Cine ține în viață troițele? Poate candelele aprinse, poate dorurile nestinse. Cum este la Apostolache – Prahova, acolo unde o astfel de – să-i spunem bisericuță – „binecuvântează” un izvor cu apă.
Iar nu puțini sunt cei care în drumul lor spre Buzău sau spre Ploiești, opresc și își ostoiesc setea.
Cine însuflețește troițele?
Păi, oamenii. Indiferent de locul unde s-ar afla. Chiar și la capătul pământului.
Sau prin Călărași, cum este cazul Georgetei Costache.
Așa se face că la inițiativa dumneaei, preotul paroh al Mănăstirii Apostolache – Adrian Gabriel Enescu – a dat curs rugăminții de a sfinți troița ridicată de către bunicul său, Mitu Vlad.

La prima vedere, ce s-a întâmplat la Apostolache pare un lucru banal. Ba, chiar depășit de vremurile care șterg ca un burete și identitățile noastre, și amintirile. Mai ales pe ultimele!
Numai că o întrebare ca acesta „Ce se mai poate face pentru cei plecați în lumea de dincolo?”, pusă de cineva plecat la capătul pământului, ne mai trezește, din când în când, la realitate.
„Ținând cont că  bunicul Vlad Tudor cum îl  cunoșteau oamenii din satul Mârlogea – comuna Apostolache – a lăsat  ceva în urmă, de câțiva ani am început să visez cu ochii deschiși la ceea ce într-un început de septembrie a devenit fapt real.
Datorită preotului Adrian Gabriel Enescu, am sfințit această troiță. Bunicul este născut în 1901 și a trecut în lumea drepților în 1983”, amintește Georgeta Costache.

Cât despre credință și supraviețuirea prin ea a satului românesc, despre păstrarea vie a memoriei celor care au fost, spicuim: „Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri discuția dintre bunicul meu și preotul Ion Alexandru. Fiindcă bunicii mei nu luau decizii fără să meargă la duhovnic.
Iar bunicul doamnei este Vlad Tudor (foto alb-negru, mai jos) înhumat în localitatea Ștefan cel Mare, jud. Călărași.
În ultimele lui zile  de viață a fost vizitat de părintele Ion Alexandru și au gândit împreună cele scrise în această troiță de unde și azi curge apă miraculoasă”.

„Ce se mai poate face pentru cei plecați în lumea de dincolo?”.
O întrebare la care răspunsul e multe! Și pentru ei, și nu în ultimul rând, pentru noi, oamenii cărora parcă un burete ne șterge, cu o sârguință demnă de o cauză mai bună, trăirile, amintirile…  
Nu în ultimul rând: după cum am aflat de la preotul Adrian Gabriel Enescu, astfel de reuniuni, întru prinos și recunoștință pentru înaintași vor avea loc anual, grupul pe care îl vedeți și mai jos numindu-se „Chemarea străbunilor”.
Este și acesta un început pentru a ține în viață multe.
În special, troițele, în mod deosebit – pe noi, oamenii!