Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ
Uneori, curcubeul ia forma unei fote. Doar că nu o vedem noi. Iar dacă ar fi ca Aurora Boreală să zăbovească preţ de o zi pe la noi, ar scoate la iveală tradiţia noastră seculară.
Iar aceasta se prezintă sub formă de costume populare.
Despre fote şi ii – aşadar cu referire la tradiţii – se poate vorbi la Centrul Cultural Brebu. Despre oameni înveşmântaţi în obiceiuri datorită directoarei centrului, Iraida Florea.
Brebu, acolo unde portul naţional nu reprezintă o simplă paradă, ci este ceva firesc. La fel cum sunt şi emoţiile, cât timp nu este apanajul oricui în a simţi româneşte. Iar o carte-album semnată Iraida Florea nu însemnă altceva decât cartea de identitate a portului nostru.
Sau paşaport întru „exportul” tradiţiilor noastre.

Universul HYPERBOREAN FOLKLORE își deschide aşadar porțile în cadrul Salonului Internațional de Carte BOOKFEST București.
Iar prezenţa la Târgul Gaudeamus din Bookfest, nu este doar o experienţă, cât timp presupune şi experienţă. Sau consecvenţa – şi implicit reuşita – de a face din tradiţiile noastre univesul regăsirii noastre.
Ori o dovadă a faptului că portul popular de la Brebu nu-i inert. Nu de alta, dar poate că în nopţile de Sânziene – şi nu numai – iile freamătă, sub trupuri efemere.

HYPERBOREAN FOLKLORE — Ediție Jubiliară, Omagiu Brâncuși va fi prezentat oficial joi, 4 iunie 2026, ora 17.00, la standul Editurii PRIOR MEDIA GROUP (una dintre cele mai importante edituri românești. Sau poate cea mai importantă!)

Evenimentul va reuni colaboratori ai universului Hyperborean: Anişoara Ştefănucă, jurnalista și promotoarea culturală Loredana Novac — Lace Magazine by Loredana Novac; criticul de teatru Andreia Barsan. Muzica etno-fusion electronic a compozitorului Mihai Toma va răsuna pe întreg parcursul lansării albumului. Firește, nu va lipsi momentul artistic susținut de tânăra soprană Livia Pisăliță a cărei voce a devenit, în timp, una dintre respirațiile sonore ale universului hyperborean. Seara se va încheia cu autografe din partea autoarei Iraida Florea și a fotografiei Irina Chira, precum şi cu o sesiune de dialog în spațiul standului Books by Prior Media Group. Nu în ultimul rând, sponsorii MyHeart Summer Icecream – Anamaria Stanchi și Crama de Piatră – David Sandu & Razvan Zaharia vor răsfăța oaspeţii cu delicii și licori alese!

Am zice, vorba poetului, „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”.
Dar mai corect este a spune album ilustrat, respect celui care a adunat între coperţile tale tradiţiile noastre seculare.

Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ
Nu treceţi nici prin Infern, nici prin Purgatoriu, dar nici prin Paradis intrând începând de miercuri, la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu – Quintus”.
Doar că pentru trei luni (de data aceasta, coincidenţă sau poate nu…) în perioada 3 iunie – 3 septembrie 2026, muzeul din Ploiești găzduieşte o expoziție de excepție, conținând opere originale ale marelui artist Salvador Dali, din Colecția Kesauri, colecție privată franceză, deținută anterior de vedeta de cinema Marina Vlady și poetul rus Vladimir Vîsoțki. 

Expoziţia Salvador DALI „Divina Comedie” prezintă 201 de opere originale ale celui mai proeminent reprezentant al suprarealismului în artă – Salvador Dali ce conţine xilografii şi gravuri.
Divina Comedie, aşadar, înseamnă şi literatură, şi pictură şi, la urma, urmei, de ce nu?, chiar trăirile noastre din viaţă. Ieri poate erai în Infern, azi în Purgatoriu, mâine, într-al nouălea cer. Adică-n Pradis.
Pentru ca mai apoi să revii cu picioarele pe pământ.
Sau la parterul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, pentru a participa la vernisajul expoziţiei ce va ave a loc în data de 3 iunie, începând cu ora 17.00.

