Mereu aceiași, fiindcă peste câteva luni, ei vor ține în mâinile lor destine. Pentru că acesta-i rostul și vocația lor, a pompierilor, în general: de a sări în foc. Nu chiar la propriu, deși…
Mereu alții, fiindcă azi, 12 februarie, au început cursurile Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești-Scăeni 300 de noi elevi. Încă copii!
Alți trei sute, pe lângă alte mii și mii de foști tineri, foști copii care-au luat loc în băncile școlii, pentru ca mai apoi, viața să le pună la încercare curajul. Și nu numai!
Am scris viața? De fapt, „mediile ostile vieții” – cum se spune, în limbajul lor – le vor testa rezistența fizică și psihică, spiritul de sacrificiu.
E drept, sunt cuvinte uzate. Dar nu și pentru ei, cei care au fost, sunt și vor fi mereu în lupta cu flăcările, în goana contra cronometru spre un accident rutier ce necesită descarcerare, spre multe…
Aceste fotografii postate pe site-ul școlii din Boldești-Scăeni reprezintă puținele momente în care îi vedem senini.
Fiindcă salvatorii, în general, n-au timp de stat la poze, n-au timp pentru selfie.
Au demonstrat – după cum bine a spus colonelul Daniel-Ionuț Enescu, comandantul instituției de învățământ prahovene – că „sunt demni de a purta uniforma militară, de a purta însemnele salvatorilor vieții și bunurilor semenilor noștri”.
Urmează – și, cu siguranță o vor face – să ne asigure „sentimentul de siguranță și încrederea pe care le-o acordăm”, ca să-l parafrazăm tot pe colonelul Enescu.
Mereu aceiași… Și totuși, alți și alți copii – din toate colțurile țării – iau loc pe băncile Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești- Scăeni.
Azi a fost o astfel de zi…