Cât timp „puţine lucruri au rămas civile, în acest veac ploios şi militar”, cu atât mai bine-venită a fost iniţiativa prof. Florin Dinoiu, directorul şcolilor din comuna Sângeru – Prahova, de a organiza o lecţie-seminar despre camaraderie, solidaritate sau disciplină.
Un alt motiv pentru care au răspuns „prezent” reprezentanţi ai Cercului Militar Ploieşti la „apelul” aceluiaşi director Florin Dinoiu a fost informarea elevilor cu privire la opţiunile educaţionale şi traseele profesionale pe care le pot urma aceştia după finalizarea studiilor gimnaziale.

În fapt, un exemplu de carieră militară aleasă poate fi chiar unul dintre foştii elevi ai Şcolii Gimnaziale Mireş – Silviu Ştefănuţă Barbu – student, în prezent, la Academia Al. I. Cuza din Constanţa!
Dar, cum cu o floare nu se face primăvară în iarna vrajbei noastre, a fost nevoie, de cineva avizat, care să le spună copiilor nu cum se ascultă de ordine, nu să stea-n poziţie de drepţi, nu să dea onor mai marilor zilei, ci pur şi simplu, ce presupune admiterea la liceele militare, etapele de selecţie şi, nu în ultimul rând, avantajele unei cariere militare!
Iar acel cineva fost consilierul educaţional Tana Zamfir, de la Cercul Militar Ploieşti.

I-adevărat, „puţine lucruri au rămas civile, în acest veac ploios şi militar”.
Războaie văzute la televizor… Dar război mai poate fi şi fără gloanţe: râca, ura, invidia, dintre noi.
Sau că de ceva vreme, nu pe picior de plai – ci tot de război – suntem şi atunci când „necinstea şi prostia îşi ascund prin gropi norocul”…
Şi să nu ne-amăgim; nu „ploaia care va veni/le va potopi pe toate”!

Poate aceste noi generaţii, care înţeleg să dea onorul unei vieţi fără valori răsturnate…

Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ

Afecțiunea poate lua uneori forme discrete, alteori se poate prezenta în forme concrete. În cazul artiștilor, afectul (afecțiunea) este în directă și instantă corelație cu privitorul (vizitatorul).
Tocmai de aceea trei artiste – Monica Șchiopu, Miriam Nassereddine și Maria Marcu – au ales să se adreseze „direct” privitorului, aidoma unui „Breaking News” ce îl poate surprinde la început, pentru ca mai apoi să-l liniștească.
Și deloc întâmplător, titlul expoziției ce va avea loc la Galeria de Artă Ploiești, în perioada 5-18 februarie, este „Afecte/Efecte”; pentru artiste contează mai întâi afecțiunea, iar după aceea efectul produs asupra privitorului.
Deci „Afecte/Efecte” cu şi despre sentimente!

Paradoxul – un atribut specific artiștilor – este acela că „noutatea” relevată de către cele trei artiste este viața cotidiană, în diferite ipostaze. Astfel că, lucrările expuse pe simezele Galeriei de Artă Ploiești surprind secvențe de gesturi, expresii pasagere ale fețelor… În ultimă instanță, oameni, și locuri ce fac parte din spațiul nostru familiar și, implicit, reacțiile emoționale apărute în urma unor situații sau întâmplări aparent banale.
Sunt, în fapt, crâmpeie din viața noastră, cu bune și cu rele, ca niște tușe alb-negru, între care sunt surprinse atât stabilitatea sau bucuria, cât și amăgirea, neputința, frica…

Cum ia naştere „afectul”/ afecţiunea, al cărei vernisaj va avea loc joi, 5 februarie, la ora 17.00, la Galeria de Artă Ploieşti? Prin prin simbolistica culorilor, așezarea formelor, gradul de contrast al suprafețelor, caracterul elementelor, conturul cadrului și tehnică, astfel încât picturile reprezintă și conțin efectele stărilor prin care trecem.
Fiindcă, în ultimă instanţă, pictura în sine este un efect exteriorizat al afectelor/ afecţiunilor artistelor.

