Nicolae Simache mă enervează. În seara asta iar a venit pe la noi. Și nu mai pleacă!
Tata nu pare deloc mirat. Lampa-i aprinsă, urmele trecerii multora prin viață, în ceață.
În fine, astfel de vizite pe-nserat sunt la ordinea zilei.
Îmi văd de-ale mele și trimit SMS-uri. Că toată viața am stat cu telefonul în mână. Sau, cine știe? Poate-așa m-am născut.
O-ntreb pe mama dacă la Dispensarul comunal Apostolache era semnal când am venit eu pe lume. Adică în urmă cu ceva ani și de restul, amintiri.
N-are timp de mine. A avut toată viața, dar nu și-n seara asta. Și nici de-acum încolo…
Duce în mâini o farfurie plină ochi cu ciorbă. Asta-mi aduce aminte de colivă.
– Icoane, dacă găsești, strânge-le! Zgâriate, scuipate, cum or fi ele.
Tovarășul Simache îi vorbește tatii. Și soarbe și plescăie-n urechea mea.
Iau telecomanda și butonez Netflix. Sunt în lumea modernă de ieri, de mereu, de când mă știu. De-o viață-ntreagă și de restul amintiri.
Încremenesc când văd patul de lemn și războiul de țesut. Dau să sun la „112”, mă răzgândesc. Mă crede lumea nebun.
Mama stă la taifas cu Clarisa. Cine-i Clarisa? O femeie urâtă, de la Secția de cultură. Are și mustăți. Săraca, nu trece și ea pe la un hair-stylist. Este mereu cu Simache, iar eu îi bănuiesc de nefăcute. Doamne, iartă-mă!
…Și-ajută-mă să câștig la pariuri sportive. Că eu nu-s fraier ca tata, să joc la Pronosport și să iau praful de pe tobă. Joc online. Mai pierd pe Real Madrid, mai câștig. C’est la vie!
Mă enervează insistența Clarisei.
– Și unde zici că ai găsit mohair? Iar cuvertura asta de pe pat tu ai făcut-o?
Mama-i explică cu lux de amănunte despre „motive”, mileuri și Cricovul Sărat, unde spală preșurile.
Despre mine nu suflă un cuvânt. Despre cum îi țin sculul de macrame, nici gând!
Nervos, mi-aprind un Pall Mall.
Scot rotocoale sub formă de emoticoane-inimioare și-apoi le străpung cu săgețele de fum. Astea sunt dedicate domnișoarei educatoare Monica. Mișto gagica! Tot amân să-mi fac un selfie cu ea. Poate mâine, poate niciodată… Rezolv eu cumva!
În fine, dragoste ne-mpărtășită, spre deosebire de Macron și nevastă-sa.
Fi-mi-ar scârbă, cum au noroc unii!
Stau brici la chestia asta cu fumatul. Sunt ceva ani și de restul amintiri de când m-am apucat.
Sun la mamaie s-o-ntreb dacă preșurile sunt făcute de ea la războiul de țesut. Ton de ocupat. Cred că încerc mai târziu, după ce se termină reallity showul „Asia Expres”. Sigur are telefonul pus pe „mod avion”. Îi știu obiceiul. E moartă după el.
Cred că d-aia mi se pare mie că ciorba din farfuria dusă de mama, seamănă cu o colivă.
Și mai cred că toate „vechiturile” din galeria de mai jos au rostul lor.
Probabil că d-aia mai greșesc când spun „Tatăl Nostru”. Că uneori zic: „Și ne ferește pe noi de amintiri!”.
O viață-ntreagă…
(Foto: Gabriel Mihalache, Muzeul Mănăstirii Apostolache – Prahova)