Cum, uneori, câte-un ţânţar se visează armăsar, iar câte-o musculiţă, albinuţă, tot aşa câteva ciocănitori au fost „străfulgerate” de-un gând. Şi-ăsta nu le dă pace de ceva luni încoace.
Luând drept model „viţelul la poarta nouă”, zburătoarele-candidatele cu pricina se cred potrivite pentru un cuibuşor…Dacă vă gândiţi la d-ăla „de nebunii”, răspunsul e şi!
Dar, ciocănitoarele vor să stea ceva vreme – cinci, cât e legea păsărească pe plaiul mioritic – într-o plută.
D-aia zicem că-i corect a scrie Plută cu P mare, fiind vorba despre  Administraţia Plutitoare a României de pe  Apa Sâmbetei.

Pe cale de consecinţă, aspirantele-i bat la cap pe toţi care sunt dispuşi să le-asculte. 
Unora chiar le-au făcut cucuie, pentru simplul motiv că nu erau de acord cu aspiraţiile lor zburătoare mai ceva decât cioara de pe gard.
Ţara are, aşadar, parte, de ceva vreme, de-un zumzet de zici că-i la mijloc de hăţiş des.
Că facem scriem aici despre nu doar de una, ci despre mai multe ghionoaie  care vieţuiesc prin văzduhul mioritic, nu despre una anume.  
Regnul ciocănitoristic, aşadar, „freacă ridichea” – cum se mai zice în argou – oricui.
La propriu, mai rar. La figurat, din ce în ce mai des. 

Nu de alta, dar e momentul ca după un deceniu de muţenie într-ale frecat mentei, să ne pricopsim un cincinal – cel puţin! – şi cu o păsăroaică. Sau un păsăroi la vremuri noi! 
Acum, poate vă-ntrebaţi de ce „Cioc-cioc-cioc la Pluta nouă”?
Răspuns: fiindcă lemnul ăsta – la plop facem referire – e mai uşor de găurit decât ăl de stejar sau arţar.
Deci, de treabă n-ar fi. Doar de bătut toaca. Pardon, lemnul!   
În plus, rodeşte o dată la o sută de ani, deci nu există riscul să facă, ştiţi vorba, „pere”.
Aşadar, în caz că aveţi uşa din plută – lucru mai rar, dar se mai întâmplă – aveţi grijă cui deschideţi.
În caz c-o aveţi din stejar masiv sau alte specii din categoria „Diverse tari”, este posibil să n-auziţi nimic.
Atenţie, totuşi, la sticla de la televizor. 

Că telenovela „Cioc-cio-cioc la Pluta nouă” rulează şi pe micul ecran. 
Publicitate, acum!
Dar țineți aproape, că urmează o melodie de suflet, autohtonă:
Veniți, că ghionoaia cântă, iar liliacul a-nflorit!
La început de iarnă, așa… Care-i problema?