La Galeria de Artă Ploieşti, timpul va avea…trei dimensiuni

Mariana-DĂSCĂLACHE NIŢICĂ
Despre timpul prezent se poate vorbi în mai multe feluri. Depinde din ce unghi îl priveşti şi cu ce ochi. Iar nu în ultimul rând, de cum este stilizat. Fiindcă, uneori, timpul are… trei dimensiuni!
Pornind de la această ultimă perspectivă, Galeria de Artă Ploieşti găzduieşte joi, 9 mai, începând cu ora 17.00, vernisajul unei inedite expoziţii, intitulată „Trei viziuni, un singur prezent”.
Şi, fiindcă pe măsură ce clipele trec, prezentul devine trecut, vă invităm să priviţi timpul din perspectiva a trei artişti: Gheorghe Mosorescu, Sorinel Cârstiuc şi Maricica Cârstiuc.
Vernisajul expoziţiei va fi prezentat de către criticul de artă Ana Amelia Dincă.
Câteva cuvinte despre artişti: Gheorghe Mosorescu este absolvent al Institutului de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu” București, secția Scenografie 1981, preşedinte al Filialei Brăila al Uniunii Artiştilor Plastici din România. A fost scenograf la Teatrul „Maria Filotti” din oraşul de pe malul Dunării din anul 1982 până în 2019. De asemenea, inițiator și organizator al Simpozioanelor din Blasova (1994-2001), Tușnad (patru ediții), Măcin (o ediție) , Ilgani – Partizani-Deltă (o ediție), Balcic (o ediție) Bădeni-Buzău (o ediție), al „Salonului Național de Plastică Mică Brăila”.
Totodată, în perioada 1990-2010, profesor colaborator la Liceul de Artă „Hariclea Darclee” Brăila (1990-2010), iar în prezent, profesor colaborator la Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din oraş, Facultatea de Actorie Regie.
Dintre expoziţiile personale, menţionăm: Institutul Cultural Român – Budapesta; Galeria Colony Art, București; Galeria Cupola Iași, Galeriile President Mangalia, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” Ploiești, Galeriile de Artă Ploiești; Muzeul Județean Ialomița – Slobozia; Sala Europa a Consiliului Județean Ialomița – Slobozia; Galeriile de Artă Brăila, Filarmonica Lyra G. Cavadi Brăila; Galeria Gh. Naum Brăila, Teatrul Cărăbuș; Biblioteca Universității Constantin Brâncoveanu Brăila; Galeria de Artă Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila; Teatrul Maria Filotti Brăila.
Pe plan internaţional, lucrările artistului au fost expuse la Centrul Cultural İspirtohane Istanbul U.K.K.S.A. Datca – Turcia; Balcic, Ruse, Galeriile de Artă ale Primăriei Plevna – Bulgaria; Veneția; Gjilan – Kosovo; Budapesta, Szeged Institutul Cultural Român – Budapesta – Ungaria; Quadrienala de scenografie Praga; Palatul Parlamentului Slovac – Bratislava; Liptovsky Mikulas – Slovacia; Galeriile de Artă ,,N. Mantu” – Galați; „Meeting Point” – Arad; Salonul Internațional de Artă – Reșița.
Sorinel Cârstiuc este profesor la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” din Brăila şi membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Expoziţii personale: 2016 – Expoziție personală de grafică „Colecție de stări”, Brăila; 2020 – Expoziție personala de grafică „Pandemonium Carnaval”, Brăila.
În ceea ce priveşte expoziţiile de grup, spicuim: 2021 – „Artă Plastică Contemporană din Romania”, Galeriile de Artă Ștefan Luchian Botoșani; 2020 – „Artă Plastică Contemporană din Romania”, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Castelul Corvinilor Hunedoara; 2018 – Salonul Național de Artă – Alba Iulia unește România; 2018 – Salonul Național de Artă Contemporană – Centenar 2018; „650 Brăila” Filiala Brăila a U.A.P.R. la galeria Căminul Artei, București; 2018 – Expoziția „INOCENȚĂ și CANDOARE – Prietenii noștri necuvântători”, Bacău.
De asemenea, în perioada 2014 -2021, a participat la Salonul Anual al artiştilor plastici brăileni.
În CV-ul său pot fi menţionate şi cărţi ilustrate, precum: „Zoe and Tudor, travel to Santa’s village”; două cărţi apărute în SUA – “Chasing Sunset” şi “God Made Night” (ale scriitorului Kendra Andrus).