Apostolache – Prahova: Cer de pământ legat, Hristos s-a Înălţat!

Gând cu smerenie înălţat spre cei ce un nume ne-au dat… Şi pomenirea lor, cu gândul, cu cuvântul… Cu tricolorul talisman, ca-n fiecare an, de Ziua Eroilor. Şi a Înălţării Domnului!
Azi, gândurile elevilor de la Şcoala Gimnazială Apostolache s-au ridicat spre cei pe care niciodată nu i-au cunoscut. Dar au profesori, dar au părinți și, nu în ultimul rând, preoți care le-au spus cine au fost. Şi ce-au făcut pentru un pământ numit România.
Fiindcă „pentru soldaţii români căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei”, s-a rugat preotul paroh Adrian Gabriel-Enescu, de la Mănăstirea Apostolache.

În fapt, o zi ca azi nu poate fi rezumată ca un proces-verbal. Este un fel de foaie a temperaturii spiritului românesc. Numai aşa, filă cu filă, se scrie istoria unui neam. Nu din auzite, nu din cuvinte răstălmăcite…
O pagină de istorie a localităţii prahovene a scris azi Şcoala Gimnazială Apostolache, care la iniţiativa directorului Simion Pelmuş a participat la un eveniment care nu-i prins în programa şcolară.
„Veşnica lor pomenire” – rostită azi, 29 mai, la Apostolache înseamnă şi veşnica nemurire. Şi a eroilor, şi a noastră, ca neam.
Sau, cât timp, de aproape 20 de ani, astfel de manifestaţii se petrec la monumentul ridicat în cinstea eroilor, prin grija primarului Mihail Bratu, noi credem că e semn de Cer de pământ legat.

Cum scriam; nu poţi să consemnezi o dublă sărbătoare precum a fost azi – Înălţarea şi Ziua Eroilor – ca pe un proces verbal.
Trebuie doar s-o trăieşti. Precum s-a întâmplat azi la Apostolache – Prahova.
Acolo unde oamenii locului biruit-au gândul, înălţat-au cuvântul.

Cer de pământ legat, Hristos s-a Înălţat!