„Fram, ursul polar” înnoadă ţigară de la ţigară. A-mbătrânit şi el, poartă ochelari de distanţă: plus 5 sunt dioptriile, minus 7 grade la umbra anului care-i pe ducă.
Ştiam că se reprofilase odată cu schimbările climatice – din oameni mai întâi şi mai apoi din lume -, dar eram sceptic că-i merge afacerea.
L-am întrebat odată şi-a zis:
– Noi să fim sănătoşi, că de restul se ocupă Viaţa!
Nea Fram – cum îi  ziceau „Băieţii de pe strada Pal” îşi deschisese un Anticariat. Găseai acolo nu doar trecute vieţi din cărţi, reviste franţuzeşti, scrisori… Erau şi lămpi, şi hârtie creponată şi ceasuri… Multe ceasuri, dar cam ciudate: Niciunul dintre ele nu arăta ora 12.  
Când nu-i călca cineva pragul, ieşea el în întâmpinarea eventualului vizitator.
Aşa zicea: Vizitator.  El nu vindea, doar aştepta  pe cineva. Şi invers: când se plictisea, ieşea şi privea lumea.
Uneori, când era beznă şi niciun trecător, se-ncuraja şi pe el, şi umbra:
– Noi să fim sănătoşi, că de restul se ocupă Viaţa! 

Am stat la o cafea cât să ne-amintim de vremurile trecute. I-am spus că mi-e dor de ele, mi-a făcut şmechereşte cu ochiul: „Rezolvă băiatul!”.
Şi-a rezolvat, că l-a sunat pe Francois Villon şi i-a spus să nu se mai întrebe retoric – chiar cuvântul ăsta l-a folosit: retoric – „Unde sunt zăpezile de altădată?”. Doar să i le-mprumute pentru vreo oră.
Pffffff…. Şi ningea! Dar numai noi doi vedeam, nimeni altcineva. 
Intră în Anticariatul lui Fram,  ca la ea acasă, „Fetiţa cu chibriturile”. Cam nesuferită,  cam impertinentă. Absentă la  prezenţa mea, îi strigă:
– Tataie, e cazul să fii şi matale în rând cu lumea. Iar pe stradă, un banner cu „La mulţi ani 2025”.
Apoi îi împodobeşte un brad, aruncă ceva beteală peste el,  pune şi globuleţe, iar sub el, un patefon.  
Stângaci, Fram îi explică că nu a ţinut pasul cu tehnologia din secolul trecut. Cu asta de azi, nici atât!
Moment în care zgâtia – adică copila – îi pune Pink Floyd.

Tresar. Era  „Time”. Era zgomotul ăla de orologii de simţi cum viaţa se scurge din tine. Şi te întrebi unde se duce. Lui Fram i se aburesc ochelarii, dar nici de afurisit nu vrea să-şi şteargă vreo lacrimă.
Şi tot ningea, dar parcă invers. Adică fulgii urcau la cer.  Şi se făcuse şi mai ger.
„Cam minus opt grade; asta a fost media anuală a temperaturii din oameni în 2024″, mormăie pentru sine.
Se uită lung la mine şi-adaugă, desigur, retoric:
 Dar noi să fim sănătoşi, că de restul se ocupă Viaţa!

Era momentul să plec. O văd pe „Fetiţa cu chibriturile” mergând de mână cu Gavroche.
Şi eu care credeam c-a murit.
O aud cum cântă „Non, je ne regrette, rien!”. Edith Piaf, carevasăzică…
Mă-ntorc şi-l văd pe „Fram, ursul polar” în prag de An, strigând – retoric, cum altcumva?:
La mulţi ani! Noi să fim sănătoşi, că de restul se ocupă Viaţa!