Farmacia are autorizaţie de funcţionare. Rafturile-s pline cu lumânări, colive, pomelnice şi medicamentele de altădată.
Cineva îi ţine locul farmacistei -titulare. Citeşte ” Ana Karenina”, cu stetoscopul la urechi. Ascultă la el glasul roţilor de tren sub care urmează să sfârşească şi Ana. Când se plictiseşte, pune pansament între pagini, să ştie unde a rămas. Şi cât mai are pân’ la sfârşitul cărţii. Şi-al vieţii…
E seară.
– O vezi? E Coana Moaşă. Femeia asta te-a adus pe lume. V-a adus pe toţi. De dorul ei mai stau un pic pe-aici.
– Şi tu pleci? Ai mâinile reci…
– N-am terminat cartea de citit!
O mână de om trece prin vremuri. E Coana Moaşă. O ştiu de când venea la şcoală şi ne făcea injecţii dureroase. Polidin! Ne aducea piramidon sau albocalmin. Aşa se zicea atunci, albocalmin.
– Ana, ce s-a-ntâmplat cu ea?, întreb pe femeia cu siluetă de umbră.
– Sora Ana? Nu mai lucrează la dispensarul comunal. Dacă nu ştiai, fiecare comună a avut câte o Soră Ana. A voastră era mai înaltă. Dar, niciuna nu este personaj în vreo carte. Şi nici n-ai să vezi vreun film despre noi.
Tac.
Umbra Sorei Ana se vede doar la răsărit. Coana Moaşă trece tot mai rar, în amurg.
– Poate că nu mai vine trenul. N-aud nimic în stetoscop!, înfloreşte un zâmbet pe faţa umbrei care a fost cândva…
Se gândeşte, probabil, că… Cum şi eu am tot sperat, până la urmă, că…Da’ n-a fost cum am vrut eu. Dar nu e cum vrem noi!
Farmacista suplinitoare e foarte încăpăţânată. De fapt, aşa a fost toată viaţa. D-aia pune a pansamente între pagini: să deraieze trenul. Să devină ele personaje principale ale unei zile… Cum a fost azi.
O Soră Ana, o Coană Moaşă, un Părinte a avut fiecare în viaţa asta. Unii i-au văzut, alţii i-au simţit. Azi!
În zile din astea – vedeţi dumneavoastră, e greu să scrii ale Morţilor, dar n-avem încotro – toţi suntem mai aproape de amintiri şi nostalgii despre vii. Iar ei se bucură că n-am uitat de Ane, că n-am uitat de Moaşe, de un Preot, că n-am uitat de mame, de taţi, de soţi, de copii, de mulţi. Of, de prea mulţi!
Farmacia la care am fost azi avea autorizaţie de funcţionare. Avea şi lumânări! Şi colive! Şi amintiri! Şi liste cu prezenţe despre absenţe…
Nu mai are piramidon. Şi nici polidin. Da’ tot doare… Şi nu trece cu niciun algocalmin…
Amin!
