Marian DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ
Departe gândul unui profan de a pune sub lupă pictura artistului Adrian Nicolae. Aproape-i doar octombrie, când la Galeria de Artă Ploieşti va avea loc vernisajul expoziţiei artistului, intitulată „Gânduri – Gândiri”.
În fapt, pictorul Adrian Nicolae pare – după cum se vede şi în imaginea de mai sus – că face o reverenţă anticipată vizitatorului. Sau îl salută, scoţându-şi pălăria.
Probabil că prin lucrarea „Autoportret”, în care se prezintă privind lumea de după obiectul muncii şi-al trudei artistului – pensula – este un fel de chemare discretă a celor care îi iubesc arta, la vernisajul expoziţiei de la Ploieşti (foto, pagina de Facebook a artistului, jos, în galerie). Dar, Adrian Nicolae are bunul-simţ al măsurii. Cum ar fi „În miez de noapte, dincolo de şoapte”, în care dă viaţă cuvintelor „Deasupra cerul înstelat, în mine legea cea morală”, prin muzică, postarea fiind însoţită de – Adagio Albioni – Nacho de Pablo.
„Arta este un mod de a trăi, de a gândi și a te exprima” este crezul lui Adrian Nicolae.
Şi, poate din modestie, nu a mai adăugat că tot arta, în ceea ce-l priveşte, mai înseamnă şi a contempla.
Născut la Urlați, Prahova, a absolvit Academiei de Artă „Nicolae Grigorescu” București, Facultatea de Arte Decorative. Din anul 1996 fiind membru U.A.P.R.
Expoziţii: Galeriile de Artă Ploiești; Franța, Germania. Participant la tabere de creaţie la Valea Doftanei, Prahova; Blasova, Brăila.
Lucrări în colecții particulare din țară și străinătate, respectiv Franța, Germania, SUA şi Canada.
Expoziţia „Gânduri – Gândiri” a pictorului Adrian Nicolae va avea vernisajul vineri, 3 octombrie 2025, începând cu ora 17, la Galeria de Artă Ploieşti.
„Gânduri – Gândiri”, trăiri şi simţiri…
Din toate câte puţin sau mai mult. Depinde de priviri…


