Că vremea în ţară şi-n lume e naşpa, o ştii Măria Ta. Iar să-i împarţi în două cete – „în smintiţi şi în mişei”, cum vrea norodul, e cam greu şi târziu.  
Deci, mai bine stai acolo, şi te roagă pentru noi, sfinte. Nu că am crede în minuni peste noapte, dar dacă-ţi vezi fiii, îţi vine rău, nu alta.
Nu te „ardica” cum ar zice oamenii de bună credinţă, Ştefane. Sau dacă o faci, doar te roagă!
Şi nu te minţi singur c-ai putea reface ce-au dărâmat alţii de trei decenii, încoace!
Altfel, în cine să mai  sperăm? În sfinţi neputincioşi?
Atunci, la ce bun atâtea biserici, ridicate? Să-njure lumea că-s prea multe, poate. Că de-aşa vremi se-nvredniciră unii. Nu toţi!

Nu te ridica domn al Moldovei, decât să faci o rugăciune la primul martir al creştinismului, „plin de duh şi înţelepciune”, că despre el e vorba azi, nu despre tine.
Iar dacă nu ştii, Sfântul Ştefan, la care azi lumea se-nchină, a zis aşa: „Cum au fost părinţii voştri, aşa sunteţi şi voi”.
Adică ei; adică unii smintiţi, alţii mişei!
Deci, nu despre tine e vorba azi, nu te umfla în pene! 
Poţi, în schimb, să faci un bine neamului ăsta: roagă-te, că ai mai multă trecere decât noi, să nu ne mai pricopsim cu vânzători. Deci,  stai icoană-n genunchi în faţa altei icoane şi întreabă: „Căror vânzători de ţară s-au făcut unii, acum?”. Sau mai demult. 
Şi-apoi, dă-ne de ştie – pe Tik-Toc, pe Facebook, pe Insta, pe ce vrei tu – dacă sfântul-sfânt are ştiinţă de vreo-ndreptare-rânduială pe pământ. 

Ridicăt-te Ştefane, dar numai un pic.
Cât să zici „La mulţi ani!”  Ştefanilor şi Ştefaniilor cu suflete trecute prin sabie de viaţă.
Şi nouă, la vremuri de Siberii cu gheaţă…