Teama de azi, frica de mâine. Lepădarea de poimâine!


„Văzutelor tuturor şi nevăzutelor”. Mai ales a nevăzutelor în altă parte.
Decât pe la noi. Nevăzutelor, din cauza ceţii.
Dimineaţa urlă la mine: „Deşteptarea! Mişcă-te! E la poartă! Ieşi, nefericitule, să râdă Ceaţa de tine! Pas alergător !”.
Apoi, Dimineaţa dispare. Nu înainte de a-mi spune: Nu uita: „Diseară să te închini la «Ţara făcătoare de ceaţă»”.

Ies şi m-aliniez companiei–popor.
Rezemată de poartă stătea Ceaţa. I-am zis „Sărut-mâna!”. Nu mi-a răspuns.
Cum să răspundă unei companii întregi de blegi? Are timpul ocupat cu înceţoşarea unei naţii. 
– Încotro grăbeşti, străine, timpul vieţii e prea scurt?, mă-ntreabă cineva.
Nu ştiu cine era. Totul era negură în acea dimineaţă de ieri, de azi şi de mâine.
– Nu sunt străin, sunt român!, răspund cu  tupeul rebelului de altădată.
Cineva râdea de se prăpădea. Nu mai conta cine.
– Companie, v-aliniaţi! Companieeeee, drepţi ! Companie – ţară, la dreaaaap-ta ! Companie–bleagă, la loc comaaaan-da! Companie– ascultătoare, stânga-mpreeeeejur!
Fireşte, ordinele nu se discută, ci se execută în ţara de la poale de munţi Carpaţi. Ţara în care codrul, cândva, era frate cu românul. Acum pădurea e soră cu ceaţa.
Făcurăm stâng-mprejur. Spre Răsărit. La câte-un popas, ni se permiteau două lucruri: să bem apă şi să ne-nchinăm la „Ţara făcătoare de ceaţă”.
Ciudat, dar n-aveam raniţa în spate. La înrolare, toate amintirile, trăirile, simţirile şi alte chestii din astea era obligatoriu să fie lăsate la vatră. 

– A dezertat cineva din companie?
– Au fost destui. Ne trimiteau scrisori din alte lumi. Unele cuvinte erau tăiate. Pentru soldaţii companiei–popor erau interzise substantive precum trezire, realitate, amintire. Şi, mai ales, Viitor!
–  Eşti în permisie acum?
– Sunt dezertor!
– Iar „Ţara făcătoare de ceaţă” trăieşte şi-acum? Te mai aşteaptă la poartă?
– Nu a existat niciodată. A fost şi încă mai este în mintea unora – nu a tuturora –  să fim bine înţeleşi! Este doar teama zilei de azi. E numai frica de mâine. Este lepădarea de poimâine.
În Ceaţă, un câine urlă la pustiul zilei de răspoimâine.