Istoricul acestei expoziţii: În anul 1950, la cererea Bibliotecii de Stat din Roma, Salvador Dali a realizat 100 de acuarele, ce ilustrau 100 de sonete din Divina Comedie, de Dante Alighieri. Munca a continuat din 1950, până în 1963.
După această primă etapă, au urmat 4 ani (aprilie 1959 – noiembrie 1963)… sau 55 de luni de muncă continuă a unui grup format din cei mai de seamă specialiști, care sub permanenta supraveghere a maestrului au realizat cele 3500 de plăci de lemn, gravate, necesare pentru obținerea celor 100 de xilogravuri, având ca model acuarelele artistului. La aceste xilogravuri se adaugă și 100 de gravuri originale, realizate pe plăci de cupru. 

Expoziția va putea fi vizionată la parterul muzeului din Ploieşti, Bulevardul Independenţei nr.1, programul de vizitare fiind marți-duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00.
Trei luni, aşadar, timp suficient pentru a vă crea o altă stare de spirit nu aidoma celor trei (din Infern, Purgatoriu sau Paradis) ci o a patra.
Care este aceasta? Rămâne la latitudinea fiecăruia…

„Respect pentru profesioniştii pădurii!”, spun organizatorii Concursului național „Cel mai bun fasonator mecanic”, desfășurat în cursul săptămânii trecute în Capitală.
Respect, adăugăm și noi, pentru Constantin Țintea (în foto, mai jos), de la Ocolul Silvic Doftana (Băicoi), care a obținut, în urma a nu mai puțin de cinci probe de concurs, mențiunea la sus-amintita competiție ce a reunit la start cei mai buni dintre cei buni reprezentanți ai Direcțiilor silvice din țară.
În fapt, reprezentantul Prahovei la finala amintită nu este la prima performanță, cât timp în urmă cu doi ani, dacă nu ne înșelăm – iar dacă da, edităm – Constantin Țintea a urcat treapta a doua a podiumului de premiere. Este vorba, așadar, despre o continuitate într-ale performanței, iar nu o întâmplare.
Au fost cinci probe, cum spuneam: doborârea arborilor; pregătirea motoferăstrăului; tăierea combinată; tăierea de precizie; proba de cepuit, care simulează curățirea crengilor de pe un arbore. Tot mai jos, în galeria foto pot fi văzute două clasări pe locul II.
Cumulat, punctajul adunat de Constantin Țintea a însemnat 1135 de puncte. Și, implicit, „mențiune”.

Ierarhia finală a competiţiei a arătat astfel: Locul I – Marius Buhuşanu (Direcția Silvică Neamț); Locul II – Gheorghe Ture (D.S. Bistriţa-Năsăud); III – Ionuţ Fasole (D.S. Buzău). Menţiunile, trei la număr, au fost acordate lui Constantin Țintea (DS Prahova), Romică Compot (D.S. Bacău) și Vasile Cotoş (D.S. Suceava).
Potrivit organizatorilor, concursul și, implicit, probele acestuia, „au pus în valoare nu doar viteza de execuție și precizia tehnică, ci și experiența, responsabilitatea, atenția și stăpânirea de sine – calități esențiale într-o meserie dificilă, solicitantă și cu un grad ridicat de risc. (…) Concursul profesional «Cel mai bun fasonator mecanic» rămâne un reper important pentru sectorul forestier din România, promovând performanța, profesionalismul și cultura siguranței în muncă”.

Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ
Parcul Central din localitatea prahoveană Brebu va fi, începând cu data de 31 mai, la răscruce de retorica dilemă a lui Hamlet – „To be or not to be” – şi omagiu adus lui Constantin Brâncuşi.
Oarecum înşelător, titlul expoziţiei „A fi sau a nu fi” – oferă certitudinea recunoaşterii valenţelor mondiale ale operelor brâncuşiene, dar nu în ultimul rând, a talentului sculptorului Alfred Dumitriu. Şi a muncii sale, cât timp, lucrările expuse sunt realizate de-a lungul a treizeci de ani!
Am putea spune că expoziţia şi, implicit, exponatele de la Brebu sunt o replică a faptului că „Statuile nu râd niciodată”, cât timp stau mărturie a unor timpuri, a unor tradiţii, a unor locuri.
A existenţei şi statorniciei spaţiului românesc, în ultimă instanţă.

