Arhive categorii: Social

„Profesori-instituţii de învăţământ” şi â„elevi-amintiri”… La Apostolache – Prahova

Poate că de-atunci, de la cutremurul din 1977, când s-a dărâmat Şcoala de la Valea Cricovului – Apostolache, fiecare dintre noi am purtat în suflet amintirea unor oameni.
Probabil că nimeni nu bănuia că după ani şi ani – zeci la număr – fiecare profesor a devenit, pentru fiecare dintre cei care au învăţat acolo, el însuşi, o instituţie de învăţământ.
Altfel nu se explică de ce, văzând aceste fotografii, parcă a sunat un clopoţel: „Gata cu recreaţia mare! La ore…”
Şi-am auzit: „Scoateţi o foaie de hârtie dictando, scrieţi-vă numele în dreapta paginii sus, avem extemporal! Subiectul 1…”

Iar în partea stângă, acolo unde-i inima, parcă s-a rupt ceva. Sau s-a adunat.
Privim aceste foto şi ne dăm seama: au căzut ziduri de şcoli la Apostolache – Prahova – cum s-a-ntâmplat la cutremurul din 77 – numai că aceşti OAMENI au devenit, în timp, ei înşişi, instituţii de învăţământ. Iar aceşti oameni maturi nu sunt altceva decât „elevi-amintiri” ai generaţiei de absolvenţi 1973!
51 de ani, cât o viaţă…
Şi-am trăit aşa, cu senzaţia că directorul Şcolii de la Valea Cricovului – profesor Simion Ştefănescu – ne ascultă la română. Şi ne dă un 10 din toată inima!
O clipă, am avut senzaţia că aceste poze – de sus şi din galerie – sunt făcute de către domnul Ion Marcu, profesor de Matematică, pasionat de fotografie. Ştiţi, erau poze din acelea, alb-negru, oarecum ca vieţile oamenilor. Numai că profesorii de la şcolile din Apostolache au ştiut să le coloreze cum au putut.
Şi-au făcut-o bine!
Fericită şi nostalgică zi de sâmbătă, 5 octombrie, la Apostolache!

Şi s-a strâns inima, da! Fiindcă lipseau câţiva profesori. Chiar mulţi! De parcă ziceai că au chiulit, cum făceam şi noi! Numai că absentau motivat. Fie bolnavi, fie pentru că un alt clopoţel – mai greu şi parcă plângând şi el, chiar dacă-şi făcea doar datoria de clopot al bisericii – i-a chemat undeva, Sus! În Galaxia oamenilor buni – Orion, care îşi face apariţia acum, în octombrie.
Mai sus de biserica ce stă de veacuri vizavi de o altă şcoală, ce nu mai este!
„Subiectul numărul 1” a fost întâlnirea cadrelor didactice cu foştii elevi ai claselor, promoţia 1973.
Da, fiecare dintre noi am purtat amintirea acestor profesori deveniţi ei înşişi instituţii de învăţământ.
Puţini, însă, au făcut ceva: să-i caute, să-i întrebe de sănătate şi, cel mai greu, dar şi mai frumos lucru, să-i adune!

Iar dacă noi ne amintim şi-i privim în fotografii, acest lucru se datorează lui Tonel Ciovână (în fotografia de mai sus, lângă prof, Simion Ştefănescu , dar şi mai jos, în galerie).
El i-a adunat, nu noi. El s-a zbătut, nu altcineva!
El a considerat de cuviinţă că a duce un coş cu flori doamnei Maria Ştefănescu, învăţătoarea lui din clasele I-IV, este doar un mic gest de recunoştinţă.
Pe el, bătându-l la cap, am obţinut aceste fotografii.
Prea multe cuvinte strică. Prea multe amintiri, niciodată!
A fost odată, o Şcoală la Apostolache… Sau două!
Din amândouă au rămas „profesori – instituţii de învăţământ” şi „elevi – amintiri”.
Oameni!