Toate laolaltă, trăiri și în același timp mărturisiri despre noi.

Poate că în panta aceea, care deschide intrarea spre satul Valea Cricovului din comuna Apostolache e greu să te opreşti să depui o floare la statuia lui Vasile Paapa.
Probabil că la coborâre, pe acelaşi drum, îţi spui: „Altă dată! Acum n-am timp!”.
Dar, aşa cum „Statuile nu râd niciodată”, la fel de adevărat este că Vasile Paapa nu s-a supărat şi nu se va supăra că nu avem timp, că amânăm sau, şi mai rău, că uităm!

Nu l-a uitat, totuşi, la data de 1 februarie a.c. nici comunitatea locală, nici slujitorii Parohiei Valea Cricovului şi, nu în ultimul rând, Comunitatea Elenă Prahova, cât timp o delegaţie condusă de către președintele acesteia, Dragoș Gabriel Zisopol, a participat la slujba de comemorare dedicată împlinirii a 141 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Vasile Gh. Paapa.
Nu poate, ci sigur sunt generaţii – poate zeci, poate sute – care au absolvit Şcoala de la Valea Cricovului. Unii nu mai sunt… Au la rându-le, altfel de statui, prin cimitire.

Fapt este, însă, că la Apostolache – Prahova, se poate spune „Bucură-te atunci când grecii îţi fac daruri!„. Iar nu „Teme-te…”
Fireşte, îţi poate fi frică de altceva: de uitare! De uitarea oamenilor care au învăţat la Şcoala de Arte şi Meserii – devenită ulterior şcoală gimnazială. De nerecunoştinţa urmaşilor…
Fiindcă, parafrazăm, „Niciodată un singur om nu a făcut atât de multe pentru o comunitate”. Greşim: pentru mai multe comunităţi, răspândite de-a lungul timpului pe Valea Cricovului.
Fiindcă, după cum aminteşte şi Comunitatea Elenă Prahova, „Vasile Gh. Paapa a fost un binefăcător deosebit al comunității locale — recunoscut pentru implicarea sa directă în dezvoltarea satului prin construirea școlii și bisericii din Valea Cricovului, lăsând o moștenire durabilă pentru generațiile de copii și familii din zonă.
Conform documentelor istorice, Paapa a fondat o școală de meserii încă din 1873, susținând educația tinerilor — o inițiativă modernă pentru vremea sa — și a sprijinit permanent viața religioasă și socială a comunității.
La biserica „Sfânta Parascheva” din Valea Cricovului, după slujba de pomenire, am sărbătorit tradiția de tăiere a Vasilopitei împreună cu localnicii și membrii Comunității Elene Prahova — un moment de comuniune și unitate sufletească.
Manifestările s-au încheiat cu depunerea de coroane la mormântul și la bustul lui Vasile Paapa — o recunoaștere a dăruirii și impactului său în viața oamenilor din sat (…)”.

„Statuile nu râd niciodată”. Doar că uneori, însufleţite de recunoştinţă, surâd… Dar nu vedem noi!

(Foto, Comunitatea Elenă Prahova)

Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ

…Firește, nu-i loc pentru toți, pentru că sunt mulți! Evident, doar cel mai bun caricaturist din țară – Marian Avramescu – știe pe ce criterii și-a ales „personagiile” – deci „clienții” – să fie găzduiți la Hotel Central din Ploiești.
Găzduiți, dar și expuși, cât timp este vorba despre o expoziție de caricatură, ilustraţie şi acuarelă.
Acum, nu vă închipuiţi că vizitatorii vor arunca cu ouă stricate – ca pe vremuri, în actori – în tablourile maestrului. Dimpotrivă, pot admira tuşa fină de ironie a artistului-psiholog.
Fiindcă Marian Avramescu nu are doar talent; este şi un fin observator, „disecând” şi relevând defectele „mai marilor zilei” – în special ale politicienilor.