La Brebu va fi, pe durata a patru luni (30 mai – 30 septembrie a.c.) un fel de recurs la filozofie, la istorie, la literatură, la artă în general. Iar în particular, mărturia vie a faptului că „suntem neam de piatră” – de neclintit, deci -, chiar dacă în lucrările artistului regăsim referinţe la mitologiile antice, la arhetipuri și la simbolurile solare. Sau tocmai de aceea!
Dincolo de recursul la trecutul mai mult sau mai puţin apropiat, Alfred Dumitriu ne oferă un univers sculptural care sugerează climatul social și politic actual, dezvăluind, astfel, caracterul ciclic al unor crize și tensiuni care apar în istoria noastră.

Deşi provin din perioade distincte realizate pe parcursul a treizeci de ani, sculpturile par a vorbi. Sau a ţine un discurs coerent, reunit într-un tot unitar prin permanenta revenire – ciclicitate asupra unei problematici fundamentale a condiției umane: tensiunea dintre existență și devenire, dintre construcție și colaps, dintre afirmare și negare. Personajele și structurile sculpturale propuse de artist funcționează ca arhetipuri sau fragmente de memorie colectivă, plasând privitorul într-un spațiu de reflecție asupra fragilității civilizației umane și asupra caracterului ciclic al istoriei și totodată asupra capacității umane de regenerare și depășire a acestor crize prin conștiință, cultură și frumusețe.

Dincolo, însă, de tensiunile care apar ciclic în istoria noastră, demersul artistic al lui Alfred Dumitriu este unul optimist și regenerator, expoziția invită la o reconsiderare lucidă și inteligentă a acestor cicluri existențiale, sugerând posibilitatea depășirii lor prin cultură, educație, conștiință, memorie și reconectare la valorile fundamentale ale umanității. Şi nu în ultimul rând, al românităţii, cât timp un reper major al acestui „discurs sculptural” de la Brebu îl constituie lucrarea dedicată Reginei Maria a României, figură simbolică a unității naționale și una dintre cele mai puternice conștiințe diplomatice și identitare ale României moderne.

De ce la Brebu această expoziţie? Pentru că artistul a ales peisajul idilic de acolo şi, de asemenea, oportună reconectarea omului contemporan, deci a noastră, cu natura, liniștea și echilibrul pe care aceasta le poate oferi într-o lume dominată de accelerare, conflict și suprastimulare socială.
Pe cale de consecinţă, expoziția devine nu doar un act cultural, ci și o invitație la reflecție, respiro și regenerare interioară.
Vernisajul expoziţiei al cărei curator este Vlad Dumitriu va avea loc sâmbătă, 30 mai 2026 în Parcul Primăriei Brebu, care a şi sprijinit, de altfel, acest recurs la identitatea românească.

„Muică suntem neam de piatră”. Drept dovadă: Expoziţia lui Alfred Dumitriu, de la Brebu – Prahova.

Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ
Paradoxal sau nu, se poate face şi biografie a străzii. Aşa cum paşii lui Blaga se-aud şi acum pe la Cluj; la fel cum unora dintre noi ne-au rămas în memorie întâmplările din cartea „Băieţii de pe strada Pal”, aşa cum toţi sperăm să ajungem pe „Strada Speranţei, la parter”…
Dar, e numai apanajul scriitorilor sau compozitorilor să redea biografia aceluiaşi drum bătătorit?
Nu şi al pictorilor, cât timp accesul nu este permis doar riveranilor (sic!)

Şi-atunci amintim despre expoziţia de la Galeria de Artă Ploieşti a pictorului Dragoş Lupu; artistul care face strada să vorbească în culoare, de parcă ar fi coborât în mijlocul ei şi-ar fi traversat prin sufletele oamenilor.
Iar artistului i se destăinuie efemerele treceri ale oamenilor prin viaţă.
Unii, cu gânduri care le apasă sufletul. Alţii, cu bucuria de o clipă. Nu puţini, cu frica de necunoscutul zilei de mâine, chiar dacă merg pe acelaşi drum – cărare veche, fie câte-o dată, fie de-o viaţă…
De altfel, însuşi artistul spune într-o mărturisire: „Fiecare personaj are o poveste în spate, care poate fi un rol dinainte învățat sau sentimente sincere de curând trăite, care l-au marcat emoțional. Un rol foarte important în acest concept îl are surprinderea «efemerului», acel moment în care trăsăturile, mimica personajului se aliniază perfect cu dinamica străzii pentru a crea un moment unic”.