„Un dram de adevăr” oferit de artista Daniela Rîndaşu la Galeria de Artă Ploieşti

Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ
Un pic din adevărul – şi viaţa noastră – ne vor fi oferite de către Daniela Rândaşu, odată cu expoziţia de pictură „Villagescape Vibes”, la Galeria de Artă Ploieşti, în perioada 10-23 octombrie 2024.
De ce numai „un dram”? Poate fiindcă adevărul nu-i totuna cu realitatea. Sau poate că fiecare dintre noi are adevărul lui. Mai mult sau mai puţin ancorat în realitate.
Dar, cel mai bine o spune criticul de artă Cornel Sântioan Cubleşan: „Cu mijloace diferite, folosind tehnici diverse, prin experiență, sentiment, prin lumina ideilor și filozofia proprie, artista încearcă să aducă lumii dramul de adevăr, de noutate și să rotunjească aura misterului.
Mobilul artei Danielei Rîndașu pleacă din iubire și cunoaștere a ființei umane, din compasiune față de dramele și bucuriile acesteia”.
Cât despre compasiune, acelaşi critic surpinde „umanitatea” din lucrările Danielei Rîndaşu astfel: „Foarte interesantă coabitarea dintre tehnica grafică și fondul colorat prin care realizează o suită de portrete, cu trăiri emoționale diverse, de la surâsul candid al copilului la bucuria femeii împlinite, apoi, drama bătrânilor care mai au puține șanse în fața morții, trăirea extazului, cufundarea spiritului în alte lumi, portretul unui preot etc.”.

Daniela Euzefina Rîndașu, a absolvit Academia de Arte „Luceafărul”, Facultatea de Pictură, clasa prof. Teodor Moraru, fiind licențiată a Universității Naționale de Arte București.
Are numeroase expoziții personale atât în ţară – Casa de Cultură Câmpina; Casa de Cultură M.I. București; Muzeul „George Enescu“; Salonul de toamnă şi Kanamoochi – Galeria UAP Ploieşti – cât şi în străinătate (Trade Center, JifcoGalleri, Aerop. Exhib Hall, Roton Galleri – toate în Dubai).
În ceea ce priveşte expoziţiile de grup, enumerăm doar participările la Saloanele de primăvară și toamnă ale Filialei Ploiești a UAP; Centrul CD de Folclor București; 2000 – Muzeul de Istorie București; 2001 – Muzeul „George Enescu“ Sinaia; 2003 – Galeria Teatrului Național București; 2011 – „Shilpi Divas“, O.M.A. Gallery, Orissa India; 2012 – „Atitudini Contemporane“; 2012, 2015 – „Saloanele Moldovei“, Bacău – Chișinău; 2012 – Muzeul Marinei Constanța; 2012, 2013 – „Artfoyer“, Casa de Cultură Câmpina; 2012 – Bienala „G. Petrașcu“ Târgoviște; 2012 – Bienala „I. Andreescu“, Buzău; 2012 – Omagiu Caragiale“, Galeria UAP Ploiești; 2013 – Salonul artelor prahovene, Galeriile de Artă Brăila; 2015 – Artiști câmpineni, Muzeul „N. Grigorescu“ Câmpina.

Deşi nu premiile sunt neapărat importante, cât amprenta pe care o lasă picturile sale în conştiinţa privitorului să amintim că a obţinut menţiune la Concursul „Halloween” Cultureinside, Luxemburg.
Cum scriam, Daniela Rîndaşu ne oferă „un dram de adevăr”.
Pentru mai mult adevăr, dar şi emoţie, sunteţi aşteptaţi la Galeria de Artă Ploieşti, Piaţa Victoriei nr.4, în perioada 10-23 octombrie 2024.

În visele mele îngrop curcubee

Din ce în ce mai des, joc şotron în gând. Sar într-un picior şi mă cred Lordul John. Ăla lovit de streche, care, vorba lui Coşbuc, „e-ntr-o ureche”.
Şi ce bine-ar fi dacă povestea s-ar opri aci. Dar, nu! Tot des, stăteam de vorbă cu Ozzy Osbourne. Cine-i băiatul ăsta? Credeţi-mă, nu-i bine să ştiţi! Spre binele meu, nu al vostru. Altfel m-aţi considera şi mai diliu.
Ideea este că, până mai alaltăieri, eu şi Ozzy eram buni amici. Aceeaşi marcă de ţigări fumam, aceleaşi speranţe de mai bine, în urmă lăsam. Numai că-ntr-o noapte (eu citeam „Corbul” lui Poe, el fredona ceva despre moarte), mi-a zis: „Acum, după ce-am rămas numai noi doi/ Luptând pentru vieţile noastre/ Să urmărim Istoria voastră cum se repetă”.

