Denis Ștefan, portarul echipei de Juniori 1 a CSM Ploieşti, a fost convocat la Naționala de juniori a României, care se pregăteşte pentru “Trofeul Carpaţi NIRO”, competiţie ce va avea loc la Ploieşti şi la Plopeni, în perioada 26-28 octombrie.
Reprezentativa pregătită de Vasile Boca şi Rudi Stănescu va începe antrenamentele mâine, 20 octombrie, la Plopeni.
Primul meci al tricolorilor va avea loc joi, 26 octombrie, de la ora 17.30, în Sala Olimipia din Ploiești, împotriva Naționalei Muntenegrului.
Potrivit unui comunicat al Clubului Sportiv Ploiești, Turneul Internaţional “Trofeul Carpaţi NIRO” este organizat de Federaţia Română de Handbal şi Primăria Municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Prahova, la competiție participând România, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Egipt.
„Meciurile din primele două zile vor avea loc în Sala Sporturilor Olimpia, iar etapa finală se va desfăşura la Plopeni. Partidele României vor fi transmise live de ProArena, iar celelalte, pe pagina de Facebook și pe contul de YouTube ale Federației Române de Handbal”, mai informează sursa citată. (Foto, CSM Ploiești)