Dragoş Lupu află fiecare poveste a personajului despre care vorbeşte, dar nu o spune, ci o transpune în instantanee în care ne lasă doar să ghicim cine-i personajul. Iar nu de puţine ori, ca-ntr-o oglindă, ne regăsim fiecare. Şi noi, şi lumea noastră.
De altfel, criticul Ana Amelia Dincă afirmă despre creaţiile lui Dragoş Lupu că „evidențiază căutarea de sine a autorului, dorința de regăsire și relevare a stărilor sale interne (…) Căutând în afara lui resursele energetice și vizuale necesare acestor experimente, pictorul nu se rezumă la fascinația prelucrării materiei, ci merge mai departe în a insera starea de bine și de meditație în fiecare detaliu al lucrării, unde dimensiunea ludică  și cognitivă ghidează privitorul într-o lume utopică, spre care însuși artistul tinde”.

 Expoziția va fi deschisă începând de joi, 28 mai, ora 17.00 şi va putea fi vizitată până în data de 10 iunie, la Galeria de Artă Ploieşti, Piaţa Victoriei numărul 4.

Sau, de ce nu?, „Strada speranţei, la parter”. Accesul permis oricui, nu doar „riveranilor”!

.

Mariana DĂSCĂLACHE- NIŢICĂ
Nimeni şi niciodată nu a încercat să încoloneze poeţii. A, că e rostul criticilor literari de a-i încadra într-un curent, într-o perioadă, i-adevărat.
Doar că ultimii nu de puţine ori dau greş. Poeţii, în schimb, niciodată!
Poet este şi Sorin Grosu. Fapt ce poate mira cititorul care-l cunoaşte de pe vremea când era încă liceean, drept un actor care, după cum spune Gelu Nicolae Ionescu, „a excelat în roluri comice – de referință fiind, incredibil, dar adevărat!, rolul Bubico –, pentru ca mai apoi să recite din marea lirică românească”.

Nimeni nu poate crede în poeţi. Pare un paradox, dar cum spunea Baudelaire? „Şi niciodată nu plâng, şi niciodată nu râd”.
Dar nici poeţii nu ne pot înşela la infinit! Tot aşa şi cu ploieşteanul Sorin Grosu, al cărui volum de debut va fi lansat miercuri, 27 mai, la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”. Autorul nu plânge, nu râde, doar că poartă în el sentimente.
„El vine și pleacă, asemeni unui porumbel, dar când se întoarce și te privește cu toată visarea, cu toată poezia din sufletul său în ochii copilăroși, blânzi, te bucuri și te gândești: ce bine că mai există asemenea tineri visători și iubitori de Frumos!” (Gelu Nicolae Ionescu)

Despre poet şi-al lui „zbor”, vorbeşte şi scriitoarea Iulia Dragomir în prefaţa cărţii: „Sorin Grosu aduce în spațiul ploieștean un suflu tineresc al celui care contemplă lumea și pe sine cu ea. Se adresează naturii personificate care îi servește drept model de viețuire, drept sursă de inspirație, își culege din schimbarea anotimpurilor bucuria și sensul, hrănindu-se cu filosofia pe care o aduce cu sine cursul vremii.
Cochetând încă din liceu cu teatrul, scrisul, sensibil și iubitor de frumos, Sorin Grosu este membru al cenaclurilor «Atitudini vechi și noi», coordonat de Gelu Nicolae Ionescu, «Împreună», coordonat de Iulia Dragomir, «Artă și comunicare», coordonat de Emilia Petrescu, cel care l-a descoperit, îndrumat de la primii pași în domeniul artistic fiind Gelu Nicolae Ionescu”.

Titlul cărţii? Înşelător, fiindcă nimic nu poate fi ordonat de la A la Z cât timp Sorin Grosu creează un „ambuteiaj” inspirat de divinitate, de dragostea faţă de aproape, de anotimpuri sau de gelozie: „Se făcea că tu dansai cu norii,/ iar eu eram gelos pe ei”.
Autorul nu oferă, aşadar o reţetă pe capitole, ci le personifică în dragostea faţă de Dumnezeu, de mamă, de soră, de mentori. Nu în ultimul rând, de natură, de anotimpuri, de tot ce îl frământă.
În fapt, autorul lasă senzaţia că toate trăirile sale de până acum, adunate sub titlul „Alfabetul iubirii”, sunt precum un jurnal ferecat într-un sertar. Iar într-un moment de neatenţie, „a zburat”, aidoma unui porumbel, spre Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, începând cu ora 17.00.
Şi către cititori, evident!
„Alfabetul iubirii” nu pare a fi oricum o carte scrisă doar de amorul artei. Nu spre a fi pusă în propria bibliotecă a autorului, spre a fi lăudat de cine îi trece pragul casei.
Este rezultatul spontan şi firesc al unui talent. Sau un început al unui drum de poet.
„Dacă această poezie ar fi ultima,/ oare ce aș scrie în ea?”, se întreabă Sorin Grosu.
Răspunsul? Nu este este ultima. Nici poezia, nici cartea „Alfabetul iubirii”.
E prima dintre cele care vor urma.

