Un pod oareșcare, sătul să-l calce lumea-n picioare, s-a gândit să-și autorepereze  onoarea lezată.  Însuflețit de torenți cristalini ce-i trimiteau bezele când dădea câte-o răpăială de vară, auzind despre curenții marini care te trag în larg, l-a bătut un gând: „Podul Nației vreau să fiu, și-a zis într-o zi, plictisit de-atâta nemișcare. Că-i secetă mare  și de idei, și de «hașdoio»”. Adică apă!
S-a consultat și cu văr’-su’, ăla de Flori, care teoretic, trece peste Prut. Practic, s-a veștejit și el.
Că, na; o fi Iadul pardosit cu intenții bune, dar Unirea e scoasă de la naftalină și-i udată doar în campania electorală. În rest, gheață la mal. Un alt  imbold i-a venit de la Apolodor din Damasc. Că i-a zis: „Mă! Toate răgăliile aduse de viituri au ajuns deputați, senatori. Tu, tot prost vrei să mori? Adică înecat ca minoritatea la mal, cotă  puțin sub 5 la sută?”. 

Ei, dar când a auzit că o rogojină – știți, chestia aia, predecesoarea covorului persan – a ajuns senatoare, i-au sărit așchiile. La apucat și durerea de splină.
Capac i-a pus  o plută cu buletin de Bistrița. Asta se mutase-n Capitală, și făcea politică de Dâmbovița. 
Enervat, a sunat la o rudă: „Paparudă, care-i mersul? Mai cheamă sor’-ta ploaia, sau…?”. 
Asta, grăbită, i-a luat vorba din gură: „Auzi, mă? Întreabă rachetele antigrindină. Noi suntem senatoare, facem și desfacem alte ploi. Ce știți voi?”.
Chiar, ce știm noi?   

Podul, așadar, și-a luat într-o zi zborul. Nu vă mirați, nu rămâneți siderați. Aveți destul timp să lăcrimați patru-cinci ani mai în aval.
Că din toamnă, politica de Dâmbovița o vor face tot paparudele, răgăliile, rogojinile și mai nou, podurile. 
Iar între malurile pe care vom sta noi va curge Apa Sâmbetei!
Gheață la mal, sec în aval…