Nu greşim când spunem că artistul – membru al UAPR Filiala Hunedoara – se numără printre cei mai buni caricaturişti din lume, dovadă stând numeroasele premii obţinute nu doar în Europa, ci pe toate cele cinci continente!
Pe de altă parte, ne gândim: dacă La Bruyere – cel care a denunţat vicii precum ipocrizia sau prostia – ar fi scris „Caracterele” în zilele noastre, nu încape îndoială că ilustraţia ar fi fost asigurată de Marian Avramescu!
Pe de altă parte, fiindcă tot se spune „Caragiale, mai actual ca oricând”, am merge pe ideea „Marian Avramescu – cu un pas înaintea multora, satirizând”.

De actualitate, aşadar: marţi, 3 februarie 2026, „la kilometrul zero al «Republicii de la Ploieşti»” – după cum spune artistul, Paul Palaş, directorul general al Hotelului Central, îi face şi ne face bucuria-onoare de a-i găzdui o expoziție personală de caricatură, ilustrație, acuarelă.

Să nu ratăm, deci, o expoziţie de genul „Marian Avramescu – cu un pas înaintea multora, satirizând”.

Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Ceea ce caracterizează nu doar creația, ci și activitatea extra-artistică a lui Cristian Dinu este în primul rând umanitatea.
Aceasta fiindcă, prezent și atent în viața cotidiană nu doar la lucruri, nu doar la forme, ci la ființele umane excluse prin nenorocul vieții într-o marginalizare nedreaptă, Cristian Dinu încearcă – și reușește – integrarea omului matur în devenire, deci copilului, în societate. Sens în care artistul mărturisește: „Lucrarea de Licență în Psihopedagogie Specială coordonată științific de conferențiar universitar doctor Constantin Enăchescu a încununat, sper, efortul de aproape un deceniu”. Sau în tematica care abordează sub titlul „Cunoaștere, ameliorare, recuperare”, elemente ale personalității și model familial la elevii claselor a V-a din Școală Specială și Școala Generală prin chestionare, Testul Arborelui și forme art-terapeutice, mărturisește faptul că „eșantionul a fost reprezentativ și pentru copiii normali și pentru copiii cu probleme”. Lucrarea a primit nota 10. Concluzia a fost că „elevii cu dizabilități au potențial mai mare decât cei aflați în sfera normalității. Cei din școala gimnazială au însă potențial cognitiv superior”.
Am mai putea exemplifica cele scrise mai sus prin organizarea, în Sala Mică a Palatului Palatul Culturii din Ploiești, a unei expoziții de desen, culoare și modelaj, unde au expus un elev cu spasticitate ușor ameliorată și doi cu autism.

În fapt, ceea ce face artistul a cărui expoziției are loc în perioada ianuarie – februarie la Galeria de artă Ploiești – este un fel de terapie prin artă.
O terapie începută încă din perioada 1992-1993, când era profesor suplinitor de Religie și Desen și a introdus în Școală Complementară Ploiești lutul ca material de lucru pentru viitorii brutari-modelatori.
O terapie continuată mai apoi între 1995-2022, pentru ca aproape de finalul carierei didactice să obțină un premiu pentru o „Metoda inovativă de lucru cu elevii cu autism introdusă etapizat încă din primii ani ai școlarizării: Metoda de frământare-modelare-presare ameliorând psiho-motric și cognitiv”.

Dedicat carierei didactice, dar și artei, Cristian Dinu a găsit totuși răgazul să fie prezent cu lucrările sale de pictură și grafică la nenumărate expoziții, precum Palatul Culturii Ploiești; Salonul de grafică, Sala Dalles București; Expoziție de grup „Nudul”, Galeria de Artă Ploiești, Expoziție de grup „Schimb de Filiale”, Galeria de Artă Brașov; Expoziție de grup „Omagiu – Nichita Stănescu”, Galeria de Artă Ploiești; perioada 2004-2025, la Expoziție de grup „Salonul artelor”, Galeria de Artă Ploiești.
De asemenea, unele dintre creațiile sale pot fi găsite, sub formă de donații, la Școala cu clasele I-VIII „Profesor Nicolae Simache” Ploiești; icoană pe lemn Sf. Elefterie și Sf. Gheorghe la mănăstirea Hlincea de lângă Iași sau la Biroul Notarial Neculae Aurelian.
În plus, nu lipsesc lucrări de grafică, pictură și ceramică semnate Cristian Dinu în colecții publice și private din țară și S.U.A., Germania, Suedia, Franța, Italia, Ungaria, Turcia etc.

