Repunerea naţiei de pe butuci pe roţi se poate face nu doar practic, ci musai însoţită de o îmbinare cu mentalul colectiv. Zicem şi noi, nu dăm cu TVA-ul de 21 la sută. Adică înghesuim 30 de elevi într-o sală, tăiem din burse, alocații şi altele de genul, dar mai trebuie ceva.
În plan ideatic e de umblat, pentru armonizarea practicii de austeritate cu teoria, drept pentru care exemplificăm.
Apa nu trebuie să aibă formula H2O, că prea multe molecule de hidrogen fac gaură-n PIB. Aşa că „Nişte ţărani” de la Lunguleţu trebuie reorientaţi profesional. La obiect: ei trebuie să-nveţe că o singură moleculă de Hidrogen are apa Dâmboviţei, iar de mai ciordesc apă, iese ţara pe deficit de H, soro!
Iar sora e ilustra ministră de la Mediu, care face apele să curgă, curcile să stea plouate, că doar ea-i stăpână pe fenomenele meteo.
Tânguirea populară „De-oi mai duce-o pân’ la vară cu cartofii din cămară”, trebuie adaptată măsurilor de austeritate. Aşa că-n loc de cartofi, se va folosi substantivul comun cartof. Vara rămâne, că-i la singular.
Muzica populară se pretează şi ea la schimbări. Astfel, dacă rapsodul cântă „Sanie cu zurgălăi/ Du-mă la mândruţa, măi!”, se naşte fireasca-ntrebare: „Ce-i trebuie mijlocului de transport atâta zdrăngăneală, care poluează sonic de bagă-n speriţi şi câinii? Unu-i suficient, deci modificarea ar suna cam aşa: „Sanie cu zurgălău…”.
Tot la nivel folcloric-legendar, să ne gândim la Balada Meşterului Manole. Nouă meşteri mari, calfe şi zidari”? Pen’ ce atâţia, şefu’?, că tot Ana a rezolvat problema, nu muncitorii. Doi – hai, trei! – nu sunt suficienţi? Iar ceilalţi, redistribuiţi care pe unde s-o nimeri.
În plan literar-istoric, modificarea ar aduce chiar îmbunătăţiri NATO. Că zice Poetul: „Plecat-am nouă din Vaslui/ Şi cu sergentul, zece”. Da’ fără sergent nu se putea, că-i plătim de la 1877 până-n ziua de azi pensie militară de-a ajuns pe butuci biata ţară? Şi fără atâţia soldaţi?, că numai unul a-nfipt steagul franţuzesc – scuzaţi, românesc! – „pe crâncena redută”.
Evident, reducerea de personal trebuie să vizeze şi SC Balada „Mioriţa” SA, în sensul că-n loc de „trei ciobănei”, e suficient unul. Aşa am avea şi reducere de personal şi lipsă de scandal cu tendinţe de degenerare în tentative de omor.
Încheiem prin a-l critica şi pe Camil Petrescu. Ce trebuia să zică el „Eu am văzut idei”? Una nu-i suficientă?
Iar aia ar fi: Şi câini v-am fost, şi câini vă suntem. Încă!