Opt medalii cucerite de reprezentanţii pompierilor prahoveni la Campionatul Naţional de Powerlifting!

Sunt puternici şi sunt buni. Sunt prieteni şi o demonstrează. Reprezină cu cinste instituţia unde lucrează. Cine sunt ei?
Scriem despre sergentul major Moise Gheorghe ( campion naţional, categoria 66 de kilograme, patru medalii de aur) şi segentul major Maxim Andronache (patru medalii de bronz la categoria 74 de kilograme) şi performanţele lor la Campionatul Naţional de Powerlifting, care s-a desfăşurat la Cluj Napoca.
” Sunt doi salvatori de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. Sunt cu adevărat impresionante strânsa voastră prietenie și modul în care vă susțineți reciproc în toate aspectele vieții.Ați demonstrat o disciplină exemplară și o perseverență remarcabilă în sportul pe care îl practicați. Cucerirea a patru medalii de aur, respectiv patru medalii de bronz este o dovadă clară a talentului, efortului și devotamentului vostru. Suntem mândri de voi!
Exemplul vostru îi poate inspira pe toți cei din jur și arată că prin prietenie, disciplină, perseverență și sacrificiu se pot obține rezultate remarcabile. Felicitări, încă o dată, dragi colegi! Continuați să vă urmăriți visurile și să faceți lucruri mărețe în cariera voastră. Sunteți cu adevărat niște modele de urmat”, le-au transmis colegii lor de la Inspectoratul pentru Situaţíi de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova.