Doare al naibii de tare amintirea unor vremuri. Mai ceva ca o riglă luată peste palmă. Sau ca o notă de „șapte la purtare” trecută în catalog.
Parcă ar fi o secantă prin inima fiecăruia dintre cei care-au învățat în Școala/Școlile de la Valea Cricovului (Apostolache) – Prahova. Zidurile lor? Țin  între ele, trecute vieți de cadre didactice și elevi. Și încă răspund „Prezent”. Fiindcă nu doar în teorie, dar și-n practică, o școală nu moare niciodată!  
Am zis de-un șapte la purtare. Cu indulgență. Pentru că doare afurisit de tare regretul că la mormântul niciunui profesor n-am depus o floare.

Poate că școala pe care o vedeți sus, poate că și cealaltă, de jos, din galeria foto, se-încăpățânează ele, așa, de zeci de ani, să nu se prăbușească. Să nu ne-nmormânteze amintirile. Să fie dovada vie a – zecilor sau sutelor? – de generații care au învățat acolo.
Și pentru că în ele s-au chinuit tovarășii profesori. Tovarăși, fiindcă, pe de o parte, așa erau vremurile. Iar pe de alta, pentru simplul motiv că nu au avut pretenții de domni.   
Uneori, când e câte-o liniște de mormânt, auzi ecourile zidurilor. Și ele poartă vocea celor ce nu mai sunt. Pentru că or fi multe-n lumea asta ce le vom fi uitat, dar niciodată pe prof. Gheorghe Frîncu: „Scoateți o foaie de hârtie, avem extemporal!”.
Și tot așa, pe prof. Ion Marcu, din obsedantele decenii în care ne repeta mereu: „Suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei”.
 Iar uneori credem că ideea „Noștri voștri cu un i, niciodată cu doi i”, nu aparține altcuiva decât fie fostului director Simion Ștefănescu, fie  prof. Constantin Teodorescu. Dar dumnealor n-au avut niciodată pretenții de pedagogi de școală nouă. Poate, doar un pic de respect. Și de aducere aminte…
Alteori, tot zidurile școlilor, parcă sunt CD-uri. Numai datorită lor îl auzim și acum pe prof. Constantin Vagaon cum ne spunea: „Stai jos, ești varză! Peninsula Iberică nu este în Groenlanda”. 
Sau pe tovarășa profesoară dirigintă Elena Berciu, repetând: „Produsul mezilor este egal cu cel al extremilor”.
Vedeți! Măcar acest lucru nu l-am uitat. Pe dumneavoastră, să ne iertați, da!

Ca niște mediatoare care împacă timpurile de azi cu cele de demult stau  încă în picioare școlile din Valea Cricovului – Apostolache. Una „sus, în plai”, cealaltă -. mai  jos. (vezi galeria foto).
Iar la câte păcate avem, ne mai facem unul: Precum Lazăr, înviat din morți, tot așa întinerim și redevenim elevii școlilor; deschizând un catalog la întâmplare. 
Și-ți vine să zici, citind numele Mariei Frîncu, profesoară de Limba franceză: „Dieu a toi!”.
Adică „Dumnezeu să vă aibă în paza Sa”. Așa traducem azi, la vremea când nu mai sunteți printre noi… 
Uneori, ne bate gândul să-i spunem prof. Vasile Preda, că pământurile sunt pârloagă. Că practica agricolă, atât de mult hulită, pur și simplu nu mai există. Că noi, mai moderni, am schimbat și „sapa-n condei, și brazda-n călimară”, și cartea pe tablete, sau telefoane mobile…

Poate că aflați la volanul unor mașini de lux – nu în autobuzul RATA, de pe vremuri – ne vine câteodată să-i spunem prof. Matilda Tudor, de la „Fizică”,  că panta aceea, care urcă/coboară în plai la Valea Cricovului (Apostolache) – Prahova are aceeași înclinație. Ce procent, nu ne-ntrebați, doamnă!
Nu știm Istorie prea multă, domnule Nicolae Edițoiu, dar suficient cât să ne-aducem aminte că-n generația anilor ’70-’80 a învățat de la dumneavoastră că în Istoria literaturii române a lui G. Călinescu este Tudor Vladimirescu: „Șarpele, când îți iese înainte, dai cu ciomagul să-l lovești, ca să-ți aperi viața, care de mai de multe ori ni se primejduiește prin mușcarea lui”.
Doar că de data asta, „timpul a mușcat” din ceea ce a fost cândva.  

„Copii săraci și sceptici ai plebei proletare” se poate să fi fost. Doar că-n amintirea noastră rămâne bogăția recreației mari. Atunci când dădeam buzna la Magazinul Alimentar, aflat tot sub acoperișul „școlii din plai”.  
0,65 de lei o eugenie… 50 de bani, o spirală… Vă aduceți aminte, Tanti Irina cum ne dojeneați: „Nu vă-nghesuiți, că ajunge la toți!”? 

Avem încă memorie. Poate că nu la fel ca zidurile școlilor de la Valea Cricovului – Apostolache, dar pe-aproape!
Școala din sufletul atâtor și-atâtor generații. Valea Cricovului (Apostolache) – Prahova. 
Câte să fie la număr? Sute, mii?
Doar Vasile Paapa, cel care a pus bazele școlilor de la Valea Cricovului poate să le știe.
Dar, știți cum e: „Statuile nu râd niciodată”. 
Cu atât mai puțin să coboare de pe soclu și să vorbească.

Și doare al naibii tăcerea lui Vasile Paapa!