Vine şi pleacă autorul, dar rămâne în urma lui foşnetul-poezie al cărţii „Alfabetul iubirii”. Vine şi pleacă purtând cu el toate frământările. Păstrând, odată cu zborul şi speranţa mântuirii. Nu numai a lui, poate chiar şi a noastră, dacă îl onorăm cu prezenţa.

Mariana DĂSCĂLACHE- NIȚICĂ
Ar fi suficient să enumerăm doar câteva titluri ale unor tablouri – „Mărul”, „În livadă”, „Flori de câmp” sau „Luminiș” -, pentru a intui că la Galeria de Artă Ploiești este vorba despre un timp/anotimp al retrăirii unor timpuri? Poate!
Pe de altă parte, ar fi nedrept să nu ne-amintim că expoziția „Salonul de Primăvară” de la galeria de artă ploieșteană – ce reunește lucrări a 44 de artiști – onorează memoria a doi oameni-reper pentru cultura națională, artiști care nu mai sunt printre noi: Ovidiu Paștina – cu opera „Rezonanțe”, și Speranța Ștefănescu – „Peisaj”. Artiști a căror contribuție la viața culturală a Ploieștiului este sintetizată de către Liliana Marin, președinta Filialei Ploiești a UAPR, astfel: „Prin prezența creațiilor lor, expoziția păstrează vie memoria unor artiști care au contribuit semnificativ la viața culturală a filialei și a orașului”.

În fapt, „Salonul de primăvară” de la Galeria de Artă Ploiești, deschis publicului până în ziua de 13 mai – când va avea loc finisajul expoziției și se vor acorda și premii din partea Primăriei Municipiului Ploiești și a unor sponsori – oferă o imagine simbol asupra diversității de expresie artistică a filialei ploieștene. Fiindcă nu este ușor să „pui în acord” operele a 44 de artiști cu preocupări și direcții vizuale diferite. Diferite, dar nu antagonice!
În fapt, Galeria de Artă Ploiești găzduiește, prin „Salonul de Primăvară, o entropie artistică, a cărei rezultantă este unitatea în diversitatea stilistică și, implicit, simbolistică.

Sau un fel de trecere în revistă a ce a însemnat, în timp, apropierea nu doar a artistului cu natura, ci și a omului. Un „Déjà vu” la care se prezintă, ca o întâlnire a trecutului cu prezentul, opere precum „Sat pe deal”, ” Primăvara la Asfințit în Deltă”, „Leac de dor”, „Amintiri din copilărie”, „Fragilitate” și altele – toate intrate parcă cu sfială prin „Poarta stelară” a Galeriei de Artă Ploiești.
Iar dacă aminteam că nu-i ușor să creezi o armonie în acest regal de entropie artistică, Liliana Marin mai detaliază: „Un rol la fel de important în expoziție îl are sculptura, opere precum <<Ochiul cerului>>, << Lumina de la capătul tunelului>>, <<Dimensiunile minții, Omul care nu aude, nu vede și tace>>, <<The Archivist>> sau <<Drumul Mătăsii>>, contribuie spațial la echilibrul dintre expresivitatea bidimensională și cea tridimensională”.

Este, în acest ezitant început de anotimp, la Galeria de Artă Ploiești, o nouă ediție a „Salonului de Primăvară”. Un act cultural de anvergură, posibil datorită sprijinului acordat de Primăria Municipiului Ploiești, precum și sponsorilor BES Beauty & Science, prin doamna Martha Maria Mocanu, Cabinetului Individual de Avocatură Cristina Dobre, PECEF Tehnica, prin domnul Constantin Purghel și Nitz’Art & Book SRL.

Iar de vă-ntrebați care-i intrarea la „Salonul de Primăvară”, aceasta-i „Poarta stelară ” de la Galeria de Artă Ploiești.
Calea? „Drumul mătăsii” spre „Măr”, spre „Luminiș”, spre „Amintiri din copilărie”, spre „Leac de dor”…