Dacă mai era nevoie de o recunoaștere a profesionalismului jandarmilor montani sinăieni, o avem: în perioada 28 martie – 6 aprilie a.c., doi dintre aceștia, de la Secția Montană Sinaia, au executat serviciul în cadrul unor patrule comune cu jandarmii francezi în stațiunea Val Thorens. Cei doi jandarmi montani sunt plt. adj. șef Claudiu-Ștefan Buliga și plt. adj. Alin-Florin Tudor, aceștia participând la derularea fără incidente a evenimentului intitulat Snowfest din stațiunea sus-amintită, participând atât la asigurarea măsurilor de ordine publică la diferite concerte cât la menținerea ordinii publice în stațiune și pe pârtiile de schi prin patrulare împreună cu jandarmii francezi.
Iar dacă schiorii foloseau cândva și termenul de „christiane”, lacoborârea în zig-zag (oarecum pe curba de nivel), rămânem fideli tradiției. De-aici și titlul… Prezența acestora în Alpii din Hexagon este rezultatul faptului că Jandarmeria Română a fost inclusă în acest sistem pentru a contribui la consolidarea ordinii și securității publice, ținând cont de faptul că în perioada menționată în Regiunea Rhone Alpes Auvergne au fost peste 3000 de turiști români.
Singurul român care a reuşit performanţa de a urca pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume, va veni sâmbătă, 29 martie, la Buşteni, unde va avea loc Gala Muntelui. „Un eveniment excepţional – spun organizatorii – , pentru cei care vor fi prezenţi la Centrul Cultural «Aurel Stroe», începând cu ora 11.00. În prezenta lui Adrian Laza se va proiecta filmul celor 14 ascensiuni a vârfurilor de peste 8000 de metri, performanţă realizată de acest excepțional alpinist”. Adrian Laza – inginerul silvic care, am mai spus-o, o repetăm, putea să fie nu un bun, ci un foarte bun scriitor. Dar nu-i timpul trecut pentru un alt început! Poate că pe această „legendă vie” – ştim, este uzată expresia – a alpinismului românesc a vrut să-l contrazică pe poet. Fiindcă spune Marin Sorescu: „Între idealurile oamenilor şi realizarea lor/întotdeauna va exista o diferenţă mai înaltă decât cea mai înaltă cascadă. Se poate folosi raţional această cădere de speranţe/ Construindu-ne o hidrocentrală. De la energia astfel câştigată, fumând, ne putem gândi serios/ La nişte idealuri şi mai grozave”. Adrian Laza nu fumează. Doar că „a văzut idei” şi a ridicat speranţele la statutul de fapt împlinit: singurul român care a urcat cei 14 „optmiari” ai lumii. Şi când! La vârsta când alţii se gândesc la pensie…
La Buşteni, aşadar, este posibil să povestească cum a ajuns prima dată la nici 150 de metri de Vârful Everest, dar a renunţat. Ce a fost în sufletul lui, numai el ştie. Poate trăirea lui Collins, care s-a învârtit în modulul selenar, dar nu a ajuns pe Lună. Doar că Adrian Laza a cucerit, după a doua încercare, şi Everestul! Fiindcă, după cum spune, „nu este suficient să iubeşti muntele, mai trebuie să te iubească şi el pe tine”. Iar pe el l-a iubit, pentru că i-a arătat respectul cuvenit. Poate aflaţi ce înseamnă refrenul-rugăciune „Binecuvântată fii tu, luminalotusului”. Se spune în momente de cumpănă. Se rosteşte şi în Zona Morţii… Adică la peste 7.000 de metri altitudine, atunci când totul depinde numai şi numai de tine. Cine este nu alpinistul, ci omul Adrian Laza? O persoană fără „asperităţi pe suflet”, după cum spune. Fără să dojenească nici din priviri, la modul „Cum? Nu ai auzit de mine? Sunt singurul român care a cucerit toate cele 14 vârfuri mai înalte de 8.000 de metri!”. Nu în ultimul rând, românul care împreună cu asociaţii din Piatra Neamţ şi Bacău, a construit o şcoală în Nepal.
