Aici nu-i este ca la „Scăldătoarea Oilor”, unde cândva, mulțime de bolnavi așteptau mişcarea apei, „iar cel dintâi, care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut”. Dar poate fi, să nu vorbim cu păcat!
La Valea Stelii – Băicoi, băile nu te anesteziază imediat. Și nu ieși nici nou-născut, dar…
Dar, ce-i drept şi nu-i păcat, „mulţime de oameni” care se tratează, pe timp de vară, spun că nămolul şi apa sărată au efect tămăduitor pentru boli cum ar fi reumatism, coxartoze, spondiloză, discopatie şi alte afecţiuni care ţin de oase.
Este, la o adică, ca la „Întâlnire dintre pământuri”, a lui Marin Preda.
Doar că nu-i vorba despre destinul unor țărani. Mai degrabă, despre Labiș, trăit la prezent: „Soarele s-a scurs și a curs pe pământ”.
Sau, poate, și mai adânc!

Sunt două bazine amenajate. Unul în care te faci şi arăţi ca necuratul, negru din cap până în picioare – şi un altul cu apa nu neapărat limpede precum cristalul, dar cât de cât! Cât de cât, fiindcă şi aici se poate atinge pământul cu picioarele, adâncimea neatingând decât arareori doi metri. La fund este tot nămol. Flux şi reflux apele, acolo, n-au.

Valea Stelii – locul unde nu îţi crapă obrazul, ci noroiul pe tine. După o ungere cu nămol, soarele îl zvântă. Iar sfatul medicilor este ca, mai apoi, să te duci să te cureţi în bazinul cu apă sărată şi ceva mai curată. Nu de păcate – asta se face în altă parte… – ci de murdăria trupească.
Cât despre cea sufletească…

Oamenii, aici, sunt ok. Fiecare persoană stă în pătrăţelul ei. Pe şezlong sau pe cearceaf. Unii mai ațipesc, şi este firesc aşa. Şi apa, şi căldura, şi oboseala vremurilor care şi-au lăsat o parte din necazuri pe umerii lor de muritori şi-au pus amprenta.
Aţipesc şi se mai trezesc de strigătele copiilor care se bălăcesc. Aţipesc oamenii şi mai uită de griji. Probabil că Arhimede ar scoate o teorie nouă despre corpurile scufundate şi ieşite la suprafaţă cu sare pe ele. Nu ştim care și poate este mai bine aşa. Este mai bine, cât timp la Băile Valea Stelii-Băicoi te rupi de lume. Poate şi de griji. De multe, poate!

Băile de la Valea Stelii Țintea, Băicoi. Oamenii vin, se ung cu nămol, plutesc pe apa sărată cu speranţa că le va fi bine la sănătate. Şi, poate, cu iluzia unor vremuri cât de cât normale. Stau şi la soare, se adăpostesc şi sub umbrele. Se adăpostesc de razele soarelui. Nu şi de altele. Prea multe „altele”…
Băile Valea Stelii. Locul unde se vindecă oasele. Poate și sufletele.
Nu și vremurile…