Controale politie

Weekend cu şoferi prinşi conducând sub influenţa alcoolului  


Mai multe razii  rutiere efectuate de către  agenţii rutieri  prahoveni  la sfârşitul săptămânii  au scos la iveală aceleaşi metehne ale unor şoferi:  conducerea sub influenţa alcolului. Iată şi câteva exemple din multe altele, prezentatate într-un comunicat de presă al IPJ Prahova: „La data de 6 mai,  în jurul orei 9.30,  agenţi din cadrul Poliției municipiului Ploiești,  în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ230,  în comuna Cerașu,  au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani din comună. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În ziua de duminic[, 7 mai,  poliţiştii din Urlaţi  au  tras pe dreapta, în comuna Ceptura, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Gornet Cricov. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În aceeaşi zi, tot agenţi rutieri din  Urlați au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, care circula pe DJ102K. În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul acestuia a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. (…) În jurul orei orei 23.30, ale aceleiaşi zile de duminică,  polițiștii rutieri  ploieşteni  au oprit pentru control, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino din municipiu, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 46 de ani. 
Întrucât conducătoarea auto emana halenă alcoolică a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, deși i-a fost adus la cunoștință faptul că refuzul sau sustragerea constituie infracțiune. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice”.