prof. Simion Pelmuș
Pentru că la Apostolache, Prahova, să mergi „pe mâna” aceluiaşi primar – Mihail Bratu – înseamnă că peste localitatea prahoveană nu au trecut atâţia ani degeaba. Şi nu sunt puţini: 24 de ani!
Fiindcă e ca la fotbal: Echipa câştigătoare nu se schimbă de la o etapă la alta. În cazul de faţă, de la un mandat, la altul.
Şi poate că nu nu era nevoie de jurământ, fiindcă aceşti oameni, care vor conduce vreme de patru ani destinele comunei, sunt oameni de cuvânt.
Dar, dacă aşa este cutuma…
Azi, 26 octombrie, Anul Domnului, în prezenţa subprefectului Marius Soare, precum şi a părintelui Adrian Gabriel Enescu, membrii Consiliului Local au depus jurământul. În frunte cu primarul Mihail Bratu, evident!
Majoritatea dintre ei (îi vedeţi mai jos, în galeria foto) au mai trecut prin astfel de momente. Dar, aşa cum orice sfârşit e un nou început, la fel au stat lucrurile şi cu emoţiile.
Şi e firesc să fie aşa, când ştii că deciziile tale lasă urme nu doar pentru prezent, ci şi pentru viitor.
Sau când trebuie să termini, în noul mandat, ce-ai promis în campania electorală. Renovarea şcolii gimnaziale din comună. Sau ce mai trebuie pe la Mănăstirea Apostolache. Sau pe la dispensarul local.
Ar mai fi ceva la Apostolache; faptul că nu contează partidul, ci omul.
Probabil de aceea, cu una – două excepţii, echipa câştigătoare nu s-a schimbat de un mandat-două.
Aşadar: Primar – Mihail Bratu. Consilieri: Simion Pelmuş, Mirela Coman, Ştefan Cânjău, Toni Gherghe, Iulian Georgian Vişan, Camelia Dedu, Claudel Dima, Adrian Marian Petre, Costin Radu.
Echipa câştigătoare? Vă gândeaţi la noul Consiliu Local, la acelaşi primar?
Şi ei, dar mai întâi comuna Apostolache – Prahova!
(Foto: Cătălin Manta)