Prof. Simion Pelmuş
Dacă spunem că un anotimp este un fel de „dat” oamenilor, spre a se bucura de el, nu-i nimic nou. Numai că uneori şi ele, anotimpurile, nu doar copiii, merg la colindat. La vreme de noiembrie, de exemplu. Nu contează în ce zi. Nu are importanţă nici data, fiindcă nu este prinsă în calendarul zilelor omeneşti, ci  într-altul: „Colindului Frunzelor – Festivalului  Compunerilor de Toamnă”.

Iar acesta a fost a XIV-a ediţie, când elevi de la şcolile din Podenii Noi, Mireşu Mare, Chiojdeanca, Mehedinţa şi fireşte,  Apostolache au participat la un adevărat festin regal autumnal: au fost 60 de copii, din clasele V-VIII, care de care mai talentaţi.

S-ar zice că acest Festival al Compunerilor de Toamnă s-a născut şi a continuat de la sine. Nimic mai greşit! 
Şi de data aceasta, ca  în alţi ani, a fost vorba despre  munca unor oameni care au ţinut să marcheze trecerea noastră prin acest timp-anotimp. A fost vocaţia  profesorilor care nu aşteaptă nici vreo  „brumă” de recompensă, având doar satisfacţia de a fi auzit  nu doar foşnetul frunzelor, ci şi al glasurilor de copii. 

Şi într-adevăr, pentru această a XIV-a ediţie  vocaţia organizării a aparţinut  prof. coordonatori Otilia Pîrvu, Andreea Enescu, Catia-Mihaela Ştefan.
Datorită lor, cuvintele parcă au prins aripi, aidoma  păsărilor călătoare. Şi poate că  acestea au privit, ca într-o oglindă retrovizoare,  eterna ducere-ntoarcere a  lor, transpusă-n compuneri, afişe sau spectacole. Şi au regretat  că n-au mai zăbovit un pic…

A fost, la Şcoala Gimnazială Apostolache o zi – 13 ale lui noiembrie -, când  a avut loc sărbătoarea creativității, a emoției și a imaginației.
O zi în care, la rândul ei, toamna a mai lăsat un petic de cer însorit, ca o oglindă, pentru a se privi. Şi pentru a auzi ce spun elevii despre ea.
Apoi a plecat să spună şi altor anotimpuri şi locuri, despre „Colindul Frunzelor” la Apostolache.

Toţi au fost câştigători. Doar că rigorile unui concurs, presupun şi acordarea unor recompense.
Astfel premii cu trofeu au obţinut  Lixandra Alexandra (Apostolache) – pentru afiş nonliterar;  Rafael Barbu (Mireşu Mare) – poezie; Andrei Zaira (Mehedinţa) – compunere descriptivă.

Azi, 14 noiembrie, deja toamna a lăsat veste – prin alte locuri, unor altor copii sau oameni mari – o poveste pe care nici ea însăşi, dacă şi-ar scrie memoriile, n-ar putea atât de bine. 
Atât de bine, precum toţi participanţii la „Colindul Frunzelor – Festivalul Compunerilor de Toamnă” de la Şcoala Gimnazială Apostolache – Prahova. 

Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Cine suntem, ce suntem şi încotro ne îndreptăm? Întrebări nu neapărat filozofice, ci reflexii personale ale fiecăruia dintre noi.
Sau, transpuse în scrierile lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, sub denumirea „Sic cogitum” ( Aşa cred).
De altfel, deloc întâmplător, sculptorul Alfred Dumitriu îşi intitulează expoziţia de la Muzeul Memorial „Iulia Hasdeu” din Câmpina – a cărei festivitate de închidere va avea loc sâmbătă, 15 noiembrie – tot „Sic cogitum”.
15 noiembrie, când se împlinesc 150 de ani de la naşterea Iuliei Hasdeu!
Rămân întrebările: „Ce e viaţa? Ce e moartea? Ce e omul”. Dar nu rămâne pustiul, chiar de nu primim răspunsul, cât timp, în universul artistului, forma devine rugăciune, iar golul – locul în care lumina se naşte.

