Poate că de-atunci, de la cutremurul din 1977, când s-a dărâmat Şcoala de la Valea Cricovului – Apostolache, fiecare dintre noi am purtat în suflet amintirea unor oameni.
Probabil că nimeni nu bănuia că după ani şi ani – zeci la număr – fiecare profesor a devenit, pentru fiecare dintre cei care au învăţat acolo, el însuşi, o instituţie de învăţământ.
Altfel nu se explică de ce, văzând aceste fotografii, parcă a sunat un clopoţel: „Gata cu recreaţia mare! La ore…”
Şi-am auzit: „Scoateţi o foaie de hârtie dictando, scrieţi-vă numele în dreapta paginii sus, avem extemporal! Subiectul 1…”
Iar în partea stângă, acolo unde-i inima, parcă s-a rupt ceva. Sau s-a adunat.
Privim aceste foto şi ne dăm seama: au căzut ziduri de şcoli la Apostolache – Prahova – cum s-a-ntâmplat la cutremurul din 77 – numai că aceşti OAMENI au devenit, în timp, ei înşişi, instituţii de învăţământ. Iar aceşti oameni maturi nu sunt altceva decât „elevi-amintiri” ai generaţiei de absolvenţi 1973!
51 de ani, cât o viaţă…
Şi-am trăit aşa, cu senzaţia că directorul Şcolii de la Valea Cricovului – profesor Simion Ştefănescu – ne ascultă la română. Şi ne dă un 10 din toată inima!
O clipă, am avut senzaţia că aceste poze – de sus şi din galerie – sunt făcute de către domnul Ion Marcu, profesor de Matematică, pasionat de fotografie. Ştiţi, erau poze din acelea, alb-negru, oarecum ca vieţile oamenilor. Numai că profesorii de la şcolile din Apostolache au ştiut să le coloreze cum au putut.
Şi-au făcut-o bine!
Fericită şi nostalgică zi de sâmbătă, 5 octombrie, la Apostolache!
Şi s-a strâns inima, da! Fiindcă lipseau câţiva profesori. Chiar mulţi! De parcă ziceai că au chiulit, cum făceam şi noi! Numai că absentau motivat. Fie bolnavi, fie pentru că un alt clopoţel – mai greu şi parcă plângând şi el, chiar dacă-şi făcea doar datoria de clopot al bisericii – i-a chemat undeva, Sus! În Galaxia oamenilor buni – Orion, care îşi face apariţia acum, în octombrie.
Mai sus de biserica ce stă de veacuri vizavi de o altă şcoală, ce nu mai este!
„Subiectul numărul 1” a fost întâlnirea cadrelor didactice cu foştii elevi ai claselor, promoţia 1973.
Da, fiecare dintre noi am purtat amintirea acestor profesori deveniţi ei înşişi instituţii de învăţământ.
Puţini, însă, au făcut ceva: să-i caute, să-i întrebe de sănătate şi, cel mai greu, dar şi mai frumos lucru, să-i adune!
Iar dacă noi ne amintim şi-i privim în fotografii, acest lucru se datorează lui Tonel Ciovână (în fotografia de mai sus, lângă prof, Simion Ştefănescu , dar şi mai jos, în galerie).
El i-a adunat, nu noi. El s-a zbătut, nu altcineva!
El a considerat de cuviinţă că a duce un coş cu flori doamnei Maria Ştefănescu, învăţătoarea lui din clasele I-IV, este doar un mic gest de recunoştinţă.
Pe el, bătându-l la cap, am obţinut aceste fotografii.
Prea multe cuvinte strică. Prea multe amintiri, niciodată!
A fost odată, o Şcoală la Apostolache… Sau două!
Din amândouă au rămas „profesori – instituţii de învăţământ” şi „elevi – amintiri”.
Oameni!