Dar, înainte de tot şi de toate, Adrian Laza este un om la care, fumând sau nu, ne putem gândi cum să ajungem la înălţimea modestiei sale!
Grecia, Grecia! Această fată ciudată în care legendele Olimpului se-mpletesc cu mitul Calului troian… Atena! Oraşul în care, în numele adevărului, Socrate a băut cucută… Elada, care te cheamă vara, cu glas de sirenă, să faci plajă la Marea Mediterană…. Scriem iar Atena! Fiindcă în capitala Greciei a ajuns duminică, 10 noiembrie, după aproape patru ore de alergare, un ploieştean: Cristian Costache. Plecând de la Marathon, acolo, unde grecii au obţinut victoria istorică asupra perşilor. Şi poate o fi doar un mit că un soldat grec a străbătut distanța de 42,195 de kilometri, pentru a striga, epuizat: „Am învins!”. Dar, tocmai pentru a-l face realitate, s-au inventat maratoanele. Nu în ultimul rând, pentru ca oamenii precum psihologul Cristian Costache, să-şi testeze limitele – noi zicem psihice, mai întâi, iar mai apoi, fizice – și să participe la ele. Ploieşteanul Cristian Costache, pe care-l vedeţi în foto, sus. Fiindcă mai jos, în galerie, este traseul parcurs. Iar noi credem că nu motoarelor de căutare Google Maps sau Strava le datorăm acest fir al Ariadnei, ci Penelopei, care l-a aşteptat pe Ulise. Nu de alta, dar poate și el a mai mers pe uscat, nu doar pe Mediterana sau Egee! Cine știe? Iar dacă ai norocul să stai de vorbă cu Cristian Costache – noi l-am avut – afli că nu pentru lauri, nu pentru a apărea pe micul ecran a alergat de la Marthon până în Atena, pe „Olympic Stadium”. Pentru el! Şi poate pentru unii care, într-o duminică ploioasă de noiembrie, n-au dat atâtea clickuri pe Internet, câţi paşi a făcut el.
42 de kilometri şi-un dialog. Cristi nu pare obosit. Sau e, dar are amabilitatea să ne spună că pe la jumătatea Maratonului din Grecia – a trecut bariera celor 4.000 de kilometri alergaţi anul acesta. Iar 2024 nu s-a încheiat încă! Şi vrem să punem capăt dialogului. Nu de alta, dar poate ploieşteanul în vârstă de 55 de ani e obosit. Dar parcă nici nu ne lasă inima, fiindcă ne povesteşte despre oameni ok întâlniţi pe traseu. Să-l întrebi de ce aleargă? E un nonsens. Să îţi dea sfaturi? N-o face. Doar dacă i le ceri. Să-i spui că și la greci, nu doar la romani, este valabilă expresia „Veni, vididi, vici”? Știe mai bine decât noi că acest lucru este valabil nu doar la romani, ci și la greci, și oriunde pe pământul ăsta. Important e doar să faci primul pas. A fost, şi-a învins limitele – într-un concurs care a reunit peste 30.000 de participanţi din întreaga lume – a trecut linia de sosire pe stadionul… Şi…
Şi povestea alergătorului de cursă lungă continuă! Nu de alta, dar ceea ce am scris noi aici, este doar o etapă dintr-un lung şir de alergări, depăşiri de limite, şi, nu în ultimul rând, cunoaşteri de sine. Alergări, antrenamente, indiferent de anotimp. Iar dacă vreţi să vă convingeţi de cele scrise, îl puteţi vedea pe Cristian Costache, alergând dimineaţa, prin Ploieşti, la ora când unii nici măcar nu s-au trezit. Sau au făcut-o, dar îşi aprind o ţigară şi sorb din cafea. Iar fumând, se pot gândi la nişte performanțe și mai grozave. Ale ploieşteanului psiholog Cristian Costache, ca să dăm un exemplu.
