– Cu poleiala stăm bine?
– Stăm!
– Copiii ştiu măcar o strofă acolo, din Luceafărul, ca s-o recite în faţa camerelor de luat vederi?
– Da!
– Cultura, Prefectura, şi-a strâns oamenii pentru a depune un buchet de flori la statuie?
– Cum să nu?

Doar iarna ne găseşte nepregătiţi. În rest şi gargare, şi parade, noi le facem ca la carte.
Nu ne deosebeşte nimic de cinicul Caragiale, în postura de haimana care, în timp ce-i asculta lamentările poetului pe plan sentimental, îi trimitea bezele Veronicăi.
Eminescu n-a divorţat niciodată de Veronica, dar noi îi intentăm acţiune de partaj în fiecare ianuarie. Nu că ne-am bucurat foarte de capodoperele sale. Doar pentru simplul fapt că asa se cade. Punct!

Un cadou pentru poet? I-o fi convenind BMW-ul? „Te întreabă şi socoate” ce preţ are! „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” sau ce-mi doresc eu, mie? Cărtile anului 2026 vor fi tot ale lui Cărtărescu, nimeni altcineva nu va mai bate la poarta Raiului. Pardon, Academiei!
Eminescu n-a avut niciodată privilegiul de a fi primul. Nici măcar în top tenul TVR-ului încremenit în Epoca de piatră. Cenaclurile literare îi poartă numele. Şi mai dihai, liceele! Poetul a devenit clişeu, brand, marcă înregistrată, dar n-am auzit pe nimeni să-şi tapeteze mansarda cu un poster de-al lui. Valorează cât o amărâtă de hârtie de 500 de lei. Iar de când cu inflaţia…

Eminescu stă cuminte în biblioteci, asteaptă răbdător la cedează trecerea, ori, desigur, la semafor. Azi, are liber… „Porni Luceafărul…” .
Vreme de câteva ore-n care se vor bâigui niscaiva strofe în faţa segmentului ţintă, elevii – „flori albastre tremurândă în văzduhul tămâiet”.
„Cu nepregetul vârstei de 17 ani, acel tânăr îmi vorbea despre Nirvana, iar pe mine mă pufnea râsul. Tarziu, aveam a-mi da seama că lua lucrurile în serios”, cum bine zis-a Caragiale.
Cu teribilismul unor jurnalişti ce fac jocuri politice, cineva a luat-o pe arătură, insinuând că Luceafărul seamănă „izbitor de tare” cu „Demonul” lui Lermontov. Deci o cenzură, să nu pervertească minţile, n-ar strica.
Într-adevăr, Eminescu n-a existat. A existat numai o ţară – România.

„Era pe când nu s-a zărit/Azi o vedem, şi nu e”.