Şi încă e marţi. Dar tot nu  gândesc „ cine-o râde şi-o zâmbi, s-o mănânce coaptă!„. Nici prin cap nu mi-a trecut s-o  pun la  grătar.  Ori s-o  prepar „cu ulei, cu pătrunjel, cu untură de căţel.”
Şi nici n-am pus mâna pe vreo conservă, să i-o leg de coadă. Şi nici n-am făcut trei paşi înapoi, cum fac câteodată. Adică, mereu! 
Şi, fiind Ziua pisicii, chiar am  uşuit şoarecii.  Chit că în unele zile – cam multe – dacă las cafeua  pe măsuţă,  îmi bea din ea.
Oooof, viaţa mea! 
N-am zis nimic urât despre pisici, chit că-ntr-o noapte m-am împiedicat de una. Şi-am căzut, vai de capul meu! Şi m-a durut. Şi-am urlat ca un câine la lună!
Ce chestie! Azi, fiind Ziua  Piscii, parcă mi-a trecut durerea. 
Dar parcă văd că mâine m-apucă iar un junghi. Tot azi – pffff, încă marţi – nici nu mi-a trecut prin cap  că-ntr-o zi am găsit-o la mine-n pat! Să cad lat, nu alta.
Nu de alta, dar ştiţi, chiar  dacă eu am suflet de câine, mi-e frică de pisici!  Dar azi am recitat ca un turbat: „Pisicuţă, pis, pis, pis/Te-am văzut azi-noapte-n vis!„. 
Mă credeţi sau nu, treaba voastră!
Gata, am termint de scris. Acum m-apuc de citit „Motanul încălţat„. Ei, dar de mâine… Adică după miezul nopţii…  Adică la ora 00.01 a zilei de miercuri, ştiu eu ce fac.
(Galerie foto: Pufuleţ, care şi-a făcut selfie)