Numărasem fix 5134 de oi. Degeaba. Nu mă prindea somnul. Tocmai d-aia noi (eu şi bicicleta, că are suflet şi ea, ce ştiţi voi?!?) am luat-o la sănătoasa. Ora 00.07 a dimineţii de azi, încă 4 septembrie. Pun „Strava” să-mi înregistreze performanţa. Şi gata: „Fac praf” – cum se zice în jargon, până la Canton, intrarea în Băicoi. Ajung la locul ştiut numai de mine, unde-mi trag sufletul. A, că uitam: m-au trecut fiorii, ca de fiecare dată, prin pădurea de la Păuleşti. Mă rugam cu cerul şi pământul să treacă vreo maşină de orice fel – chiar de deszăpezire – pe lângă mine. Că ştiţi, frica de urs, de mistreţ sau alte dihănii te seacă la lingurică. Au trecut. Trei la număr. Mai că-mi venea să le zic şoferilor că le plătesc poliţele RCA, în semn de recunoştinţă. Da’ mi-a trecut tentativa de filantropie.
La locul ştiut – după Canton, intrarea în Ţintea – să-mi sară inima, nu alta. Nu găsesc din prima-n rucsac ceva de aprins. Un chibrit sau amnar, acolo. Litorsalul, ciocolata, tonotilul, da! Stimulente de efort, în caz că rămân lat. N-a fost cazul. Mai să strig „Evrika!” când am găsit bricheta, dar a făcut-o altcineva înaintea a mea. Iar în caz că nu ştiţi – sau şi mai rău, nu fumaţi! – aflaţi: cele mai bune ţigări sunt alea de după examene şi după efort. N-apuc să mă bucur de viciul meu, c-aud: Cristos e cu voi! Să fac infarct, nu alta! Văd pe unul că se-apropie de mine şi vrea să-mi dea o Biblie. Era cam 01.30. Noaptea! Îl refuz politicos. El insistă, eu intru la idei. Îmi strâng catrafusele-n grabă şi pe-aici ţi-e pedalatul. Urc coasta aia afurisită spre Băicoi, ajung în vârf şi dau să-mi fac ordine-n rucsac. Nu în cap! Altă belea: telefonul mobil, Sufletul lui Avram Iancu!, că nu era! Era clar că-l uitasem acolo unde Cristos – sau cine-o fi fost – mi-a zis că-i cu noi. La mine şi la bicicletă s-a referit, desigur! Bag înapoi şi asta, da minune: îl găsesc pe iarbă. De telefon zic, nu de Iisus. (Doamne, iartă-mă!)
Gloaba de bicicletă scârţâie, că aia bună e pusă la naftalină (adică-i defectă), scap şi de palpitaţii. Descopăr şi-a treia casă de pariuri din oraş – nu îi dau numele decât dacă mă sponsorizează -, deci alt motiv de bucurie în noaptea pustie. Se zăreşte „Vulcanizarea” la care lucrează un mare meseriaş: ori de câte ori m-am dus la el să-mi umfle camerele, n-a vrut să-mi ia niciun ban. Promit că-i duc o bere, două. Mâine, poimâine, nu ştiu! Cimitirul „Linişte Sfântă”. Mă bate un gând eretic, dar atât. Ideea era să intru cu bicicleta pe alei. „Şi orice a greşit el cu vorba, faptul sau cu gândul, iartă-l!” Şi sper că m-a iertat. Dumnezeu, nu tembelul care s-a dat drept Cristos.
„Dacă te uiţi prea mult la abis, şi abisul se uită la tine”. Îmi place expresia asta. Iar eu visam, de ceva vreme pedalez pe DN1. Noaptea! Şi nu ştiu cum, mă trezesc cu maşinile făcând „Vrrrrum!” pe lângă mine! DN1 mă chemase, puteam să fiu nepoliticos după ce refuzasem Biblia căpcăunului ăla? Nu! Aşa se face c-am realizat şi-acest acest mic record personal: DN1, pe bicicletă, noaptea! Oftica mea? Că „Strava” – vedeţi jos, în galerie, apar doar 42 de kilometri şi ceva – nu mi-a înregistrat tot traseul. Consolarea? Şi mâine, la ora 00.00 începe o nouă noapte. Doamne-ajută să nu mai aud şoapte de genul: „Cristos e cu voi!”.
