Doar pe Facebook, solidari? Sau urmând exemplul Parohiei Pleașa -Prahova?

Când suntem români? Numai pe 1 Decembrie? Unde nu uităm să ne arătăm solidaritatea? Numai pe rețelele de socializare? Sau urmăm exemplul Parohiei Pleașa?Un exemplu despre ce înseamnă să fii om, să fii suflet în sufletul unui copil nefericit. Dar în viața reală, nu doar atunci când vedem la televizor oameni necăjiți, și ne-nchinăm pentru sănătate lor.
Redăm integral postarea Parohiei Pleașa:
„Marți, 5 Decembrie, de la ora 17:00, voi participa cu multă bucurie și speranță sfântă la Spectacolul Caritabil ,,Nu uita uita că ești român!”. Spectacolul, organizat de doamna Adela Dumitru de la Colegiul de Artă ,,Carmen Sylva” din Ploiești, se va desfășura în Sala Europa a Consiliului Județean Prahova. Evenimentul este dedicat strângerii de fonduri pentru Ana Radu, fetița de doi ani care se luptă cu o boală nemiloasă. Și eu, împreună cu familia mea, vom participa la acest eveniment, neuitând ca suntem datori să fim alături de Ana Radu care încă de la câteva luni trăiește numai în spitale. Fără brad, fără bucuria de a fi acasă…. Vor fi mulți copii, artiști și alte surprize care vor oferi tuturor celor prezenți o seară frumoasă, plină de bucurie și speranță. Oamenii se vor bucura de un spectacol muncit și pregătit cu multă râvnă de organizatori, iar Ana se va bucura ca din darul celor prezenți își poate continua tratamentul la Clinica din Italia unde se tratează! Mulțumim!”.
Când suntem, așadar, suflet în sufletul unui copil nefericit? Sau – atât timp cât postarea este scrisă la persoana întâi, singular – ne gândim că aparține preotului paroh al Parohiei Pleașa.
Deci, când luăm exemplu de la preotul Marius Gheorghe? Am putea începe marți, 5 decembrie, ora 17.00, 2023, Anul Domnului…