Toată Istoria noastră, a României, se repetă, întrebai uimit ?
Sufletul lui Avram Iancu să capăt răspuns! Ozzy plecase deja într-o lume mai bună. Undeva unde curcubeul nu stă să apună.
În altă noapte, mă uitam la Constelaţia „Orion”. Şi recitam: „În iuniu, miezul nopţii sună/ Mă bate – un mistic clar de lună”. Numai că am adăugat de la mine putere – flagrantă greşeală! – „Iar ziua care va veni va găsi naţia trează”.
– „Orion” este o melodie de-a noastră!, mă trezesc că-mi freacă ridichea James Hetfield, chitaristul de la Metallica. Îţi trebuie drepturi de autor s-o dai cu sonor. Intră în rândul oamenilor normali din ţară. Îngroapă curcubee!
Pleacă şi el, zicându-mi cu milă: „Ziua în care speri că neamul se va trezi nu va veni niciodată!”.

Obosit de-atâtea iluzii pe care le-am avut treizeci de ani, am căutat pe internet o piesă comică. Am butonat „Deşteptarea naţiei”.
„Sorry, error! Mai bine puneţi mâna pe-o lopată şi treceţi la-ngropat curcubeele de altădată”.
Stau la margine de groapă, precum Hamlet. Doar că n-am dubii. Îngrop mai întâi roşul, alături de eroii din ’89. A doua zi va urma albastrul lui Nichita Stănescu. A treia zi…
A treia zi… Vă aşteptaţi să îngrop şi galbenul? Ei, bine, nu!
A treia e „Ziua care pentru ţara asta niciodată nu va veni”.
Cocoşul cântă pentru a treia oară.
E vremea minciunii și-a amăgirii de țară!

Oameni care pun satul românesc pe portativ: Daniela Radu şi Grupul „Bujorel de Prahova”

Încă mai sunt oameni care nu îşi uită rădăcinile. Există persoane care duc mai departe două tradiţii: una – românească şi o a doua – a familiei. Contopite, înseamnă ceea ce are mai aproape de suflet neamul acesta: folclorul.
Fireşte, nu sunt mulţi, dar nici singuri astfel de oameni. Nu sunt mulţi, dar din prea-plinul lor talent, împărtăşesc şi altora!
Tocmai de aceea a scrie despre profesoara Daniela Radu, din Apostolache – Prahova, coordonatoarea Grupului „Bujorel de Prahova”, este complicat.
De ce? Fiindcă e greu să aminteşti în câteva cuvinte despre oameni care lasă o urmă de suflet pe unde trec.
Este, pe de altă parte, păcat să nu scrii despre spectacolele de caritate. Sau despre talente descoperite, „crescute” la „Şcoala de tradiţii”, numită Grupul „Bujorel de Prahova”.
Sunt, aşadar, oameni care „mişcă” – prin dansuri, prin păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor, prin colinde – şi satul, şi sufletul românesc.
Sau îl pun pe portativul simţirii noastre.
Oameni cu frica de Dumnezeu, care nu obosesc să se-mpartă şi să împartă din talentul lor, semenilor.
S-a întâmplat la Mănăstirea Apostolache sau la Căminul cultural din localitate. Sau la numeroasele ediţii ale „Festivalurilor de tradiţii şi obiceiuri pe Valea Cricovului”.
S-a întâmplat, se va mai întâmpla şi prin alte localităţi din Prahova.
Dar, pentru a duce mai departe toate acestea, mai trebuie ceva.
Iar acest „ceva” presupune ca un primar, un preot sau un director de şcoală să-şi de concursul. Să asigure un spaţiu pentru repetiţii, o scenă sau o sală de clasă.
Atât, şi de fiecare dată e un nou început al crezului că veşnicia chiar trăieşte la sat.

Iar mai nou, potrivit unei postări a prof. Daniela Radu, „pentru prima dată în comuna Tătaru – Prahova, la căminul cultural din satul Podgoria, se va desfășura pe data de 16 noiembrie primul Festival-Concurs Festina Talents. Un festival ce are în vedere promovarea și descoperirea tinerelor talente începând cu vârste fragede, de la 4 ani, până la 18-20 de ani.
Menționăm că festivalul cuprinde secțiuni de folclor, muzica ușoară, dans, miss, teatru, colinde dar și obiceiuri și tradiții populare românești și de Crăciun. Vă așteptăm în număr cât mai mare să vă înscrieți la concursul nostru a cărui gazdă voi fi atât eu, cât şi Ionuț Popa, primarul comunei Tătaru”.
Cum scriam, sunt oameni care lasă deschisă – prin vocaţie, prin suflet, prin cântec – poarta folclorului, simţirii, trăirii româneşti.
(Foto, arhivă)

De pe Strada Luminii (Câmpina) nu pot ajunge la Palatele Brâncovenești decât… „Îngerii Luminii”

Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
„Expoziţia «Îngerii Luminii» este de mare amploare, se desfăşoară în toate cele 14 spaţii expoziţionale ale Complexului Muzeal «Palatele Brâncoveneşti» din Mogoşoaia şi, deşi este structurată în fiecare sală pe o anumită temă (spre exemplu în Cuhnie tema solară şi cheia întregii expoziţii, în Gheţărie tema eroilor «Îngerii lui Brâncoveanu», în Foişor «Îngerii Începutului», în sălile din palat «Războiul», «Pieta» şi «Cele 10 Porunci»), prin susţinerea plastică şi a inspiraţiei solare este absolut unitară”.
Cu aceste cuvinte ne introduce în universul sculptural al artistului Alfred Dumitriu, curatorul expoziției de la Palatele Brâncovenești, dr. Vlad Dumitriu.
Iar la o simplă citire a acestui univers, parcă gândul te duce la Trilogia lui Dante: Infernul, Purgatoriul și Paradisul.
Sau, de ce nu?, la Cartea lui Andrei Pleșu, „Despre îngeri”.
Firește, una este să abordezi literar o astfel de temă și alta sculptural. E drept, citind recenzia făcută de către Vlad Dumitriu, senzația este aceea că, uneori, arta înseamnă nu doar literatură, pictură, cinematografie, ci toate la un loc.
Ce le (re)unește pe toate la un loc? Trăirile artistului și, evident, talentul.
Despre acestea, tot Vlad face o incursiune în literatură și nu numai: „Alfred Dumitriu explorează această temă a îngerilor din mai multe perspective: întreaga sa creaţie este tributară inspiraţiei solare, sursa Luminii şi a Vieţii pe Pământ, însă aspectele sub care i-a fost dezvăluită în creuzetul creator al minţii sunt foarte variate, de la forme care sugerează figurativul, cu potenţialul lui de comunicare şi accesibilitate, până la Tetraedrul tratat în limbaj aşa-zis abstract, singurul capabil să transmită esenţe prin simboluri, în acest caz a legăturilor dintre mineral, organic şi spiritual.
Tetraedrele, numite generic «Transcendent», prin complexitatea formei lor şi asocierea cu forma de cristalizare a atomului de carbon, aflat în toate formele organice, reprezintă chintesenţa operei lui Alfred Dumitriu. Echilibrul dinamic al volumelor se face concomitent din exterior spre interior, din interior spre exterior, şi pe toate suprafeţele şi vârfurile tetraedrului de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, realizând o comunicare angelică nu doar pe axa sus-jos ci în toate direcţiile spaţiului într-o mişcare totală, absolută şi de necuprins, care se regăseşte foarte frumos ilustrată şi în teoria cosmogonică din «Luceafărul» lui Eminescu. (…)”

Și, poate nu întâmplător, artistul locuiește în orașul cu cele mai multe zile însorite din an – Câmpina, pe strada Luminii. Deci, nicio coincidență în faptul că expoziția al cărei vernisaj va avea loc în data de 5 octombrie, la Palatele Brâncovenești – Mogoșoaia se intitulează „Îngerii Luminii”!
Absolvent al Academiei de Belle Arte din București, participant la două ediţii ale Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploieşti, Alfred Dumitriu are numeroase expoziţii personale în străinătate (Paris, Saarlouis, Saarbrucken, Lugano, Milano – Castellanza), precum și în țară (Bucureşti, Timişoara, Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte, Sinaia).
În ceea ce privește expoziţiile de grup, pot fi enumerate: Paris, Milano – Castellanza, Magdeburg, Gabrovo, Bucureşti, Ploieşti, Cluj, Galaţi, Câmpina.
Lucrări Monumentale: Monumentul Unirii, Octavian Goga – Ploieşti, B.P. Haşdeu – Câmpina, Monumentul Eroilor – Poiana Câmpina, Anghel Saligny – Bucureşti.
Premii: Bucureşti, România, Bienala Artele Focului, marele premiu pentru sculptură, Ravenna, Italia, medalia de aur pentru participarea echipei României.

Salvatorii de la ISU Prahova… Fiindcă sunt oameni, în primul rând!