Rândul de sus, de la stânga la dreapta: V. Ciovînă, C. Preda, T. Doru, Cr. Apostol, I. Ungureanu, I. Zaharia, D. Călescu, Al. Radu, I. Vișan; Rândul de jos: G. Petre, G. Drăghici, L. Burtoiu, M. Bratu, N. Banu, I. Udrea, N. Pelmuş, V. Dima
Secat-au fântânile cu roată la Apostolache! Au rămas în cumpănă cele care scot, la vremea asta ciudată, nămol. În cumpănă, ca un meci egal, al cărui rezultat final urmează să fie stabilit „în prelungiri”. S-au schimbat multe, într-o jumătate de veac, numai terenul pe care evoluează echipa locală – Șoimii Apostolache – este, cum ar zice avocatul Viorel Ciovînă, președintele Asociației de Fotbal din localitate, „inalienabil”. Adică nu se înstrăinează! A, că-i prescriptibil, e altă treabă. Fiindcă alți tineri – pe care-i vedeți mai jos, în galerie – joacă, acum, pe acest gazon, e o altă poveste despre fotbalul care merge mai departe. Schimbare post pe post, așadar, într-o localitate în care de peste 50 de ani, fotbalul nu a încetat să existe. Peste o jumătate de veac de când „fotbaliști de fotbaliști” – deci, născuți, nu făcuți! – au lăsat urmele trecerii lor pe gazon! Fie că au jucat cu teniși chinezești, fie c-au avut ghete cu crampoane. Sau că mingea era la fel de rotundă, doar că avea șiret! S-au asfaltat ulițele prin comună, se scrie pe table inteligente la școală, numai tehnicianul Nicolae Pelmuș a rămas fidel caietelor în care sunt trecute rezultatele echipei Șoimii Apostolache. Iar dacă Nini nu are trecut pe vreo filă meciul cu Fulga, din urmă cu ceva zeci de ani, în memoria fotbaliștilor pe care îi vedeți îmbrăcați în albastru au rămas golurile lui Constantin (Costică) Ciovînă. „Și-atunci l-au luat toți cei prezenți la meci pe brațe și l-au băgat în bufet. Atâta bucurie era!”, își aduce aminte tehnicianul Nini Pelmuș. A fost și este un apropiat Petrolului Ploiești fostul fundaș al echipei, DanCălescu. Doar că duminicile lui au fost, aproape mereu, la Apostolache. Fie pe vremea când asigura defensiva, fie acum, ca suporter. Și nu-i singurul! Au dispărut multe la Apostolache. Că așa sunt vremurile. Numai că, de stai bine să te gândești, echipa aceasta este puntea de legătură între un demult (care parcă a fost ieri), un prezent (poate fi văzut în foto, mai jos) și-un viitor (încă nu avem informații despre el, dar sună frumos).
Imaginați-vă că ar fi trasate, imaginar, cu infraroșii, toate diagonalele sau pasele țesute, atâția ani și ani, pe terenul Șoimilor! Ai zice că-i mai ceva ca-n filmul „Misiune imposibilă”, numai că la Apostolache au fost și, mai ales, au rămas, oameni care au făcut posibilul ca echipa să existe. Se văd, în schimb, modernizările și investițiile datorită primarului Mihail Bratu: tribună, vestiare pentru gazde și oaspeți, și multe altele. Gândiți-vă că în urmă cu zeci de ani, nu existau mijloace moderne, ca acum, astfel încât să fie înregistrat cineva care își aducea scăunelul de-acasă și făcea tactica, de pe margine, mai ceva ca fostul antrenor nea Nicu Dobre. Iar tactica era: „Lunga, lunga, n-o pierdea!”. Au dispărut multe, dar nu şi amintirea unor victorii sau înfrângeri care fac parte și din fotbal, și din viață. Şi nicio tabelă de marcaj din lumea nu simte mai bine câte crampoane, câte scandări, câtă pasiune s-a pus în fotbal, la Şoimii Apostolache. Și se pune! Nu de alta, dar odată promovată în Superliga B1, Seria Est, echipa trebuie închegată. S-au implicat oameni, se implică. Dar, despre acest lucru, mai la sfârșit de august, început de septembrie.
