Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Sunt 11! Profesori sau foști elevi – dar tot cadre didactice, acum – la Catedra de Arte Plastice a Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești. Numele lor? Mai jos, în foto.
Să spunem că ne obligă să luăm loc în bănci? Nimic mai greșit! Sau, cu atât mai puțin, că strigă catalogul.
Pur și simplu este vorba despre o invitație la expoziția intitulată simplu „Noi”, găzduită de Galeria de Artă Ploiești, în perioada 16 septembrie – 2 octombrie 2025.
„Noi” ar putea să însemne și vizitatorii. Fiindcă, altfel, ce rost ar mai avea arta dacă nu ar ajunge la ochiul privitorului. Iar mai departe, înapoi la „Ei” -adică la „Noi” – spre a-i bucura pe cei care își expun lucrările.
Pare, la prima vedere, o expoziție ce, însăși prin titlu, stârnește curiozități. Pentru ca, mai apoi, vizitatorul să se regăsescă și să își găsescă liniștea în fața oricărei lucrări crede.
Sau a tuturor exponatelor celor 11 reuniți într-o expoziție numită, atât de simplu, „Noi”.
11 „Noi” care vă așteaptă la Galeria de Artă Ploiești!
.
