La Brebu – Prahova, dulce amintire a unor vremuri: „Festivalul Dulceții”

Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Și uite așa ne-aducem aminte de „La Medeleni” – , când Tante Alice îi servea pe copii cu dulceață. Și tot așa nu doar că ne amintim, dar și simțim gustul copilărie.
Poate ne mai răscolesc și dulci amintiri despre „fructul interzis” – borcanul cu dulceață care a făcut și, iată, încă face parte din viața noastră – , din care luam cu lingurița, pe furiș…
În amintirea și, de ce nu?, re-trăirea unor vremuri, timp de două zile (30-31 august) în localitatea Brebu – Prahova se va desfășura „Festivalul Dulceții”.
Evenimentul va debuta sâmbătă, 30 august, la ora 11.00, când va avea loc deschiderea oficială a festivalului și, firește, un moment artistic. Locația: Aleea Casa Domnească nr. 2, acolo unde vor „îndulci” și privirea, nu doar papilele gustative, producători „unul și unul” din zonă.

În fapt, „Festivul Dulceții” de la Brebu mai înseamnă și altceva: atragerea de turiști – evenimentul ajungând la a XV-a ediție! -, promovarea localității prahovene prin vizită la Casa Domnească din localitate și nu numai, concertul despre care aminteam mai devreme și multe, multe altele.
Sunt două zile de sfârșit de august, când un festival nu reunește jocuri de lumini, concerte postmoderniste, invitați pe care-i vedem la televizor, ci reușește să păstreze o tradiție.
Ceea ce, să recunoaștem, nu-i ușor!

După cum, nu este la îndemâna oricui – ci a gospodarului – să asigure continuitatea unei astfel de tradiții, iar aici facem trimitere la Primăria Brebu, evident, şi la edilul Adrian Gheorghe Ungureanu.
Iar dacă dulceața este, după cum spunea Sadoveanu, „o tămăduire a sufletelor”, am mai adăuga:

La Brebu, prin Festivalul Dulceții, va avea loc și-o dulce amintire a unor vremuri.