Până atunci, să amintim că la Apostolache a avut loc un amical între „cei bătrâni” – un fel de a spune – și cei tineri, care s-a încheiat cu scorul de…. Ei bine, nu-l cunoaștem! Știm doar rezultatul: Datorită fotbalului din localitate, mai vin și „fii satului” răspândiți care prin țară, care prin lumea asta rotundă ca balonul de fotbal. Gata, dăm legătura altor localități! Poate iau exemplul Șoimilor Apostolache…
Drept e că nu ştim cine a învăţat mai multe şi de la cine: cei 20 de adolescenţi din Brăila, aflaţi în tabără la Buşteni, de la jandarmii ploieşteni, sau invers: reprezentanţii Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti, de la ei? Dar ce contează? Important este că – potrivit unei informări a jandarmeriei ploieştene – „reprezentanţi ai instituţiei, împreună cu angajaţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, au organizat o sesiune interactivă de prevenire, în care s-a discutat cu copiii despre importanța siguranței și a responsabilității în comunitate. Micii sportivi au fost extrem de interesați de profesia de jandarm, punând întrebări despre cum pot îmbrățișa această pofesie, dar și despre valorile pe care le promovăm zi de zi. La final, și-au răsplătit oaspeții cu o scurtă demonstrație din ceea ce stăpânesc ei cel mai bine: artele marțiale”. (Foto, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti)
…Şi nu numai pentru ei, de 1 Iunie va fi spectacol, ci şi pentru noi, adulţii, cât timp „cerul Aerodromului Strejnicu se va umple de fum, adrenalină și acrobații spectaculoase”, potrivit unei informări a reprezentanţilor Aeroclubului Teritorial „Gheorghe Bănciulescu” Ploieşti. „Aeroclubul României invită copiii de toate vârstele să își serbeze ziua și să se bucure de spectacolul aerian ce va avea loc la Ploiești Airshow 2024. Nu vor lipsi consacrații The Hawks of Romania într-o nouă formulă de display cu 6 aeronave Extra, parașutiștii de la The Blue Wings, The Pelicans, formația de 3 ULM-uri revitalizată și la manșa căroră se află 3 piloți tineri și talentați, cât și Forțele Aeriene Române cu YAK 52, IAR316 Alouette și IAR99 Standard”, mai precizează aceeaşi sursă – Aeroclubul „Gheorghe Bănciulescu” Ploieşti, într-o postare pe pagina sa de Faceboook. (Foto, arhivă)
Componentele Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești și-au adjudecat titlul de campioane la categoria de vârstă U18, după ce s-au impus în fața grupării ACS Dan Dacian București cu scorul de 64-59 (14-8, 16-21, 13-16, 21-14). Lotul de baschet este pregătit de Loredana Munteanu, Corina Savu și Robert Munteanu. Potrivit unei informări a CSM Ploiești, „Agnes Zane a fost declarată MVP al competiţiei şi, alături de Ioana Savu, a fost inclusă în «cel mai bun 5» al turneului! În urma acestui rezultat, secţia de baschet a CSM Ploieşti ajunge la cinci titluri de campioni naţionali în acest sezon, la U15, U17 şi U18 masculin şi U18 şi U19 feminin.” (Foto, CSM Ploiești)
Ceea ce a făcut și face în continuare multipla campioană mondială la popice, prahoveanca Luminița Dogaru, nu este numai o lecție de sport. E una despre viață. Încrâncenarea cu care luptă pentru un loc pe podium, ambiția de a nu se da bătută niciodată ar trebui, poate, să fie o lecție pentru noi. Inima unei campioane care „s-a strâns” atunci când sala de popice de la Conpet a fost desființată ar trebui să-nsemne, poate, și un pic din durerea noastră… Mai jos, redăm o postare a profesoarei Luminița Dogaru, Cetățean de Onoare a orașului Boldești-Scăeni. Poate, mai actuală ca oricând, în condițiile în care nu doar sportul lasă de dorit. Ci și viitorul nostru… Sau, mai ales, al generației tinere de azi:
„Sala de sport nu e parc de distracție. Antrenorii nu sunt animatori, nici clovni. Credeți-mă, nu vreți entertaineri, vreți antrenori buni. Copiii progresează doar provocați, cu rigoare, cu reguli, cu respect… cu dat de greu. Sala de sport nu e locul unde copilul trebuie doar să râdă, să se distreze, să facă numai ce-i place, să dea pe «emisiunea» preferată. Observ un trend așa care îndeamnă, dictează chiar, să ne dăm peste cap noi adulții, să le fie cald, ușor și bine celor mici. Că doar copiii din ziua de azi sunt mult mai deștepți decât eram noi.
