Vineri, 10 Mai, Mănăstirea Ghighiu – Prahova își va sărbători hramul

Vineri, 10 mai, de Ziua Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Ghighiu își va sărbători hramul.
În acest context, potrivit unei informări a Ziarului Lumina, „pelerinii care vor participa la hramul așezământului monahal și vor lua apă din izvorul binefăcător al mănăstirii vor primi, totodată, binecuvântarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, întrucât mâna sa dreaptă și icoana sa făcătoare de minuni vor fi aduse, la mănăstirea prahoveană, de la Biserica «Sfântul Gheorghe-Nou» din centrul Capitalei.
Cinstitele odoare – scrie Diac. Emilian Apostolescu pentru publicația menționată – urmau să sosească în după-amiaza zilei de azi, la ora 17, „și vor rămâne spre închinarea și bucuria duhovnicească a obștii și a tuturor celor care vor trece pragul așezământului monahal până sâmbătă, 11 mai, la ora 14:30”.
(Foto, Ziarul Lumina)
Detalii, în link:
https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fziarullumina%2Fposts%2Fpfbid02vLct3ZAZoYb5jBfqYYKasdD3DpBRAWxv3qNQDnSojTVZnZob6GyZSaAEV3Akkdu2l&show_text=true&width=500&is_preview=true