Noi așa credem: că la Apostolache – Prahova, la început au fost troițele și mai apoi drumurile. Iar dacă la început a fost cuvântul, iar Dumnezeu, era cuvântul, tot așa o carte tipărită poate-nsemna cuvântul Lui.
Drept este că azi noi înțelegem altfel lumea. Adevărat că drumurile au reprezentat, cândva, mai întâi interesele comerciale. Dar la fel de adevărate pot fi și cuvintele: „Orice cale, orice drum – fie el și al Mătăsii – a fost creat pentru a răspândi creștinismul. Iar dacă acesta a ajuns prin oameni sau sub formă de pliculeț de ceai, ce importanță are?”.

La fel și cu cărțile. Cum ar fi „Troiță întru recunoștință”, a scriitoarei Georgeta Costache.
Iar faptul că autoarea, fiică a satului, a bătut drum lung – de la Călărași la Apostolache – pentru a o sfinți la troița ridicată de bunicul său, Vlad Tudor, nu-i puțin lucru!
Calea, Adevărul și Viața, cuprinse între două coperți… Mai multe cuvinte-poezii, prin care sunt cinstiți oamenii locului din Apostolache.
File în care citești smerenia și recunoștința față de cineva care nu mai este. Amintirea vorbelor/sfaturilor în pagină-poezie închinată unuia dintre ctitorii Mănăstirii Apostolache – preotul Alexandru Ion. (mai jos, în galerie)

Mai credem că zecile de cărți – „Troiță întru recunoștință” – reprezintă un fragment din oamenii, locurile și amintirile unei comune.
Și ne mai luăm îngăduința de a spune că Georgeta Costache a scris cartea și în numele locuitorilor din Apostolache!
Ne mai gândim că odată cu sfințirea acesteia de către preotul paroh al Mănăstirii Apostolache – părintele Adrian Gabriel Enescu -, cuvintele „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!” sunt sărace. Pentru simplul motiv că „Troiță întru recunoștință” poartă, în afara talentului, și cuvintele zidirii, cât timp banii strânși din vânzarea lor vor fi de folos pentru consolidarea unei biserici-surori din satul Mârlogea. Deci Georgeta Costache a donat 50 de cărți lăcașului de cult, ceea ce te duce cu gândul la cuvintele lui Steinhardt: „Dăruind vei dobândi”.

Iar volumele sfințite și însuflețite parcă de autoare, au luat un alt drum: al Mănăstirii Apostolache. Iar oamenii care-i vor trece pragul vor cumpăra una-două cărți. De la fiecare, după cât îl lasă inima…
Firește, troițele trăiesc cât timp cineva aprinde o lumânare la ele, iar cărțile, o dată ce sunt sfințite. A doua oară, cât amintesc de oamenii locului.
Iar locul în care a avut loc lansarea se numește Apostolache.

Se mai spune că cine citește o carte, mai trăiește o viață. Tot așa, cine o cumpără dă viață amintirilor. Mai apoi, locurilor…
Cât despre troițe, odată uitate, mor. Iar odată cu ele și amintirile.
Nu-i cazul la Apostolache – Prahova.

Acolo unde troițele-cărți luminează amintirile oamenilor.