Fireşte că există lumi paralele. Că d-aia, pentru noi, pentru muritorii de rând „La început a fost Cuvântul…”.
În schimb, pentru nemuritorii care bat mătănii de ocazie, precum şi în cazul enoriaşelor cu năframa pe ţeastă, cuvântul a fost „Vom”.
Acum, doar n-oţi crede că ultima categorie spune „Vom munci!” Aşa ceva-i pentru fraieri.
„Vom face din ţara asta ce n-a văzut Parisul!” sau: „Vom asigura salarii cât să-şi bage Ţiriac unghia-n gât!” sunt câteva argumente pentru ce spunem aici. 

Tot în lumea paralelă cu noi, ăştia mai de la ţară, într-o altă zi – cel mai probabil joi – a apărut şi cuvântul „Voi”.
Ăsta aparţine independenţilor, care răcnesc: „Voi  reda românilor, România!”.
În chestia asta, gura păcătosului adevăr grăieşte. Numai că practica şi exit poll-urile (ordinea poate fi inversă) îl omoară.  
Dacă scotocim istoricul promisiunilor-doleanţelor, până la urmă „Ce vor socialiştii români?” era chiar de bun-simţ, comparativ cu vremurile de azi. Şi care vor veni.  
Evident, spre a nu deveni supărătoare repetiţia lui „vom” şi „voi”, pe surse am aflat că se va apela la expresii istorice. Cum ar fi: 
„Pohta ce-am pohtit-o noi, ca partid”, respectiv „Pohta ce-o pohtesc io, ca independent”. Dar asta după validarea alegerilor, că acum dă prost. 

Pe domnii şi domniţele – astea îi vedem nu doar la mănăstiri, ci şi prin iarmaroace sau festivaluri. 
La ultimele, e rost de caterincă, iar refenul e „Vom mânca, vom bea şi vom dansa!”.
Spre deosebire de noi – „Nişte ţărani” – oamenii ăştia au mai citit – pe sărite, e drept, şi câte-o poezie. 
Le-a rămas chiar câte-un vers-două în scăfârlii. Nu prea corecte, dar contează că îşi aduc aminte, fără să-şi dea seama, de Labiş.
Că deviza lor sună aşa: „Nimic pentru voi, totul pentru noi”. 
Aşadar: „Vor mânca, vor bea şi vor dansa!”.
Noi om vota „Ce-o da Domnul, ce-o da Domnul!”.