Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ
Se spune că artistul trăieşte într-un turn de fildeş, în lumea sa, aşadar, iar printre muritori coboară nu neapărat el, ci opera sa.
Nu aşa stau lucrurile în cazul binecunoscutului pictor Florin Şuţu, care are harul şi, implicit, „capacitatea de a transforma în altceva lucrurile înconjurătoare, dar asta fără a da bătăi de cap privitorului în a ști despre ce este vorba. De aici cred că vine și fascinația și atracția publicului față de lucrările sale. De aici și, bineînțeles, din emoția pe care o transmit ele, care trezește direct și instantaneu instinctul pentru frumos ce există în fiecare om, indiferent că și l-a cultivat sau nu”, după cum bine îl surprinde într-un „tablou” Alice Neculea, artist plastic, expert autorizat Ministerul Culturii.
Poate tocmai de aceea, la Galeria de Artă Ploieşti, în perioada 4-17 septembrie 2025, vizitatorul este aşteptat să vadă nu doar o expoziţie intitulată simplu, „Cuiburi”, ci „Emoţii – cuiburi”.
Pasionat dar, în primul rând dedicat vocaţiei sale, Florin Şuţu nu se prezintă în faţa publicului cu lucrări superficiale, ci după un lung drum de căutări- aprofundări.
Sens în care, tot Alice Neculea sintetizează perfect parcursul artistului ce va expune la Galeria de Artă Ploieşti: „Şi-a însușit foarte bine lecția marilor maeștri de pretutindeni, așa cum ar trebui să o facă, de altfel, orice artist care se respectă (nu cum se întâmplă de multe ori astăzi, când mai nimeni nu mai vrea să învețe nimic, dar toți vor să fie direct mari artiști), după care și-a găsit propriul său drum”.
Cum scriam, se spune că artistul trăieşte într-un turn de fildeş.
În cazul lui Florin Şuţu, arta, vocaţia, măestria coboară, odată cu pictorul, făcându-şi loc în expoziţia „Cuibuiri”.
Sau Emoţii – „Cuiburi”, dacă nu se supără artistul…
