Au şi sfinţii răbdarea lor. Stau cuminţi ce stau, până când cred că e normal să fie după chipul şi asemănarea oamenilor. Eu cred că suntem la vremea când icoanele vremurilor de ieri au căpătat chipul şi asemănarea lumii de azi.
Sfântul Ilie şi-a actualizat şi el poza de profil. Îl găsiţi pe Facebook. Apare lângă un nuc, alături de un tun antigrindină, o antenă 4G şi o rachetă sol-sol.
Are multe likeuri şi răspunsuri. Chiar şi emoticoane…
L-am întrebat azi, într-o zi în care viitura soarele pârjolea totul în cale:

– A ploua mai este monopolul dumneata?
– S-a dus vremea mea. Au trecut timpurile în care ateii spuneau că a ploua este ceva impersonal, iar credincioşii, că este apanajul Celui de Sus. Iar exclusivitatea, pe 20 ale lui Iulie, n-o mai am eu. Voi faceţi acum ploile.
M-a mirat seninătatea cu care se dezicea de el. M-a uimit şi că a plasat un GIF: Cineva care se prăpădea de râs!
– Şi în general, aşa, ploaia care nu-ţi mai aparţine „le va potopi pe toate?”
– Dimpotrivă. Ploile voastre vor săpa şi mai adânc. Vorbele-tunet vor răni şi mai rău. Fulgerele vă vor întuneca minţile!
Mda, au şi sfinţii răbdarea lor. Până când ajung la concluzia că este ceva firesc să capete chipul şi asemănarea oamenilor.

Soarele arde. Intru să mă adăpostesc într-o biserică. Nu sunt credincios, nu sunt ateu. Sunt doar eu.
Icoanele sunt la locul lor. E şi Sfântul Ilie.
– Ştii, suntem prieteni pe Facebook! Acolo apari altfel!
Niciun răspuns. Ba, mai mult; icoanele, auzind glas de om, se-ntorc cu faţa la perete.
O fi şi asta o formă de protest, gândesc. Şi ies.

O „babă bătrână” – mai bătrână decât pleonasmul în care lumea îşi scaldă marasmul – îmi dă de pomană ploaie cu soare. „Ia, maică, mană! Şi să mai ştii că icoanele nu protestează. Şi-au întors faţa să se roage pentru noi.
Mă conectez la Facebook. Nici urmă de Sfântul Ilie.
Doar cioate de nuc, doar rachete sol-sol, doar nămol.
Şi e târziu. Şi e noapte. Sau zi? Nu mai ştiu. Doar că-l aud pe Sfântul Ilie murmurând:
Modernitatea sună a pustiu.