Marian DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Roșu, mult roșu: culoarea globulelor care înseamnă viață. Și șnurul acela care leagă primăvară de primăvară, ca o dragoste de mamă, de soră, de fiică, de iubită.
Și deloc întâmplător, acest fir, de data aceasta vizibil, nu-i întins. E-un șnur „încâlcit”…Sau „zvârcolit” precum chinurile acelora care ne-au dat viață: Mamele! Mulțumită cărora azi trăim și simțim.
Și niciodată acest șnur nu a fost și nu va fi aidoma unui fir întins; el e fâstâcirea-emoția celui care oferă în dar, prietenei, iubitei, un mărțișor.
La o adică, martie este nu neapărat o lună, ci un anotimp.
Anotimp în anotimp, anotimpuri în anotimpuri…Ani, vieți legate de un cordon ombilical cu alb și mult roșu…

E timpul trăirii și-al mărturisirii că viața asta nu și-ar avea nici rolul, nici rostul, fără ele: mamele, surorile, iubitele, fiicele. Ele însele anotimpuri eterne în anotimpul trecător al vieții noastre efemere.
Suntem acum, ca în fiecare an, la timpul în care calendarele nu-și mai au rostul. Fiindcă simțim, fiindcă trăim, fiindcă dăruim din puținul nostru, începutul. Iar acesta e Primăvara la Galeria de Artă Ploiești.
E vremea când nici la Meteo nu mai contează ce se spune. Pot fi troiene, poate fi lapoviță, poate fi orice.
Orice, pentru că la capătul acelui fir alb cu mult roșu este, la urma urmei, un nou început de speranță pentru viața noastră.

Soroc de alb, noroc de mai mult roșu…