Așa se face că „terapia prin cultură” nu-i doar o expresie ce sună frumos; ea este pusă și în practică la Galeria de Artă Ploiești, vernisajul expoziției urmând să aibă loc joi, 22 ianuarie 2026, la ora 17.00.
Ce-i drept sub alt titlu, dar cu același conținut umanist: „Dincolo de prezență și absență”.

Fiindcă lucrarea este a Celui de Sus, scriem lucru. Sau faptă. Deşi, la urma urmei nu contează substantivul, cât gestul.
Sau darul făcut unor copii dintr-un sat – Mireşul Mare, comuna Sângeru (Prahova) – de a petrece câteva ore la Târgul de Crăciun de la Craiova.
A fost poate lucrarea Domnului, prin trimisul său – preot paroh Corneliu Florin Pîrvu – care le-a oferit elevilor din localitate şi ocazia de a participa nu doar la o tradiţie împământenită, cât şi de a-şi cunoaşte istoria. Că una-i Cetatea Băniei, că unul a fost Mihai Viteazul! Indiferent de „meandrele” înşelătoare ale unor vremuri care ne dau târcoale…
Fireşte, a fost, nu în ultimul rând, o sărbătoare premergătoare Marii Sărbători a Naşterii Domnului.

A fost, am putea spune, un altfel de „cateheză”, puţin mai lumească, dar tot în spiritul şi în tradiţia creştină.
Şi a mai fost ceva: ideea unui sponsor, al cărui nume, oricât ne-am străduit, nu l-am aflat, de a suporta cheltuielile cu deplasarea.
Fiindcă de la Mireşul Mare, Prahova, până mai spre sud, mai la hotare, la Craiova, e cale de străbătut.
Au mai fost, evident, şi voluntari. Şi aceştia fără nume. Caz în care, te gândeşti că, uneori ar trebui scrişi ca nume proprii.
În rest, câtă bucurie a fost pentru zecile de copii, numai ei ştiu. Şi cei care i-au însoţit.
Câtă mulţumire şi pentru cel care a suportat cheltuielile unei astfel de excursii, n-avem ştiinţă.

Doar de cuvintele lui Steinhardt se-ntâmplă să avem cunoştinţă: „Dăruind vei dobândi!

Prof. Simion PELMUȘ
Adevăr grăit-a cine a spus: „Dacă vom continua să spunem povestea Crăciunului, să cântăm colinde şi să trăim în spiritul acestei sărbători, vom putea aduce bucurie, fericire şi pace acestei lumi”. Fiindcă Nașterea Domnului nu înseamnă, mai ales în ziua de azi, doar o sărbătoare.
E ruga oamenilor – prin colindători – pentru liniștirea timpurilor. Iar dacă rugi înălțatu-se-vor de către copii, cu atât mai repede, poate, se va face voia Celui de Sus.

Și dacă copiii vor începe a colinda în Casa Domnului – în biserică, așadar – cu atât mai mare-i nădejdea.
Nu știm dacă elevii de la Școala Gimnazială Apostolache au spus mai întâi „Mulțumim că ne-ați primit!”, sau le-a luat-o înainte preotul Adrian Gabriel Enescu, zicând „Bucuroși de oaspeți!”, dar acest lucru are mai puțină importanță.
Cert este că aproape 200 de copii de la Școala Gimnazială Apostolache au fost, în mijlocul lui decembrie, la Mănăstirea din localitate, să colinde. Că nu-i păcat să amintești despre Mântuitorul, nicicând! Că nu-i erezie să reciți o poezie ce are legătură cu nașterea Lui.

