Aţi căutat ieri mărţişoare? Sau aţi trimis virtual câte-o floare unor doamne sau domnişoare? Cu siguranţă!
Pentru că peste tot, vedeta zilei a fost el, mărţişorul. Numai că ieri, 1 Martie, la Apostolache, deschizători de pârtie pentru primăvară au fost ei, elevii-mărţişoare ai Şcolii Gimnaziale Apostolache.
Iar a deveni elev-mărţişor, a aduce bucurie unor oameni, îţi mai trebuie şi educaţie la şcoală, nu doar cei şapte ani de-acasă!
Şi dacă este meritul cuiva că aceşti copii au făcut acest gest, de a oferi – nu neapărat mărţişoare – ci sufletul şi zâmbetul lor, atunci acela este al profesorilor învăţământ primar preuniversitar, director, prof. Simion Pelmuş.
Poate că unii dintre noi zâmbim nostalgic, aducându-ne aminte cum scriam pe un colţ de maculator sau de caiet dictando, oferind un cadou „tovarăşelor învăţătoare”, în prag de martie, cuvintele: „Nu e lucru de valore, dar atenţia e mare!”.
Zâmbim şi-acum! Poate că retrăim crâmpeie dintr-o poveste. Şi nu luăm în derizoriu sinceritatea noastră de-altădată! Fiindcă mărţişoare-amintiri au fost ieri, elevii clasei întâi, ai prof. învăţământ primar preuniversitar Liliana Vlăduţă.
Au fost sau nu mărţişoare de valore şi ieri, la Apostolache? Da, pentru că elevii au fost ei înşişi cadouri.
Fiindcă stă scris într-o postare a Şcolii: „Am oferit mărțișoare (confecționate la clasă) doamnelor și domnișoarelor din comuna noastră. Să aveți o primăvară frumoasă! Mulțumim doamnei de la Ambulanță- Substația Apostolache pentru primire și doamnei manager de la Magazinul Dragocom SRL Apostolache pentru <<dulcele>> primit!”.

S-au schimbat vremurile? Da, în ceea ce priveşte dotările din şcolă. Şi e firesc să fie aşa. S-au schimbat titulatura tovarăşelor învăţătoare/profesoare de-altădată? Iar, da, pentru că acesta e mersul lumii ăsteia.
S-au schimbat tradiţiile? Credem că nu!
Nu, fiindcă data acesta a fost într-adevăr lucru de valoare ce-au făcut aceşti elevi, de la Şcoala Gimnazială Apostolache!
Nu s-a schimbat nimic, pentru că tradiţia bunului-simţ din mediul rural continuă. Sub altă formă, chir fără uniformă, merge-nainte!
Asta e tot ce contează!

Şi nu ştim de ce, în fiecare martie, ni se rupe inima de dorul tovarăşelor şi colegilor de altădată! Dar mai ştim că firul acela – roşu şi alb – leagă cer de pământ.
De cei care numai sunt, de cei care încă sunt!
Tot e ceva…