Slab ca un schelet ambulant, Fibră  mergea  rezemându-se de gard. Îngăduitoare, zăbrelele, ieșeau din rând  în întâmpinarea lui. Unele, mai  milostive, chiar se sacrificau. Adică se duceau la tâmplar și-l rugau „Fă-mă cârjă, să-l sprijin pe prăpădit!”.
Acum, nu vă-nchipuiți că nefericitul suferea de vreo boală. Sau că era nemâncat. Era „sărac cu duhul”, da’- și dorea de mic împărăția președinției. D-aia, uneori, îl invidia pe Orbul care-a nimerit Brăila. Alteori, îl lua ca model: „Dacă ăsta a reușit, eu, de ce nu?”.

Timpul a trecut, majoritatea gardurilor sunt mai șmechere, nu-s din lemn. Zăbrelelor le-a sunat ceasul, deci au putrezit.
Fibră, în schimb, s-a „împiciorongit”, cum ziceau babele, cândva. Adică a practicat ceva sport. Unii, pe vremuri, îl numeau culturism.  Acum se numește activist de partid. Sau „independent”, deci tot un drac. 
Pentru a-și lua revanșa față de vremea când era așchilopatul satului, spre  a părea mai deștept decât orbii care-au nimerit Bruxellesul, Fibră își arată de la o vreme mușchii. Să știe țara cine e și ce vrea: președinția!
De-acum, așadar, nu vom mai scrie simplu, Fibră, ci Domnul Fibră. Că, na! Un pic de respect pentru mușchii lui nu strică.
Și pentru că domnul se rupe-n figuri care de care mai năstrușnice. Cum ar fi:
Panourile solare reflectă în zare ceva de genul „O fibră în slujba țării”. Ce chestie!

A, că uitam: are și frați. Vitregi!
Așa că un altul – Fibră II – e atât de puternic, încât e-n stare să ridice aproape gratis bordeie dacice și apartamente tracice nu doar în România, chiar și-n  Bulgaria. Albania e următoarea pe listă, deci stă la coadă…
O alta – de fibră, evident – face nazuri. Sau mofturi, cum s-ar zice.
Ba candidează, ba nu. Poporul, firește e pe jar. Și-așteaptă – ca naivii de-altădată să vină americanii – să cadă bomba. Pardon, vestea cuprinsă-n trei cuvinte: „România, dragostea mea!”… 
Am dat doar trei exemple pentru a putea scrie „Trei Doamne, și toți trei!”. 
Altfel am fi scris „23, Doamne! Și toți, niște mișei!”. Plus/minus unu, ce mai contează-ntr-o ţară în care nici gardul nu mai e vopsit?
Deci: Slabi  ca  niște schelete ambulante, Fibrele… 
Scuzați, am greșit! Tari în gură cu asupra de măsură, băieții ăștia ne vor binele, ce Dumnezeu!
Chestia-i că n-am auzit pe niciunul să spună: „Eu am văzut idei”.
Doar o zăbrea, care cândva îi sprijinise pe toți, înainte de a-și da duhul cu gard cu tot, a zis cu glas stins:
„23, Doamne, și 34 de ani, numai mișei!”.