… Și să mai crezi că pădurea nu dispare, cum îi mai cântă unii prohodul. Și să fii convins că bucuria din ochii acestor copii de la Școala „Gheorghe Pănculescu” Vălenii de Munte grăbește creșterea acestor puieți.
Fiindcă este timpul să credem și în minuni. Fără ghilimele, minuni, fiindcă se spune că atunci când faci ceva cu drag, atunci acel lucru prinde rădăcini.
N-ai cum așadar, oricât de cârcotaș ai fi, să zici că „Vai va crește pădurea, dar mai apoi va fi tăiată la ras și exportată”.
Să creadă asta cei care nu văd pădurea de copaci! Sau nu deosebesc regenerarea naturală de cea artificială!
Nu dispare pădurea din România, fiindcă „o țin locului” – în cazul de față, pe raza Ocolului Silvic Vălenii de Munte – copiii. Și poate nu întâmplător, acțiunea lor a făcut parte din „Săptămâna Verde”.
Firește că știm: Ocolul Silvic Vălenii de Munte – Prahova, nu este singurul în care s-au plantat „copăcei”. Este doar unul dintre exemplele a ceea ce scriam la-nceput: N-ai cum să nu crezi în viitorul verde al unei Românii în care, copiii și personalul silvic, plantează. În rest, să posteze pe rețelele de socializare, știm noi cine: „Vai, dispare pădurea! Vai, se vinde cheresteaua!”. Vorbe, vorbe, vorbe!
(Foto: Ocolul Silvic Vălenii de Munte – Prahova)