Evenimentul – al cărui invitat special este prof. dr. Christian Crăciun – este, în fapt, un omagiu adus poetei stinse atât de devreme, în locul ei rămânând, totuşi lumina care ne naşte pe noi, ca privitori. Pe noi, ca muritori.
Iar expoziţia „Sic cogito” a însemnat şi va însemna un dialog între spirit și materie, între gând și zbor …
Sau un răspuns pentru noi, oamenii, dat de Iulia Hasdeu: „Viaţa este ca un râu pe care îl traversăm înotând”. Și nu în ultimul rând, un îndemn la a ne trăi viața: „Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns”.

„Așa cred”… Astfel a crezut sculptorul Alfred Dumitriu să-i cinstească memoria Iuliei Hasdeu.
Iar Iulia va fi, probabil, într-adevăr fericită dacă îi vom cinsti memoria sâmbătă, între orele 11.30 -13.00, în Parcul Muzeului Memorial B.P. Hasdeu, din Câmpina.
Așa credem!

E greu de crezut că aceşti tineri – pe care-i vedeţi şi în foto, mai jos – nu au sufletul frumos. E imposibil să nu te opreşti un pic din a critica, „Vai, această generaţie nouă, care stă numai pe telefoane!”. Şi e bine a ne-ntreba: Câţi dintre noi am plantat măcar un pom, în toamna asta?
Şi nu în ultimul rând, ar mai fi ceva: poate le urmăm şi exemplul!

Cine sunt ei? Membrii Fundaţiei „Pădurea de Mâine” şi voluntarii care, în weekend, pe o vreme câinoasă – ei se exprimă mai elegant şi spun „condiţii meteo nefavorabile” – au plantat 4.000 de puieți, acoperind un hectar de pădure în localitatea Podenii Noi – Prahova.
A fost şi este în fapt „o soluţie pentru pășunile nefolosite”, iar proiectul lor vizează transformarea unei foste pășuni abandonate într-o pădure viitoare, prin plantarea de stejari, frasini și cireși sălbatici.

De asemenea, mai este şi un angajament, cât timp Mihail Caradaică, directorul executiv al Fundaţiei „Pădurea de Mâine”, a declarat: „ Am iniţiat o plantație de stejar, frasin și cireș sălbatic pe o fostă pășune – o problemă de care noi ne lovim destul de des în zona satelor de la deal, unde pășunile care nu mai sunt folosite sunt invadate de vegetație spontană. Proiectul nostru a constat în curățarea terenului și plantarea de specii forestiere, iar evenimentul de astăzi este doar un prim pas; – noi vrem să continuăm și ne propunem ca în primăvara și toamna viitoare să împădurim toată această zonă de peste 4 hectare.”

Iar faptul că printre voluntari s-au numărat viitori silvicultori – elevi de la la Liceul Tehnologic Silvic „Doctor Nicolae Rucăreanu” din Brașov, aflați la a șasea participare la activități de plantare, precum şi profesori ai acestora – Ovidiu Aparaschivei și Doru Machedon – confirmă că viitorul – şi nu doar la Podenii Noi, Prahova – are culoarea verde.

În rest, ştiţi cum se spune: unii văd idei, alţii le pun în practică. Fundaţia „Pădurea de Mâine” face şi una, şi alta: vede terenuri în curs de degradare, apoi le-mpădureşte!

