Şcolile sau „farmaciile” din Sângeru – Prahova?

Ë firesc să-ţi pui această întrebare, cât timp prof. Florin Dinoiu, directorul Liceului Tehonolgic Sângeru, informează că „toate unitățile de învățământ din localitate (şase la număr – n.n.) au fost supuse unor operațiuni esențiale de dezinfecție, dezinsecție și deratizare”.
Pe de altă parte, e logic să pui „farmaciile” între ghilimele, fiindcă e bine a nu confunda instituțiile de învăţământ de pe raza comunei prahovene Sângeru cu locul unde te duci când te doare ceva…
Şi mai explică dl. prof. Dinoiu mobilizarea care ne-a făcut pe noi să folosim termenul „farmacie”. Anume:
„Echipele specializate au lucrat pentru a se asigura că fiecare colțișor al fiecărei instituții de învățământ a fost curățat și tratat în conformitate cu cele mai ridicate standarde de igienă. De la sălile de clasă și laboratoare la băi, fiecare spațiu a fost atent inspectat și tratat pentru a elimina orice potențial pericol microbiologic”.
Iar dacă mai era nevoie să spunem pentru ce atâta agitaţie, răspunsul îl are tot directorul Liceului Tehnologic Sângeru: „Aceste măsuri ne ajută să ne asigurăm că cele şase unități de învățământ din comuna Sângeru rămân locuri de încredere, în care copiii noștri pot învăța în deplină siguranță”.
Mai la obiect: „Mens sana in corpore sano” (Minte sănătoasă în corp sănătos).
(Foto, Florin Dinoiu – Facebook)
Mai multe detalii, în linkul de mai jos:
https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fflorin.dinoiu%2Fposts%2Fpfbid0uauymUueEGEo5DNTrijCM1c9FmieZnKT4WtAkdR36isTeiLY4o6JKQoPB8GevXa2l&show_text=true&width=500