E sâmbătă, deci ne bucurăm de weekend. Şi, fireşte, mai e şi mâine o zi în care ne vom odihni.
Numai ei, salavamontişii prahoveni nu pot spune aşa ceva. Nu de alta, dar într-o postare, Salvamont Buşteni scrie: „Patru intervenţii până la aceasta oră, în care cinci oameni au fost evacuaţi cu elicopterul şi două victime cu targa.
Prima intervenţie a fost pe Valea Adâncă, pentru 3 turisti blocaţi după ce au încercat să evite întâlnirea cu un urs. Altă intervenţie a fost pe Valea Cerbului, pentru turişti epuizati fizic şi cu probleme cardiace. Pe traseul spre Monumentul Eroilor, un bărbat a suferit o luxaţie de maleolă, iar pe Jepii Mici o victimă cu traumatism de genunchi. O altă intervenţie a avut loc pe Valea Vânturișului, pentru un turist ratăcit”.
Totul e scris telegrafic. Şi nu pentru laude. Şi nici pentru aplauze. Pentru… Să mai scriem de ce?
O facem: Pentru a învăţa, poate, odată şi-odată, că nu-i de joacă cu muntele. O facem pentru a ne întreba câte vieţi ar fi luat muntele, de nu erau ei. Ei, Slavamontiştii din Buşteni, în cazul de faţă.
Ei, salvamontiştii, în general!
În general, fiindcă prea puţini dintre noi le ştim numele.
Doar faptele!
