Cine mai e ca mine? Nimeni!  Am blugi şi cămaşă  călcată. Plec la Bâlciul Sfintei Mării Mici de la Apostolache.
Mă simt în plus. Probabil că aşa am fost tot timpul, dar abia acum mi-am dat seama. Văd copii nenăscuţi cum se-nvârt într-o tiribombă. Comedie îi zicea pe vremea mea. Şi ringhişpilul  ăsta parcă îşi cere scuze că-i epigonul  ălora cu motor şi policioare de-altădată. 
Fac stânga-mprejur!  În urechi am zgomote surzi. A, gata! Sunt de la  tinerii  care-şi încordează  muşchii la boxing. Unul mai puternic ca altul ! Doar că nu-i nicio domnişoară să cadă pe spate. Adică să-i admire.  Ei nu-şi dau seama de asta. Şi e mai bine aşa. Dar mă oftic eu în locul lor.  Cu supărarea  pe care ar trebui s-o aibă ei, am  ajuns acasă şi mi-aprind o ţigară.  Trag tot fumul în piept şi nu-l mai las să iasă. I-amar ca viaţa asta. D-aia nu-l las să iasă. Ca să m-adaptez la vremuri. Aşa se zice…
Tata îmi face semn discret  să mă duc iar în Târg.  Să fie mai multă lume, nu de alta.
„Tu de ce nu vii?”, îl întreb din priviri. 
Nu mi-a răspuns niciodată. Ştiu doar că era însoţit de multă lume cumsecade. Ei ziceau că-i prea tânăr, eu mă prefăceam că nu le-nţeleg lacrimile. Treceau printre băieţi şi fete care îşi jurau credinţă pe vecie. Eu ştiam de-atunci că nu se vor mai întâlni niciodată. 
Doar Mama s-a ţinut de cuvânt. L-a urmat pe tata. E drept, câţiva ani mai târziu, dar ce contează? 
Azi, 8 septembrie 2023, de Sfânta Maria Mică, am aprins trei lumânări: Mama, Tata şi Vremurile de altădată…
A, să nu credeţi că numai eu. Toţi care încă au  fost azi în Târgul de la Apostolache. Tot mai puţini, tot mai  împăcaţi cu soarta, tot cu mai multe regrete. Unii fumează, alţii s-au lăsat. Doar că toţi tragem  amarul vieţii ăsteia în plămâni, în inimă… În inimă, of, da! 
Se sting luminile. Se-aprind lumânările.
8 Septembrie, 2023, Târgul de la Apostolache. Sau ce-a mai rămas din el.
Şi din noi…