gata să-i ofere sprijin, grijă și dragoste.
Magdalena ne-a învățat o lecție prețioasă: chiar și atunci când viața pare nedreaptă, un zâmbet sincer poate aprinde speranța”.

Ce putem învăța noi? Că atâta bunătate este în unii oameni, cât nu ne închipuim noi!

În oameni ca pompierii de la ISU Prahova, care de-ar putea, s-ar ridica și împotriva suferinței oamenilor…

 
Taman când eram pe cale de-a uita că o dronă era gata-gata să  cadă-n capul vreunui votant, apare la rampă primul om în stat şi explică Europei care-i  mersul. Nu al zburătoarei, ci al strategiei noastre de apărare. Cu acelaşi limbaj de lemn  pe care-l vorbesc unii şi-n somn, Nicuşor spune francezilor, într-un interviu, răspicat: „Ne-a luat prin surprindere”.

În fapt, domn’ preşedinte a pus aceeaşi placă uzată de când se aşterne  primul pospai de zăpadă şi-i dat peste cap tot ce mişcă-n ţară: maşini, trenuri, trotinete electrice, atelaje hipo….
Adică ceva de genul: „Primul fulg de nea ne-a luat prin surprindere, când a căzut al doilea, am numărat utilajele, la al treilea, am încălzit motoarele. Când să plecăm la deszăpezire, au apărut ghioceii!”.
Întrebarea de bun-simţ pentru nea Nicuşor: „Frere Jaques, războiul bate la graniţa ta de-aproape patru ani, iar pe tine te ia prin surprindere o amărâtă de dronă?”. 

Sau chiar crezi că ţine vrăjeala cu „Suntem pregătiţi pentru dronele care vin din regiunea Odesa, dar aceasta a intrat mai spre vest (…) ceea ce este o noutate”?
Ori crezi că o bombă (Ferească Cel de Sus!), trebuie să aibă un porumbel antemergător prin care s-anunţe: „Cade mai pe la sud-est, nu vine de la Odesa!”?
Altă nedumerire, printre multe altele: În caz că – zicem iar, Doamne fereşte! –  intră un batalion pe la Siret sau pe unde „vrea muşchii lui”, tot de „Surprize, surprize” va avea parte ţara asta?.

Că pe celelalte le ştim: ne ia prin surpindere când iau foc spitale, când se dărâmă poduri, când nu avem apă la chiuvetă, când nici căldură în apartamente, când multe şi deloc mărunte!
Una peste alta, abia se face anul de când este domnul Nicuşor Dan pe „foncţie” şi avem parte de surprize.
Iar încă trei ani ani de-acum înainte, „Surprize, surprize”  cât casa….

Să moară Andreea Marin de oftică, nu alta!

Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Cum respiră natura? Cum poate ca structura ei fragilă să se suprapună (coexiste) cu „recele” metalului. Sau să „supraviețuiască” timpului?
Sunt doar câteva întrebări din multe altele, la care răspunsul este la Galeria de Artă Ploiești, acolo unde în perioada 11 decembrie – 21 ianuarie 2026 va avea loc expoziția „Dualități”.
Iar după cum sugerează chiar titlul, doi sunt artiștii care expun tot atâtea lumi aparent paralele și totuși, complementare.
Astfel, unul dintre artiști, Ana Maria Bărbos, aduce în expoziție respirația naturii – păsări, zboruri, spații de cer, echilibru și nu în ultimul rând, fragilitatea și poezia lumii vii ca prezențe fugitive de păsări. Iar în formele acestora din urmă se regăsește atât un ritm al lumii naturale, cât și un altul – al liniștii și al libertății.

Pe de altă parte, celălalt artist – Mihail Manta – ignoră oarecum celebra expresie „fugit irreparabile tempus” (timpul care fuge fără să se mai întoarcă), modelându-l precum ar face să stea clipa. Fie și cu o fracțiune de secundă în plus!
Mihai Manta, în fapt, lucrează cu materia grea — metal, lemn, sticlă, roți, mecanisme de ceas — pentru a transforma timpul și materia acestuia în formă plastică. Mecanismele lui nu mai măsoară timpul, ci îl suspendă. Astfel, privitorului îi sunt prezentate  ceasuri fără timp, unde mișcarea se transformă în tăcere, iar materia devine purtătoare de memorie.

Astfel se face că universurile celor doi artiști, reunite în expoziția „Dualități” dezvăluie nu neapărat opoziția, ci coexistența vieții și a formelor, devenind expresii ale aceluiași ritm: acela al trecerii.
Doar că o trecere mai înceată, cât să aibă privitorul revelația că, uneori, timpul poate fi dilatat prin artă, chiar dacă legile fizicii spun despre comprimarea acestuia.

Rezumând, expoziția „Dualități” vorbește despre felul în care contrariile se atrag, se întrepătrund și dau naștere unei armonii vizuale. Sau dezvăluie întâlnirea dintre ordinea creată de om și cea a naturii, context în care privitorul este invitat să se oprească o clipă, să asculte tăcerea dintre bătăile timpului și să redescopere dimensiunea fragilă, delicată dar plină de forță a naturii.

Vernisajul expoziției, al cărei curator este Alice Neculea, va ave loc joi, 11 decembrie, începând cu ora 17.00, la Galeria de Artă Ploiești.