Poate-i adevărat, poate nu, că suntem o parte din ceea ce citim.
Cert este că în cazul de faţă, locuitorii din Lilieşti ( Băicoi) – Prahova sunt ei înşişi filele unei poveşti – monografii scrise de Leonard – Mihail Rădulescu.
La fel de sigur este că-ntro zi de sâmbătă, 18 aprilie, Anul Domnului, zecile de persoane care au onorat invitaţia de a participa la lansarea monografiei „Lilieşti: satul şi parohia” au fost un pic sau mai mult parte a unui trecut „updatat” la timpul prezent.
Şi asta poate pentru că, după cum avea să spună profesorul de ştiinţe socio-umane Sebastian Ştefănucă, de la Liceul Tehnologic „Constantin Cantacuzino”, „Lilieşti este un cartier atipic şi aş zice chiar inima oraşului Băicoi”, făcând referire la istoria acestor meleaguri, descrisă cu lux de amănunte de către autor. Sau, am adăuga, prinse pe larg în monografia lansată.

Suntem, într-adevăr, o parte din ceea ce citim. Iar nu la propriu, cât timp cartea- monografie scoate la iveală „trecerea/migraţia şi statornicirea în zona de nord a Munteniei şi îndeobşte a Lilieiştiului a transilvănenilor.
Şi nu puţini dintre cei care vor deschide această carte vor exclama: „Acesta a fost bunicul/străbunicul meu!”.
Fapt este că citind-o, ai senzaţia că Istoria curge sub ochii tăi. Că participi la ea. Că aevea sunt vremurile din urmă cu o sută de ani, să zicem.
Cert este că doctorandul Leonard- Mihail Rădulescu a pus locuitorilor din inima oraşului Băicoiului, Lilieşti – sau cartierului băicoian, spre a nu deranja organizarea administrativ-teritorială (sic!) – oglinda timpului ce-a curs şi parcă a stat totuşi în loc.
Nu de alta, dar amănunte despre concubinaj, mici sau mai mare divergenţe scandaluri între preoţi şi enoriaşi sau o „Fişă matricolă penală” – istorii sau documente, altfel de arhivă, nu sunt strict de domeniul trecutului. (Fireşte, nu la Lilieşti, inima oraşului Băicoi!).

„Nimic nou sub soare”, poate veţi spune, aflând ce cuprinde o monografie. Noi zicem că da. Şi chiar mai multe idei orginale ale autorului. Cum ar fi: „De unde numele de Lilieşti?”.
Răspunsul lui Leonard-Mihail Rădulescu, respectând şi părerile predecesorilor, este acela că nici de la „lilie” ( o formă populară de crin), nici de la Gura Cumetrei (nu insistăm acum ce-ar însemna…), cu atât mai puţin de la liliecii care bântuiau, noaptea, în jurul bisericii. „Credem că numele (Lilieşti-n.n.) ar sugera o mulţime de arbuşti de unde s-ar putea spune că ar fi vorba şi de o mulţime de oameni asemeni arbuştilor lilieci. Deci ar fi vorba de un toponim care ne duce cu gândul la un grup care stăpâneşte o zonă”.
( Iar coincidenţă sau nu, foto de sus, reprezentativă, chiar acest lucru sugerează.)

Citind monografia, te întrebi de nu cumva autorul şi-a greşit vocaţia. Fiindcă una este să te apleci asupra arhivelor, să răscoleşti, să faci conexiuni – şi alta să scrie literatură.
Fiindcă ne asumăm riscul de a ne duce prea departe, dar citind despre cum au fost prinşi trei tâlhari – de unde şi toponimele „Crucea spânzuratului” sau „Spânzuratul” – gândul te duce la E.A. Poe, respectiv „Crimele din Rue Morgue”. Plus alte evenimente prinse în monogarfie, ce ar putea face parte din literatura beletristică.
Pe cale de consecinţă, se naşte întrebarea: „Lilieşti, inima oraşului Băicoi” a pierdut un scriitor, dar a câştigat un viitor doctor în antropologie, sau invers?
Ori poate le împacă pe-amândouă… Răspunsul este la autor.
Şi, fireşte, la cei care îl cunosc mai bine şi au ţinut să spună câteva cuvinte şi despre carte, şi despre persoana care a trudit şase ani pentru ca aceasta să vadă lumina tiparului: prof.(dr) Sebastian Ştefănucă, Preot Coslujitor Marius Grigore, prof. gr.I şi Epitrop al Parohiei Lilieşti, Mădălin Posea (în foto, jos, de la stânga la dreapta. Autorul, al doilea…)

„Să se înţeleagă, biserica nu l-a ajutat pe Leonard din punct de vedere financiar”, a mai punctat în marja evenimentului, preotul Constantin Şinca.
Că lansarea a fost făcută la Parohia Lilieşti, nu trebuie nicio justificare. Dimpotrivă!
Fireşte, ultimul cuvânt l-a avut autorul monografiei. În dizertaţia sa, a sintetizat, cuprinsul monografiei. Corent, fluent, contrazicându-l parcă pe Arghezi: „Scriitorul vorbeşte greu. Zici că are pana cu care scrie în gură”.

Poate că-i adevărat, poate nu, că suntem o parte din ceea ce citim.
Doctorandul Leonard-Mihail Rădulescu este, cu siguranţă, o filă din monografia „Lilieşti: Satul şi parohia”.
Sau cartea însăşi…