Ploieștiul – gazdă a Europenelor de Box rezervate Juniorilor

Numai mâine nu-i poimâine. Adică vineri, 21 iulie 2023. Ziua-n care, la Ploiești, în Sala Sporturilor Olimpia,  va debuta Campionatul European de Box pentru Junirori.
Evenimentul – pe care Federația Română de Box  îl organizează  sub egida European Boxing Confederation, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Ploieși și Primăria Ploiești – se desfășoară în periaoda 21-30 iulie 2023. 
În legătură cu această competițe de anvergură,  Clubul Sportiv Municipal Ploiești  precizează: „Rezervat sportivilor născuţi în anii 2007 şi 2008, Campionatul European de Box pentru Juniori a ajuns la ediţia cu numărul 27 şi va beneficia de prezenţa a circa 400 de tineri boxeri (record al ultimilor 5 ani) din 32 de ţări. 
România va participa la toate categoriile de greutate, secţia de box a CSM Ploieşti urmând să fie reprezentată de Fabian Stroe, la categoria „52 kg”! Campion naţional de juniori în luna noiembrie a anului trecut şi medaliat cu aur la Cupa României de la Iaşi, din luna mai, sportivul descoperit de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea se antrenează în prezent la Centrul Olimpic de la Brăila, sub comanda lui George Perţea şi Marian Piţa. Fabian Stroe a reprezentat România şi la Campionatul European de Juniori de anul trecut, de la Montesilvano (Italia), fiind eliminat în primul tur al categoriei „48 kg” (…)”.
Tot CSM Ploieși anunță și programul competiției: Vineri, 21 iulie,  ora 13:00 – Ceremonia de deschidere;  ora 14:00 – Sesiunea 1 – 15 meciuri; ora 18:00 –  Sesiunea 2 – 25 de meciuri; Sâmbătă – Joi, 22-27 iulie: ora 14:00 – Sesiunea 1 (20 meciuri), ora 18:00 – Sesiunea 2 (20 meciuri); Vineri, 28 iulie: ora 14:00 – Sesiunea 1 – Semifinale (25 meciuri), ora  18:00 – Sesiunea 2 – Semifinale (25 meciuri); Sâmbătă, 29 iulie –Zi liberă; Duminică, 30 iulie: ora 14:00 – Sesiunea 1 – Finale (12 meciuri) ora 17:00 – Ceremonia de închidere;  ora 18:00 – Sesiunea 2 – Finale (13 meciuri).
De asemenea, reprezentanții CSM Ploiești atenționează:”Accesul publicului este liber şi este permis numai în Tribuna 1 a Sălii Sporturilor Olimpia, Tribuna a 2-a, din zona vestiarelor, fiind rezervată oficialilor şi sportivilor”.
Foto, Clubul Sportiv Municipal Ploiești