„O, biet actor” al Teatrului de stat Ploieşti…

Da, „Viaţa e un teatru trist”

Prin prezenta se adevereşte de noi că tov. Ştefănescu Eusebiu, este actor al Tetrului de stat Ploieşti.
Susnumitul este distribuit în piesa „Morişca” de Ion Luca, iar personagiul pe care-l interpretează îi impune să poarte părul lung.
Drept pentru care i s-a eliberat prezenta spre a-i servi ca justificare în faţa organelor de control.

Cam aşa se obţinea derogare de la partid să umbli cu pletele-n vânt. Cam astea erau vremurile în care miliţia te lua de ciuf şi te înteba de sănătate dacă nu aveai patalama la mână că ai voie să umbli cu părul lung. Adeverinţa de mai sus i-a fost eliberată „de noi” – adică de ei, adică de ea – conducerea Teatrului de stat Ploieşti – regretatului actor Eusebiu Ştefănescu. Urma să joace în piesa „Morişca”, scrisă de Ion Luca.
A, nu Ion Luca Caragiale! Ion Luca şi-atât. Că era un dramaturg din Vatra Dornei, nu din fosta localitate Haimanale.
Şi nici nu ştii ce-i mai haios: virgula pusă între subiect şi predicat ( „tov. Şefănescu Eusebiu, este…), sau substantivul „personagiu”?
Sărim însă peste aceste amănunte şi mai adăugăm că ADEVERINŢA a fost eliberată în dat de 15 iulie 1971. Iar „organele de control” îl lăsau în plata Domnului.
Fireşte, dacă atunci, în luna lui Cuptor a sus-amintitului an de graţie 1971, „Actorul” era fredonată de Vasile Şeicaru, atunci şi „organele de control” ar fi zis: „Lăsaţi-l dracu’, e un actor”.
Ce-ar mai fi de amintit? Multe! Eusebiu Şefănescu s-a născut în ziua de 3 mai, anul 1944, la Câmpina. A jucat în numeroase filme, printre care „Liceenii Rock’n Roll”, „Imposibila Iubire”, „Noi, cei din linia întâi”, „Liniştea din adâncuri”. S-a stins din viaţă la 15 martie 2015.
Ce-ar mai fi de zis? Atât: ” O, biet actor/ O, biet artist/Rolurile mor/ Viaţa e un teatru trist”.