Pentru că nu pot sta deoparte de semenii lor, aflați la ananghie… Dar, fiindcă sunt oameni, în primul rând! Și, nu degeaba li se mai spune și „salvatori”.
Iar misiunea lor, după cum informează plutonier Andreia Ursachi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova este de „a sprijini comunitățile gălățene, grav afectate în urma fenomenelor meteo manifestate în urmă cu două săptămâni”.
Iar chiar în această seară de 26 ale lui septembrie, „43 de salvatori prahoveni se deplasează în aceste momente către localitățile din județul Galați, unde își vor înlocui camarazii care desfășoară de câteva zile misiunea”, mai precizează sursa citată.
Dar, prea multe cuvinte despre ei sunt de prisos. De ce?
Fiindcă sunt oameni, în primul rând!
(Foto, ISU Prahova)

Zăpadă va fi sau nu. Frig, la iarnă, da! Lemne de foc? De la Ocolul Silvic Doftana

Poate că şi la iarnă ne vom întreba „Unde sunt zăpezile de altădată?”
De frig, însă, sigur nu vom scăpa, chiar dacă se tot vorbeşte despre încălzirea globală.
Tocmai de aceea, Ocolul Silvic Doftana vine în întâmpinarea noastră, anunţând că „dispune de stocuri de lemn de foc atât în platformele primare cât și în Depozitul Telega (Fosta platformă industrială 21), stocuri disponibile spre a fi valorificate persoanelor fizice începând de la prețul de 370 lei/mc cu T.V.A. pentru lemnul de foc fag și de la 205 lei cu T.V.A./mc pentru lemnul de foc rășinoase”.
În aceeaşi informare a Ocolului Silvic Doftana se mai precizează faptul că „aveţi posibilitatea de a efectua transportul lemnului de foc cu autoplatforma forestieră din dotarea Ocolului Silvic Doftana în următoarele condiții: Cantitatea de lemn achiziționată să fie de aproximativ 13 metri cubi; Distanța de transport până la domiciliul clientului să fie de aprox. 20 km; Prețul de transport va fi de 50 lei/mc cu T.V.A.
În foto de mai sus – mulţumim pentru poze domnului ing. Florin Radu Iancu – aveţi imagini atât cu lemnul de foc, specia molid, din depozitul de la Telega, cât şi cu cel din specia fag, din platforma primară.
Mai jos, lemnul de fag din platformele primare ale Ocolului Silvic Doftana.
Iar ca orice gospodar, hai, nu vara! dar măcar acum, în prag de toamnă, pentru a fi siguri că nu tremuraţi la iarnă, îi puteţi contacta pe domnii ing: Mihail Piele – tel. 0720785845; Lucian Marin – tel. 0745859633 şi Florin Radu Iancu – tel. 0729199021.

„Să vină personalul silvic să ne scape de gunoi!” Că noi, prin zona Băicoi – Cartier Dâmbu, Bordeni…

Noroc cu oamenii aceştia de la ocoalele silvice. Cel puţin în zona Băicoi -Cartier Dâmbu şi ..
Şi nu numai!
Iar întâmplarea face să ştim bine liziera pădurii de pe ruta Cartier Dâmbu – Bordeni (comuna Scorţeni), unde maldăre de gunoaie intrate-n putrefacţie „ne mutau” nasul.
Iar norocul este cu personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Slănic care, potrivit unei informări, a ecologizat fondul forestier limitrof localităților Ștefeşti, Cocorăștii Mislii, Scorțeni – sat Bordeni, Oraș Băicoi – cartier Dâmbu.
Când? Nu spunem! Pentru că avem mari îndoieli că unii, care cred că pădurea-i rampă de gunoi, au ieşit la strâns deşeuri, deci să ghicească ei!
„Au fost colectați aproximativ 80 de saci cu deșeuri, care au fost predați operatorilor de salubritate din zonă”, mai precizează reprezentanţii Ocolului Silvic Slănic. Zeci de saci, aşadar, de la Ştefeşti, Cocorăștii Mislii, Scorţeni – sat Bordeni, Oraş Băicoi – cartier Dâmbu.
Că unii dintre noi facem curat doar când vine „popa cu botezul”…
Sau, de ce nu?, mai-mai că am zice: „Să vină personalul silvic măcar când facem sfeştanie!”
Doamne, iartă-ne!
(Foto, Ocolul Silvic Slănic -Prahova)

„Pfaiii, dispare pădurea!”. Chiar aşa? Parcă silvicultorii de la O.S.Verbila – Prahova adună gunoiele noastre din ea…

