Nu știm unii cum gândesc, dar alții și-aduc aminte că-n dulcele grai moldo- românesc, acum vreo 400 de ani, cineva scria „Că noi de la Râm ne tragem”. Adică de la Roma. 
Or fi multe poate-n lume, câte n-au ajuns la noi. Cum ar fi, de exemplu, cine  pe cine păcălește? Că iarba rea din holde, iar născu –  vorba olteanului  – gâlceavă în țară. 
„Hai la Milcov cu grăbire/ Să-l secăm dintr-o sorbire”?
Dar pe Valea Prahovei, mai domol, mai bară la bară, ce-are? Plus că apa aia – de Milcov scriem – cine știe ce mai conține?
„De la Dunăre la Sena/ Din Carpați  în  Pirinei/ Ginta nobilă latină/ Și-adună copiii ei?”.
Păi, nu prea se-ntâmplă, Poete, că-i scump avionul și nu-i nici sezonul. 
Deci, cu toate avantajele intrării nației noastre în Spațiul Schengen, am învățat să ducem dorul unor vremuri normale.  

„Piară dușmănia-n țară”? Piere, la o vorbă de gargară. La o tăiere de panglică. În rest, cu regret anunțăm: „Suntem parcă  mai duși de nas ca-n anii ’90”. 
„Că de la Râm ne tragem”, domnule cronicar? Poate! Dar parcă „de-o eternitate și ceva”, Roma ne trage tinerii spre ea. 
 „Copii săraci și sceptici ai plebei proletare”, plecați la muncă peste hotare!
Dunăre, durere stângă a malului ce stă să plângă, mai știi ceva despre  Bălcescu? Și el fiu al gintei nobile latine. Unde-i  îngropat, unde-i pomenit?
La Palermo? Mulțumim! Că-n țara asta n-avea loc de cimitir, cum n-a avut loc nici Caragiale decât la Berlin. 

Or fi multe poate-n lume, câte n-au ajuns sau nu știm noi. 
„Vrajba iernii noastre” se va schimba, cândva, „în toi de vară”? Nimeni nu știe.
D-aia azi…
Măcar azi, 24 Ianuarie, „Măi muntene, măi vecine/ Vino să te prinzi cu mine!”. 
În restul zilelor, fireşte, noi de la Râm ne tragem.
Iar Roma ne trage copiii spre ea.