Un bancomat din Valea Călugărească, forţat în noaptea de duminică spre luni

Ieri dimineaţă, în jurul orei 6.30, poliţiştii   polițiștii din cadrul Secției rurale Valea Călugărescă au fost  alertaţi de către un bărbat,  prin intermediul Numărului Unic „112”,   că un bancomat  din comună a  fost forțat. „În baza sesizării  – se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova – s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, bancomatul în cauză prezentând urme de distrugere.Totodată, până la acest moment  (n.n. – în jurul orei  11) nu a fost reclamată sustragerea vreunei sume de bani. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”.