Astfel că, probabil, într-o zi de 15 decembrie, Anul Domnului, poate că și Melchior, Gașpar și Baltazar – cei Trei Magi de la Răsărit – au pornit în recunoașterea drumului pe care îl au de făcut, conform datinii, în noaptea de 24 spre 25 decembrie.
Și s-au asigurat că glasuri curate de copii așteptă. Și că la Apostolache, Prahova, nu doar elevii, ci și cadrele didactice care-i pregătesc au netezit drumul lor ceresc.

A fost la data de 15 decembrie, Anul Domnului, un alt fel de Ajun de Crăciun. Și nu-i păcat! Și nu va fi cât timp, „Ziua-i mare, Seara sfântă/Îngerii cântă” mai devreme.
Și mai credem că munca cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Apostolache a însemnat de o mie de ori mai mult decât o reclamă gen „Sărbătorile vin, Sărbătorile vin!”

Au adus spiritul Crăciunului mai aproape în timp și în suflete prof. de religie , preot Marian Ţocu, precum şi prof. Rodica Nițu, Elena Nicoleta Barbu, Liliana Vlăduță, Nicoleta Jipa, Irina Oncescu, Liliana Cristea, Ștefania Istrate, Otilia Pîrvu, Lixandru Alexandra, Mihaela Oprea, Luiza Toader, Gabriela Zurini.

La Apostolache – mai aproape în timp și în suflete, spiritul Crăciunului!

Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Câţi dintre noi am fi putut – sau am putea – să ne urmăm visul, să ni-l şi împlinim în condiţiile în care ne-am fi născut într-o zonă săracă din Moldova şi-am fi avut şase fraţi? Iar de la vârsta de 15 ani, am fi muncit la o brutărie dintr-un sat? Iar mai apoi la un coafor, de la periferia Capitalei?
Cine ar fi crezut că din tânăra care lucra la o brutărie, se va naşte o artistă?
Poate doar pictoriţa Maria Jarda, care a ştiut mereu că vocaţia sa este arta. Poate că în frămânatrea aceea de facere a pâinii, a fost şi începutul unui dialog cu tradiţia. Un dialog care continuă şi azi, la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina.

Deloc întâmplător, aşadar, faptul că expoziţia artistei, care are loc în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026, se intitulează „Acasă la Grigorescu”.
Două sunt motivele pentru care, la cumpăna dintre ani, Câmpina este gazda creaţiilor Mariei Jarda.
Pe de o parte, după cum mărturiseşte însăşi artista, „m-a fascinat opera maestrului Nicolae Grigorescu încă din copilărie, de când am văzut o fotografie după lucrarea maestrului «Fete lucrând la poartă», care se afla într-o ramă cu sticlă, la mătușa mea, pe perete. Atunci a fost întâlnirea mea cu opera de artă și cu speranța că într-o zi o să pictez și eu. Apoi au urmat multe ore de pictură în imaginație. Mai târziu l-am descoperit pe Nicolae Grigorescu în muzee, iar opera lui mi-a adus bucuria copilăriei.”
Pe de altă parte, titlul expoziţiei „Acasă la Grigorescu”, înseamnă un fel de întoarcere spre un „acasă” la care a visat, la care a sperat şi, nu în ultimul rând, precum cercul unei roţi din „Carul…” lui Nicolae Grigorescu, s-a închis fericit.

Membră a Uniunii Artiştilor Plasici din România, Maria Jarda a început la vârsta de 30 de ani cursurile Universităţii Naționale de Arte din Bucureşti, absolvind Facultatea de Arte Plastice – Secţia Pictură, clasa profesorilor Horea Paștina și Mihai Sârbulescu. A continuat apoi studiile, obţinând şi o diplomă de masterat în cadrul UNArte.

La Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026, vizitatorul are ocazia, dacă este puţin, doar foarte puţin atent, să audă roţile „Carului…” lui Grigorescu aducând tradiţia noastră din trecut în prezent.