Și, atenție, spectacolul trebuie să fie pe placul lor, musai pe placul lor. Deci dați-vă peste cap să găsiți mereu și mereu scene noi de spectacol. Cei mici se plictisesc ușor, n-au răbdare. Și schimbă canalul, ecranul imediat. E concurență mare.
Dar binele copiilor stă în educația cu rigoare, cu bun simț, cu provocări, uneori cu disconfort și dat de greu, cu responsabilități și reguli nu totdeauna pe plac. Aș spune că tocmai acestea fac diferența. Confruntarea cu sarcini, cu experiențe nu tocmai pe plac. Sunt de o viață alături de copii, împreună cu ei. Și cei mai înverșunați împotriva regulilor de bun-simț, a provocărilor, a exigențelor, nu sunt de fapt copiii, ci adulții de lângă ei, care înțeleg greșit binele pentru ei în educație. Toată aprecierea și recunoștința mea pentru părinții care înțeleg să-și lase copiii să mai dea de greu, să muncească, să se străduiască. Nu este o jertfă ! Este un pas înainte spre drumul vieții !”. (Foto și text, Luminița Dogaru- Facebook)
Opt dintre cele mai bune echipe de juniori din țară vor participa în perioada 24-26 mai, la competițiile dedicate Centenarului înființării clubului de fotbal Petrolul Ploiești. Meciurile vor avea loc pe stadioanele din Ploiești („Ilie Oană”) și la Strejnicu. „Reunite sub umbrela «Trofeului Ilie Oană», ediția 1, cele două întreceri sunt rezervate categoriei de vârstă „U12” (juniori născuți în anul 2012 și mai mici). Dinamo București, CSA Steaua București, Rapid București, FCU 1948 Craiova, FC Argeș, UTA Arad, CFR Cluj și FC Petrolul Ploiești sunt formațiile care se vor lupta pentru trofeu în turneul ce se va desfășura, integral, pe arena «llie Oană». În acest sens, vor fi amenajate două terenuri, pe lățimea suprafeței de joc oficiale, fiecare echipă urmând să alinieze 9 jucători (1 portar + 8 jucători de câmp), iar meciurile se vor întinde pe durata a două reprize de câte 20 de minute fiecare. Jocurile contând pentru faza grupelor se vor derula vineri (etapa 1) și sâmbătă (etapele 2 și 3), iar finalele și festivitățile de premiere vor fi programate duminică. Vineri seară, în jurul orei 19.00, spectatorii prezenți pe «Ilie Oană» vor putea asista la parada participantelor, toate echipele prezente urmând să defileze prin fața tribunelor, cu câte un steag având însemnele clubului pe care îl reprezintă”, informează clubul ploieștean. În aceeași perioadă se va desfășura – la Strejnicu și la Ploiești – un turneu dedicat formațiilor din Prahova. (Imagine foto: FC Petrolul) Mai multe detalii, în linkul de mai jos: https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fofficial.fcpetrolul%2Fposts%2Fpfbid035bnPK9ffVeJnfC5rP3VuX9cY4gq35HvhtXZvrSaU6xfCg3ffwg3qpr9Z73nNuDal&show_text=true&width=500&is_preview=true
