„Respect pentru profesioniştii pădurii!”, spun organizatorii Concursului național „Cel mai bun fasonator mecanic”, desfășurat în cursul săptămânii trecute în Capitală.
Respect, adăugăm și noi, pentru Constantin Țintea (în foto, mai jos), de la Ocolul Silvic Doftana (Băicoi), care a obținut, în urma a nu mai puțin de cinci probe de concurs, mențiunea la sus-amintita competiție ce a reunit la start cei mai buni dintre cei buni reprezentanți ai Direcțiilor silvice din țară.
În fapt, reprezentantul Prahovei la finala amintită nu este la prima performanță, cât timp în urmă cu doi ani, dacă nu ne înșelăm – iar dacă da, edităm – Constantin Țintea a urcat treapta a doua a podiumului de premiere. Este vorba, așadar, despre o continuitate într-ale performanței, iar nu o întâmplare.
Au fost cinci probe, cum spuneam: doborârea arborilor; pregătirea motoferăstrăului; tăierea combinată; tăierea de precizie; proba de cepuit, care simulează curățirea crengilor de pe un arbore. Tot mai jos, în galeria foto pot fi văzute două clasări pe locul II.
Cumulat, punctajul adunat de Constantin Țintea a însemnat 1135 de puncte. Și, implicit, „mențiune”.
Ierarhia finală a competiţiei a arătat astfel: Locul I – Marius Buhuşanu (Direcția Silvică Neamț); Locul II – Gheorghe Ture (D.S. Bistriţa-Năsăud); III – Ionuţ Fasole (D.S. Buzău). Menţiunile, trei la număr, au fost acordate lui Constantin Țintea (DS Prahova), Romică Compot (D.S. Bacău) și Vasile Cotoş (D.S. Suceava).
Potrivit organizatorilor, concursul și, implicit, probele acestuia, „au pus în valoare nu doar viteza de execuție și precizia tehnică, ci și experiența, responsabilitatea, atenția și stăpânirea de sine – calități esențiale într-o meserie dificilă, solicitantă și cu un grad ridicat de risc. (…) Concursul profesional «Cel mai bun fasonator mecanic» rămâne un reper important pentru sectorul forestier din România, promovând performanța, profesionalismul și cultura siguranței în muncă”.


