Se prea poate ca pădurea de pe raza Ocolului Silvic Verbila să fi întinerit un pic. Preț de câteva ore, cât timp adevăruri despre ea le-au fost spuse copiilori de la Școala Gimnazială „Cănuţă Ionescu” din Urlaţi.
Este chiar plauzibil – de ce să nu ne amintim și de povești? – să se fi dus chiar vorba, din copac în copac, despre bucuria lor de a participa la o întâlnire educativă cu tema „Pădurea”.
În schimb, nu probabil, ci sigur, inginerul Eduard Costache, din cadrul ocolului amintit a ştiut să le stârnească curiozitatea elevilor din Urlaţi.
Și poate că datorită cuvintelor sale despre rolul și importanța pădurii vor face ca măcar unul dintre elevi să devină – cine ştie? – silvicultor.
Iar dacă nu, important este că, după cum afirmă reprezentanții O.S.Verbila, „Domnul inginer Edurad Costache le-a oferit elevilor informații valoroase despre rolul pădurii în menținerea echilibrului natural, despre importanța protejării mediului și despre responsabilitatea fiecăruia dintre noi față de natură”.
Și-ar mai fi un lucru care contează cu adevărat: „pădurea nu este doar o resursă, ci un adevărat dar care trebuie ocrotit și respectat”.
„Verde marca Verbila” sau ” verde din orice codru” – de bucurat ochiul!
(Foto, OS Verbila)