Că tot circulă prejudecata că „Fură pădurarii, dom’le!'”… Dacă tot ne văităm că „Pfaiii, dispare pădurea!”… Fiindcă unii dintre noi ştiu şi unde ajunge lemnul, soro: în Austria, vaiii!”
După astfel de anchete pe reţelele de socializare – şi nu numai – să mai vedem şi ce fac silvicultorii pentru noi. Curat, de exemplu!
Nu de alta, dar azi, după cum informează reprezentanţii Ocolului Silvic Verbila – D.S. Prahova, „pădurarii , alături de voluntarii inimoși și de prietenii noștri de la *Let’s Do It, Romania!*, am pus umărul la protejarea pădurilor noastre dragi. Împreună am strâns deșeuri din zonele împădurite, contribuind la păstrarea unui mediu curat și sănătos pentru toți. Mulțumim tuturor celor care s-au alăturat acestei inițiative și ne-au ajutat să facem un pas important spre un viitor verde și responsabil! Natura are nevoie de noi, iar noi vom fi mereu aici pentru ea! Vă așteptăm și la următoarele acțiuni de voluntariat!”.
Şi ar mai fi ceva: în postarea Ocolului Silvic Verbila nu se face trimitere la lipsa de civilizaţie a unora.
O arată, în schimb, mormanul de deşeuri/gunoaie din galeria de mai jos.
Care aparţin, desigur, extratereştrilor! Nu unora dintre noi…

(Foto: Ocolul Silvic Verbila – Direcţia Silvică Prahova)

Ai uitat, Darie! Ai uitat…


Nu ştiu de ce lumea îmi spune aşa. Nu ştiu de ce oamenii cârcotesc că nu am chef de râs. Habar nu am de ce îmi zic că, arareori, abia citesc pe faţa mea un surâs. Şi, ce-i mai rău, nici urmă de plâns.
Mi-e greu să înţeleg şi de ce îmi repetă mereu: Aveai o misiune, Darie!”.
Sarcina ta, dragul meu, este să-i iei în râs. Obligaţia ta, fiule, este să uiţi! În fişa postului scrie: Niciodată să nu simţi durerea altuia! Şi lasă naibii strugurele ăla!, mi-a impus doctorul la care am fost dus.

Eram bolnav de toate afecțiunile pe care un om normal le avea. Cândva!
– Dragă, îl vezi pe pacientul din salon? Ca el sunt mulţi în ţara asta. Zac prin spitale stadioane, prin săli de sport, pe maidane… Ce tupeu: să simtă durerea altuia! Să plângă deznădejdea cuiva! Să-şi iubească aproapele ! Curată nebunie, zău aşa!, explică sora-şefă a spitalului rezidentei abia angajate.
– Ce-i rău în toate astea?
– Ie-te-te la ea! Nu cumva te-oi fi crezând Regina Maria? Oi fi şi tu mama răniţilor din dragoste de ţară? Nu te-au învăţat la facultate că-i vremea uitării? A ignoranţei? A sfidării ? Afecţiunea, draga mea, dăunează mai mult sănătăţii decât ţigara sau alcoolul.

– Ce face pacientul nostru? Cum mai stă cu afecţiunea? Ia să-i luăm  tensiunea!, îmi zâmbeşte fals doctorul pentru care eram un caz special.
– Mai sper încă, şefu’. Mai cred încă în ea cât timp boaba de strugure speră că nu va fi strivită.
– Soră !
– Ordonaţi!
– Fă-i o injecţie antiafecţiune şi o alta, anti viţă-de vie!
Am fost anesteziat. Nu mai simţeam nici râsul, nici măcar plânsul din lacrima celor care m-au crescut. Într-un acces de furie, le-am strigat:
– Ce v-a apucat? Aveţi cam mult timp liber de îmi cereţi mie, de ne reproşaţi nouă, lipsa de afecţiune! Ştiţi ce este asta? Un mare fake-news!  Este minciuna în care ne-aţi crescut, ne-aţi educat. Or, noi vrem să supravieţuim, nu să simţim. Şi să strivim tot. Uite, chiar strugurele ăsta!
– Soră! Este de-al nostru. S-a făcut bine. Dă-i diploma de absolvent „Magna cum laudae” în domeniul lipsei de afecţiune.

Acum sunt omul nou. Strivesc stugurii. Chiar viile! Nu mai sufăr absolut de nicio afecţiune! Asta a fost boala care ne-a făcut oameni. Cândva! Or, noi nu mai vrem asta.
Am şi atestat pentru a-i vaccina pe alţii, să-i vindec de prostia de a suferi de suferinţa altora. De-a  plânge plânsetul oamenilor. De a-i iubi.
– Ai promis că nu uiţi, Darie!
– Pleacă de-aici, smintitule! Omule …