Mariana DĂSCĂLACHE – NIŢICĂ
Câtă vreme artista Carmen Bălan își sprijină demersul artistic pe natură și dinamica peisajelor, este de înțeles de ce lucrările sale vor fi expuse începând de sâmbătă, 8 noiembrie, la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, sub simplul titlu „Expoziție de pictură”.
Iar dacă Ion Frunzetti o caracteriza în urmă cu ceva vreme drept un „rapsod al peisajelor natale”, evoluția în timp a pictoriței avea să confirme acest lucru. Amintim aici doar despre pictura „Lunca Doftanei” (în foto, mai jos) și avem profilul artistic al pictoriței stabilite la Câmpina.
De altfel, în arhiva „picturală” a artistei, natura de afară este în perfectă simbioză cu interiorul unei încăperi la fereastra căreia se găsesc ghivece cu mușcate.
„Carmen Bălan își sprijină demersul artistic pe tradițiile marilor clasici români ale căror constante sunt soliditatea construcției spațiului plastic, expresivitatea cromatică și tactilă, lirismul conținut”, mai spune același Ion Frunzetti.
Și nu ai cum să nu ajungi la aceeași concluzie, când vezi fotografia reprezentativă, luată de pe pagina de Facebook a artistei. Pe care, privind-o, gândul te duce la faptul că, dincolo de ceea ce ni se relevă nouă, ca simpli privitori, se mai ascund „și câmpiile asire, și întunecata mare”.

Născută la Drăgășani (județul Vâlcea) este licențiată a Universității de Arte București, fiind membră a U.A.P.R., Filiala Ploiești.
Printre expozițiile naționale, se numără cele de la Muzeul Național de Artă București; Galați – Muzeul de Arte Vizuale, Galeria ARTEXPO a Teatrului Național București.
Lucrările sale pot fi, de asemenea, regăsite în colecții de stat și particulare din România, Grecia, Italia, Japonia, Olanda, Danemarca, Germania, Franța, Canada, Republica Moldova, Suedia, Casa Regala a României, Anglia.

Stabilită, după cum aminteam, încă din copilărie la Câmpina, putem spune, fără teama de a greși, că artista Carmen Bălan face parte din patrimoniul cultural al oraşului, datorită devotamentului arătat pasiunii sale, căreia şi-a dedicat întreaga viaţă de până acum.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie 2025, ora 12, la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, iar cuvântul de deschidere îl va avea prof. dr. Christian Crăciun.

Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Nu ştim câte balcoane are oraşul în care Geo Bogza, aflat în vizită, își începea nuvela aşa: „Nu am câtuși de puțin intenția să glumesc, atunci când voi afirma că una dintre marile dorințe ale mele a fost să vizitez Mizilul”. Și-a scris „O sută şapte zeci şi cinci de minute la Mizil”.
N-avem știință nici câte jurăminte de dragoste sau, de ce nu?, serenade, s-or fi cântat în urbea prahoveană căreia însuși Caragiale i-a dedicat nuvela „O zi solemnă”. Nici câți bărbați „încornorați” (sic!) au viețuit sau chiar mai trăiesc încă acolo…

Cert este că Mizilul a devenit, din 2007, capitala epigramei și a umorului datorită „Festivalului internațional de poezie, epigramă și umor Romeo și Julieta”.
Iar atât de serios a fost și este tratat, încât însuși Ioan Aurel-Pop, președintele Academiei Române este invitat de onoare la această a IX-a ediție.
Sunt puse la bătaie premii însumând 3.000 de lei. Se va acorda, de asemenea, Marele premiu „George Ranetti”. Iar secțiunea de Poezie este girată chiar de publicația „Literatura de azi”.

Și chiar dacă celebrul dicton „Ridendo castigat mores” – „Râzând, îndreptăm moravurile” – nu-și produce efectul chiar imediat (sau scontat), merită să încercați!
Fiindcă, nu degeaba a scris, mai în glumă, mai în serios, I.L.Caragiale: „Cea mai mare pedeapsă pentru un român care știe să citească este să nu îl lași să scrie!”.
Epigrame, poezie, nuvele, romane… Ce mai contează?

Ba, ne-am răzgândit; contează în cazul Festivalului Internațional de la Mizil, unde puteți trimite, indiferent în ce parte a plaiului mioritic – sau în afara lui – vă aflați, epigrame și poezie. Dar umoristice să fie!
Firește, nu trebuie să vă deplasați până la Mizil, cum a făcut-o Geo Bogza, ci doar să vă înscrieți la concurs pe www.romeosijulietalamizil,ro, până la data de 20 decembrie 2025.

Parol că merită!